După încheierea admiterilor la master şi la licenţă – sesiunea de vară, violonista Diana Moş, profesor universitar doctor şi rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, prima femeie rector a instituţiei din 1863 până în prezent, a găsit răgazul de a ne povesti despre ce înseamnă în ziua de azi învăţământul superior muzical românesc, cum se adaptează el contemporaneităţii, ce rol are instituţia în viaţa muzicală a capitalei şi cât de tentaţi mai sunt tinerii generaţiei Z de a merge în direcţia învăţământului artistic vocaţional.

→

Imaginea 1/3: 0f7bebf5 9a95 4999 aa84 5c53a3bd4509 jfif

O.S.P.: Stăm de vorbă cu doamna Diana Moș, rector al Universității Naționale de Muzică din București. Sunt 10 ani de când violonista şi profesorul universitar Diana Moș este rector al  Universității Naționale de Muzică din București (UNMB), fiind prima femeie care ocupă această poziție. Cum simțiți pe umeri dificultăţile şi momentele frumoase ale acestor 10 ani care au trecut de când ați fost investită cu această funcție? Este o funcție aleasă, am dreptate?

D.M.: Da, aveți dreptate. Am fost aleasă prin votul tuturor profesorilor titulari şi al reprezentanţilor studenţilor, direct și secret, al cadrelor didactice și al reprezentanților studenților din UNMB, conform legii. M-am amuzat întotdeauna când mi s-a spus că sunt prima femeie rector al Conservatorului după mai bine de  un secol şi jumătate de existență. Sincer, nu am conștientizat acest  lucru decât atunci  când mi l-au semnalat alții și nici nu i-am acordat o importanță deosebită. A fost contextul firesc al vremurilor pe care le trăim. Societatea evoluează, iar România are, de multe decenii, o tradiție a accesului femeilor în funcții de conducere, poate chiar mai firească decât în  unele state considerate modele de democrație.

Au existat și întrebări simpatice, precum aceea despre locul pe care îl va ocupa portretul meu în galeria rectorilor. Nu acesta este însă lucrul care mă preocupă. Mi se pare un detaliu anecdotic. Ceea ce contează cu adevărat este parcursul instituției și capacitatea ei de a continua o tradiție începută în 1864, prin actul de înființare semnat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Istoria Universității Naționale de Muzică din București este impresionantă și, tocmai de aceea, obligă. Generații întregi de profesori excepționali au format aici muzicieni care au marcat viața culturală românească. Avem datoria de a păstra această moștenire, dar și de a o îmbogăți, adaptând universitatea unei lumi aflate într-o schimbare permanentă.

Cred că aceasta este provocarea cea mai importantă a prezentului: cum păstrăm tradiția fără să rămânem captivi în trecut și cum pregătim studenții pentru o carieră artistică într-o societate în care valorile culturale au nevoie, poate mai mult decât oricând, de susținere și vizibilitate.

Universitatea există înainte de toate pentru studenți. Toate investițiile, toate proiectele și toate deciziile administrative au sens numai dacă, în cele din urmă, se transformă într-o șansă în plus pentru un student. Profesorii și conducerea universității sunt, în fond, în slujba acestui obiectiv. Acesta este sensul tuturor eforturilor noastre.

O.S.P.: Universitatea Națională de Muzică din București, sau fostul Conservator, așa cum încă îi mai spunem noi, muzicienii, a stat la bazele a ceea ce s-a întâmplat în muzica românească, fie componistic, muzicologic, fie interpretativ, de-a lungul iată, a mai bine de un secol și jumătate de istorie care se aniversa cu puţin înainte să preluaţi dvs. mandatul. Așadar, aţi trecut prin trei rânduri de alegeri şi vă aflați în ce de-al 11-lea an de mandat. Câţi studenți are la acest moment Universitatea Națională de Muzică? Este învățământul vocațional, rămâne el atractiv pentru tineri? Pentru că, așa cum știm, în vremurile noastre, studenţii vin la o facultate dacă li se pare interesant.

D.M.: În anii din urmă, numărul studenților a fost relativ constant, în jurul a 950. În mod surprinzător însă, anul universitar 2025-2026 ne-a adus o creștere semnificativă Avem astăzi 1033 de studenți înmatriculați la toate cele trei cicluri – licență, master și doctorat. A fost o surpriză foarte plăcută. După pandemie, majoritatea analizelor anticipau o scădere a interesului pentru învățământul artistic. La noi s-a întâmplat exact contrariul.  

„Tot mai mulți tineri aleg să studieze în România”

O.S.P.: A crescut entuziasmul tinerilor pentru acest tip de activități vocaționale?

D.M.: Posibil. Nu știu dacă există o singură explicație. Probabil că mai mulți factori au contribuit la această evoluție. Observăm, de exemplu, că tot mai mulți tineri aleg să studieze în România, fără să considere plecarea în străinătate singura opțiune pentru o carieră muzicală. Acest lucru ne bucură și ne responsabilizează în egală măsură.

În același timp, apartenența noastră la alianța europeană InTune și mobilitățile Erasmus le oferă studenților posibilitatea de a studia și de a performa în unele dintre cele mai prestigioase instituții muzicale europene. Ei pot compara direct experiența de acolo cu ceea ce trăiesc la București. Și, poate surprinzător pentru unii, mulți dintre ei se întorc și spun: „Avem și acasă o universitate de foarte bun nivel.” Mă bucură enorm această concluzie, pentru că ea confirmă faptul că investițiile făcute în ultimii ani încep să se vadă.

Desigur, există încă multe lucruri pe care trebuie să le îmbunătățim. O universitate nu este niciodată un proiect încheiat. Dar cred că este important să recunoaștem și ceea ce funcționează bine și să avem încredere în potențialul nostru. Cred că una dintre cele mai mari satisfacții ale unei universități este momentul în care studenții aleg să rămână nu din lipsă de alternative, ci pentru că au încredere în calitatea educației pe care o primesc aici.

O.S.P.: Într-adevăr, este o perioadă în care modernizarea procesului de învățământ este extrem de importantă și te tot gândești ce se poate moderniza la cântatul la vioară sau la compoziția academică. Știu că ați apelat, ați derulat în ultimii 10 ani, în numeroase tipuri de proiecte, fie din acelea susținute de Ministerul Învățământului, fie unele mai ample, internaționale, fie chiar celebrele PNRR-uri care stau asupra întregii societăți românești și europene, ca o sabia lui Damocles, deoarece toate trebuie să se încheie pe 31 august 2026. Dar, mergând un pic înapoi în acești 10 ani, ce rămâne? Ce a contribuit la modernizarea activității UNMB în această perioadă, din acest punct de vedere, al proiectelor care nu au legătură neapărat cu activitatea educativă de zi cu zi?

D.M.: Nu aș spune că am urmărit neapărat să facem cât mai multe proiecte. Am urmărit ca proiectele să rezolve nevoile reale ale studenților și ale universității. Un proiect nu are valoare doar prin finanțarea pe care o aduce, ci prin schimbarea pe care o produce în viața universității. Este esențial să pornim de la o nevoie reală.

Ministerul Educației a avut, în ultimii ani, o inițiativă extrem de inspirată prin crearea Fondului pentru Dezvoltare Instituțională (FDI). Pentru universitățile de  dimensiunea UNMB, aceste finanțări au însemnat mai mult decât un sprijin financiar: au reprezentat șansa de a transforma în realitate idei pe care altfel le-am fi amânat ani întregi. Privind în urmă, observ că toate proiectele pe care le-am dezvoltat au avut un numitor comun. Fiecare dintre ele a încercat să rezolve o problemă concretă, să deschidă o direcție nouă sau să creeze oportunități pe termen lung.

O.S.P.: Aţi putea da câteva exemple ?

D.M.: Un proiect emblematic este Arhiva Muzicii Românești, idee inițiată de compozitorul Dan Dediu. Obiectivul a fost unul ambițios: recuperarea, cercetarea, digitizarea și punerea în circulație a patrimoniului muzical românesc. În timp, proiectul a cunoscut mai multe etape și denumiri, însă miza a rămas aceeași: ca muzica românească să poată fi accesată și cunoscută oriunde în lume, prin intermediul unei platforme moderne. Dincolo de interesul universității, este un proiect de patrimoniu cultural național.

O altă direcție strategică a fost consolidarea cercetării muzicologice. În ultimii ani, UNMB a devenit un reper internațional în acest domeniu, găzduind constant conferințe și proiecte de cercetare realizate împreună cu universități și institute din întreaga lume. În acest context a fost creat și Centre for Nineteenth - Century Music Studies, care reunește astăzi o amplă rețea internațională de cercetare științifică. Aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără activitatea unei echipe excepționale de tineri cercetători, în coordonarea muzicologilor Valentina Sandu-Dediu și Nicolae Gheorghiță,  cărora le datorăm o parte importantă din vizibilitatea internațională de care se bucură azi cercetarea muzicologică a universității.

„Ideea de antreprenoriat studențesc a prins foarte bine în mediul nostru academic”

O.S.P.: Presupun că dacă vorbim despre astfel de proiecte de cercetare sunt unele care sunt legate şi de misiunea educativă a UNMB.

D.M.: Dacă ar fi să aleg un proiect care să exprime cel mai bine felul în care înțelegem misiunea universității, probabil că acesta ar fi  PerformArt.  Am dorit ca UNMB să nu aștepte pur și simplu viitorii studenți, ci să meargă către ei. Au rezultat, datorită muncii asidue a cercetătorului Cătălin Crețu și a decanului FIM, Cristina Popescu-Stănești,  zeci de parteneriate cu aproape toate liceele și școlile de muzică din România, sute de masterclassuri gratuite, activități remediale, consiliere psihologică, împrumuturi, donații și reparații de instrumente, recitaluri și concerte dedicate elevilor. Pentru mulți dintre acești tineri, primul contact direct cu universitatea a acut loc prin PerformArt. Cred că aceasta este una dintre cele mai importante investiții pe care o putem face: investiția în generația care vine.

Virtue-All și  DOORs sunt proiecte datorate doamnelor prorector Verona Maier și prodecan Raluca Ouatu și care arată că dincolo de pregătirea profesională a studenților noștri prin aducerea unor personalități de prestigiu ale vieții muzicale internaționale, ne-am preocupat și de pregătirea complementară a studenților. Astăzi nu mai este suficient să fii un muzician excelent. Un artist are nevoie și de competențe de comunicare, management cultural, legislație, etică profesională sau gestionarea emoțiilor specifice scenei. Proiectele dedicate dezvoltării calității activității didactice au urmărit tocmai această formare complexă, indispensabilă unui muzician al sec. XXI.

Ideea de antreprenoriat studențesc a prins foarte bine în mediul nostru academic, de unde și succesul repetat pe parcursul mai multor ani al proiectului UNMB în acest domeniu, coordonatoarea proiectelor de antreprenoriat din toți acești ani, doamna prodecan Ana Diaconu, fiind o persoană care a debutat ca manager de proiect fiind încă studentă. Încercăm să le transmitem studenților noștri că o carieră muzicală nu înseamnă doar obținerea unui post într-o orchestră sau într-o universitate. Muzicianul contemporan trebuie să știe să inițieze proiecte, să creeze contexte culturale, să conducă echipe și să-și gestioneze propria carieră. De aici și importanța proiectelor dedicate antreprenorialului artistic, care s-au bucurat de un interes remarcabil din partea studenților.

O.S.P.: Cât de internaţională este activitatea UNMB ?

D.M: Direcția Internaționalizarea învățământului superior în România a fost susținută prin proiecte, ani de-a rândul, de către șeful Serviciului de Relații Internaționale și Programe Comunitare, Cezar Paul-Bădescu, iar ultimul proiect derulat, aflat în coordonarea cercetătorului Cătălin Cernătescu, – Internaționalizarea UNMB prin networking, transformare digitală și extinderea reprezentativității academice peste hotare – exprimă destul de bine direcția în care ne dorim să continuăm. Dincolo de proiectele în sine, cred că internaționalizarea înseamnă, înainte de toate, deschiderea universității către lume și, în același timp, aducerea lumii mai aproape de studenții noștri. Ne dorim o comunitate academică conectată la Europa.

Un proiect ce poate fi considerat emoționant prin dimensiunea umană și socială pe care le presupune este Ferestre sonore către lume, coordonat de Sorin Marinescu. Acest proiect exprimă convingerea noastră că performanța artistică trebuie să fie însoțită de incluziune și de egalitatea șanselor. Prin acest proiect am urmărit să îmbunătățim condițiile de studiu pentru  studenții nevăzător, prin dotări și facilități adaptate nevoilor lor, da și să dezvoltăm o rețea de colaborare cu instituții și organizații specializate, capabile să îi sprijine în integrarea profesională și socială. Într-o universitate de muzică, performanța artistică se construiește pe talent, muncă și disciplină, dar și pe un mediu în care fiecare student se simte sprijinit și respectat.  

„Musical Jobs, s-a bucurat încă de la apariție de un succes enorm”

O.S.P.: Este preocupată UNMB despre ce se întâmplă cu absolvenţii săi după ce părăsesc mediul universitar ?

D.M: Într-adevăr un alt domeniu căruia i-am acordat o atenție deosebită este pregătirea studenților pentru integrarea pe piața muncii. Cred că responsabilitatea unei universități nu se încheie în momentul absolvirii. Dincolo de formarea artistică propriu-zisă, trebuie să îi ajutăm pe tineri să înțeleagă oportunitățile profesionale existente și să își construiască o carieră într-un domeniu aflat într-o permanentă transformare. În acest spirit au fost dezvoltate Construirea unei cariere muzicale de succes, coordonat de decanul Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie muzicală, Olguța Lupu, și Musical Jobs coordonat de Elena Badea. Cele două inițiative au dus la realizarea unor platforme online care reunesc informații despre ocupațiile din domeniul muzical, concursuri, audiții, burse, granturi și alte oportunități profesionale, oferind tinerilor muzicieni un instrument util de orientare în carieră. Un rezultat important a fost și promovarea noilor ocupații din domeniul muzical introduse în Clasificarea Ocupațiilor din România (C.O.R.), demers la care universitatea a contribuit în mod activ, grație eforturilor deosebite ale doamnei Olguța Lupu. În același timp, platforma Musical Jobs a devenit un reper pentru muzicieni aflați la început de drum, iar numeroși tineri ne-au transmis că și-au găsit primul loc de muncă sau primele colaborări artistice datorită informațiilor disponibile acolo. Cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase rezultate pe care le poate avea o universitate: să își vadă absolvenții transformând pregătirea  dobândită aici într-un parcurs profesional real. Musical Jobs, s-a bucurat încă de la apariție de un succes enorm în rândul muzicienilor din România și chiar de mai departe! Am primit numeroase reacții apreciative din partea unor tineri care și-au găsit locuri de muncă, joburi muzicale – apropo de numele proiectului – inclusiv peste hotare, datorită acestei platforme!

O.S.P.: A cânta într-o orchestră, într-un cor sau a preda muzica nu sunt singurele posibilităţi. Există şi un tip de meserii care poate nu au existat acum 20-30 de ani și care poate prin astfel de proiecte le-au devenit cunoscute, în toate specialitățile legate de muzică! Trecând mai departe la proiectele internaționale. Știu că există acum IN.TUNE, știu că există evident PNRR-urile. Ce ne puteți spune despre acest tip de proiecte care presupun o colaborare internațională?

„InTune nu este doar un proiect despre internaționalizare. Este un proiect despre viitor”

D.M.: Proiectul IN.TUNE ocupă un loc aparte între toate inițiativele internaționale la care participăm. Nu este doar un proiect european, ci o construcție pe termen lung, care schimbă modul în care înțelegem colaborarea dintre universitățile de muzică din Europa. InTune este prima alianță universitară europeană dedicată exclusiv domeniului muzical și artelor. Pentru noi este o onoare și, în același timp, o mare responsabilitate să facem parte din această comunitate alături de universități de prestigiu din Paris, Viena, Haga, Helsinki, Oslo, Barcelona și Belgrad.

Alianțele universitare europene reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative ale Comisiei Europene în domeniul învățământului superior. Ele urmăresc să creeze comunități academice integrate, în care studenții, profesorii și cercetătorii să colaboreze firesc, dincolo de granițele naționale.

Pentru studenții noștri, InTune înseamnă acces la o experiență educațională cu adevărat europeană. Nu este vorba doar despre mobilități sau schimburi academice, ci despre posibilitatea de a învăța, de a crea și de a performa împreună cu colegi și profesori din unele dintre cele mai prestigioase universități de muzică ale Europei.

Tot prin această alianță avem acces la tehnologii care schimbă modul în care se desfășoară educația artistică. Un exemplu este platforma MVTP, Modular Video Transmission Platform, care permite desfășurarea în timp real a concertelor, recitalurilor și masterclassurilor între muzicieni aflați la mii de kilometri distanță, cu o calitate a sunetului și a imaginii care face posibil un dialog artistic autentic.

Cred că una dintre cele mai importante schimbări pe care le aduce InTune este aceea că studenții noștri încep să se simtă parte a unei comunități academice europene. Nu mai vorbim doar despre contacte ocazionale, ci despre apartenență, colaborare  și proiecte construite împreună. Pentru un tânăr muzician, această deschidere poate face diferența în modul în care se percepe, se autoapreciază și  își imaginează propria carieră.

În final, InTune nu este doar un proiect despre internaționalizare. Este un proiect despre viitor, despre felul în care universitățile europene vor colabora, vor forma artiști și vor crea împreună., iar pentru UNMB este șansa de a contribui activ la această construcție, păstrându-și în același timp identitatea și tradiția.

O.S.P.: Pe aceeași direcție a internaționalizării, aș adăuga două experiențe care au avut o semnificație aparte: participarea studenților UNMB la Expozițiile Mondiale de la Dubai și de la Osaka, din 2021, respectiv 2025.

D.M.: Da, cred că a fost de fapt în 2022 la Dubai, cu întârziere din cauza pandemiei, și în 2025 la Osaka, unde studenții noștri, prin prestațiile lor artistice, au fost primiți cu un entuziasm care ne-a depășit așteptările. Dincolo de valoarea artistică a acestor participări, ele au însemnat o extraordinară oportunitate de reprezentare culturală. Studenții noștri au fost, în adevăratul sens al cuvântului, ambasadori ai culturii românești și ai școlii muzicale românești în fața unui public internațional extrem de divers. Reacțiile publicului au confirmat încă o dată că muzica este  limbajul universal prin excelență și că valoarea artistică este recunoscută indiferent de locul în care se manifestă. Pentru studenți, astfel de experiențe pot valora cât un semestru întreg de studiu. Contactul direct cu un public internațional, cu alte culturi și cu un context artistic de asemenea amploare nu poate fi înlocuit cu nimic. Sunt experiențe formatoare de cel mai mare impact pentru viitorii artiști, din care rezultă nu doar muzicieni mai buni, dar și oameni mai deschiși către lume. Cred că aceasta este una dintre cele mai frumoase misiuni ale unei universități: să creeze sau să valorifice contexte în care studenții să poată demonstra ceea ce știu, să capete încredere în propriile forțe și să înțeleagă că aparțin unei comunități artistice care depășește granițele țării. În orice caz,  ecourile din presă de la Expo Osaka au avut un impact mult mai puternic decât mi-aș fi putut imagina.

„Festivalul „Chei” este expresia cea mai vizibilă a identității UNMB”

O.S.P.: Să nu uităm celebrele apariţii din presa românească, “japonezii stau la coadă să asculte studenții UNMB”, ceea ce într-adevăr a fost un fenomen care a durat timp de o lună la Osaka, un fenomen susținut de Universitatea Națională de Muzică din București, prin care studenții au avut această oportunitate. Vom reveni la marile proiecte, dar pentru că am ajuns la posibilitatea de a intra în contact cu publicul încă din timpul ciclurilor de învățământ, mă refer la cea oferită instituțional, există un festival al Universității Naționale de Muzică care se cheamă Chei. La a câta ediție a ajuns și în ce constă el?

D.M.: La a 17-a ediţie, în 2026.

O.S.P.: Și se întâmplă întotdeauna primăvara?

D.M.: Da, primăvara, nu are o dată anume, în funcție de disponibilitatea sălilor – și aici mă refer la scenele cele mai importante din București: Sala Ateneului Român, Sala Radio, Sala Operei. Festivalul „Chei” este, cred, expresia cea mai vizibilă a identității Universității Naționale de Muzică din București. El nu este doar un festival organizat de universitate, ci festivalul universității, în care comunitatea noastră academică se prezintă publicului așa cum este, prin studenți, profesori, ansambluri, prin creație și prin cercetare.

O.S.P.: Inițial a fost un micuț festival intern, dacă nu mă înșel, sau de la început s-a încercat extinderea lui?

D.M.: Încă de la prima ediție, inițiată de profesorul și compozitorul Dan Dediu, festivalul a fost gândit ca o deschidere către oraș. Ne-am dorit ca activitatea universității să iasă din spațiul sălilor de curs și să ajungă în fața publicului, în cele mai reprezentative săli de concerte și spectacole. Astăzi, după șaptesprezece ediții, putem spune că această idee a devenit o tradiție.

„Publicul nu vede doar concerte, ci rezultatul unui întreg proces educațional”

O.S.P.: O tradiţie cu vizibilitate tot mai mare, de altfel. Și despre ce este vorba, practic : formațiile UNMB-ului apar în context concertistic bucureştean ?

D.M.: Formațiile reprezentative, orchestrele, corurile UNMB, formații camerale diverse și soliști sunt cele care în acest festival reflectă întreaga diversitate a universității. Publicul poate asculta muzică simfonică, operă, muzică de cameră, muzică veche, creație contemporană, jazz sau muzică pop, poate participa la simpozioane, spectacole de mișcare scenică și alte manifestări care ilustrează bogăția vieții academice din UNMB. Tocmai această diversitate spune cel mai bine cine suntem.

Timp de o săptămână, Festivalul „Chei” deschide porțile universității către urbe. Publicul nu vede doar concerte, ci rezultatul unui întreg proces educațional. În fond, acesta este și rostul unei universități de muzică: să formeze artiști care, încă din anii studenției, pot dialoga firesc cu publicul și cu marile instituții culturale. „Chei” este darul Universității Naționale de Muzică din București către locuitorii orașului prin ceea ce are mai valoros: talentul, energia și entuziasmul studenților săi.

Pentru studenți, „Chei” înseamnă mult mai mult decât o serie de concerte. Este primul contact, pentru mulți dintre ei, cu marile scene și cu publicul larg. Este momentul în care ceea ce se construiește zi de zi în sala de studiu capătă vizibilitate și sens artistic.

„Festivalul Chei este darul UNMB către locuitorii orașului prin ceea ce are mai valoros: talentul, energia și entuziasmul studenților săi”

O.S.P.: Într-adevăr, un festival devine foarte important în contextul creșterii vizibilității unei instituții de învățământ dar, iată că, Universitatea Națională de Muzică are acest instrument de marketing nescris, practic. Un festival care aduce publicul și care le oferă în același timp studenților posibilitatea de a apărea pe scenă în contexte și pe scene redutabile ale capitalei. Acum, în această perioadă despre care vorbim, cei 10 ani de când sunteți rector al UNMB, viața artistică în general, dar și cea de învățământ, a trecut prin pandemie. Acest moment a reconfigurat și, pe de altă parte, a făcut esențială introducerea tehnologiei în procesul de învățământ. Înțeleg că s-a trecut și printr-un PNRR dedicat digitalizării UNMB în această perioadă. Cu ce s-a rămas la final?

„Tehnologia nu poate înlocui educația artistică, dar o poate susține și o poate îmbogăți”

D.M.: Pandemia a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai dificile momente pentru o universitate de muzică. Educația artistică se bazează pe prezență, pe contactul direct dintre profesor și student, pe sunetul viu și pe experiența scenei. Din acest punct de vedere, învățământul online nu putea reprezenta decât o soluție de avarie.

Îmi amintesc că, la începutul pandemiei, universitatea nu dispunea decât de o singură cameră video, cu performanțe modeste. În doar câteva zile a trebuit să găsim soluții pentru ca procesul didactic și viața artistică să continue. Am improvizat, am învățat din mers și am făcut tot ce era posibil pentru a rămâne aproape de studenții noștri. Experiența noastră ne-a făcut însă să înțelegem un lucru esențial: tehnologia nu poate înlocui educația artistică, dar o poate susține și o poate îmbogăți. Din acel moment am știut că digitalizarea trebuie să devină o prioritate strategică pentru universitate.

Proiectul PNRR dedicat digitalizării universității ne-a oferit șansa de a  transforma această lecție într-o investiție pe termen lung. Nu ne-am propus doar să cumpărăm echipamente, ci să construim un mediu de învățare adaptat cerințelor prezentului și mai ales ale viitorului.

Am modernizat infrastructura digitală a universității, de la rețeaua informatică și securitatea cibernetică, până la platformele de management universitar și de bibliotecă. Am dotat sălile cu echipamente moderne, table interactive, calculatoare performante și tehnologii indispensabile domeniilor precum producția muzicală, procesarea sunetului sau compoziție asistată de calculator.

Am înțeles însă foarte repede că  investiția cea mai importantă nu este în aparatură, ci în oameni. Tehnologia devine cu adevărat valoroasă doar atunci când profesorii, studenții și personalul administrativ știu să o folosească. De aceea am acordat o atenție deosebită programelor de formare de competențe digitale, fără de care întregul proiect și-ar fi pierdut sensul.

Îmi amintesc și astăzi perioada în care am pregătit proiectul. Calendarul era aproape imposibil: aveam doar câteva zile între lansarea apelului și termenul de depunere. A trebuit să găsim specialiști, să învățăm lucruri complet noi și să lucrăm practic fără întrerupere, contra cronometru, pentru a putea finaliza scrierea proiectului. La un moment dat am realizat că petrecuserăm împreună o noapte albă, că trecuseră 26 de ore în universitate, fără  să dormim și aproape fără să facem nicio pauză. Cred că spune ceva despre implicarea întregii echipe și despre cât de mult am crezut în acest proiect!

Privind astăzi rezultatele, cred că cea mai importantă realizare nu este aparatura achiziționată, ci faptul că universitatea este mai bine pregătită pentru provocările viitorului. Iar principalul beneficiar al acestei transformări rămâne studentul, care are astăzi acces la un mediu de învățare incomparabil mai bine adaptat cerințelor profesioniste de muzician în secolul XXI.

Digitalizarea nu a fost pentru noi un scop în sine. A fost un instrument prin care am încercat să oferim studenților condiții mai bune de învățare, de creație și de cercetare. În educația muzicală, tehnologia nu înlocuiește relația cu totul specială dintre profesor și student, dat o poate susține și îmbogăți în mod decisiv.

O.S.P.: Într-adevăr, este important să fi la zi. Pentru că acum, pentru cei care nu știu, inclusiv partiturile puse în fața instrumentiștilor, în multe cazuri hârtia scrisă este înlocuită de tabletă, care măcar ușurează acea problemă a datului paginilor care uneori deranjează, atât publicul, cât și pe instrumentiști. Sunt lucruri care se întâmplă, care reprezintă o evoluţie și care nu au numai dezavantaje, așa cum se încearcă uneori a se spune, în contextul acestei digitalizări care „dezumanizează și îndepărtează oamenii de artă, de cultură”.

D.M.: Categoric, tabletele pentru citirea partiturilor au fost de mare succes, atât printre studenți cât și printre profesori.

„Înainte chiar de talent, contează dorința autentică de a învăța și bucuria de a face muzică”

O.S.P.: Revenind la partea strictă a procesului educațional și a celor din jurul acestuia, poate mai puțină lume știe, în afara disciplinelor clasice, instrumente, compoziție, muzicologie, în ce manieră s-a dezvoltat zona de compoziție și interpretare jazz, pop și instrumente moderne. În acest moment există o secțiune la care pot accesa și oameni care nu au făcut neapărat un liceu de muzică?

D.M.: Da, desigur, avem și studenți care nu provin din liceele de muzică, chiar dacă ei reprezintă excepția. Dar, din experiența mea, înainte chiar de talent, contează dorința autentică de a învăța și bucuria de a face muzică. Este esențial. Această motivație interioară este cea care susține parcursul unui artist pe termen lung. Sigur că este de dorit ca viitori studenți să fi avut un contact serios cu muzica înainte de admitere și să nu ne trezim cu aspiranți care să nu fi avut anterior chiar nicio preocupare legată de muzică. De obicei, cei mai mulți dintre cei care ajung studenții noștri studiază de la vârste foarte mici, uneori încă de la grădiniță. În muzică, formarea este un proces de lungă durată, iar pentru anumite instrumente, precum vioara sau pianul, începutul timpuriu este esențial pentru dezvoltarea tehnicii și a reflexelor specifice.

Se vorbește adesea („pe vremea mea...!”) despre scăderea nivelului de pregătire al generațiilor tinere. Există, desigur, provocări reale în activitatea de zi cu zi. În același timp, continuăm să întâlnim tineri de o valoare excepțională, care ating performanțe impresionante. Cred că este important să nu generalizăm.

Există un cerc firesc al educației muzicale: noi îi formăm pe viitorii profesori, ei vor pregăti generațiile următoare de elevi, iar o parte dintre aceștia vor deveni, la rândul lor, studenții noștri. De aceea responsabilitatea unei universități de muzică este uriașă. În fond, felul în care îi formăm astăzi pe studenții noștri va influența nivelul învățământului românesc în deceniile următoare. Deci trebuie să avem mare grijă ce formăm, pentru că, în final, vom beneficia de  roadele muncii noastre! Talentul este un dar, însă ceea ce transformă talentul într-o carieră este dorința de a învăța, disciplina și bucuria de a face muzică. Acestea sunt lucrurile pe care încercăm să le cultivăm în fiecare student.

O.S.P.: Care este situația studenților străini? Pentru că am discutat, la un moment dat, de ce UNMB nu are predare în limba engleză și, respectiv, o deschidere mai mare către studenții din străinătate.

D.M.: Cred că următorul pas firesc în dezvoltarea universității este extinderea ofertei educaționale în limba engleză. Este un obiectiv pe care cred cu convingere și pe care îmi doresc să îl realizăm cât mai curând. UNMB este deja o universitate deschisă către spațiul internațional, însă acreditarea unor programe de studii în limba engleză ar reprezenta un pas important în consolidarea acestei deschideri. Cred că este o evoluție firească pentru o instituție care își propune să fie tot mai prezentă în mediul academic european.

O.S.P.: Și cât de complicat este?

D.M.: Desigur, procesul presupune un efort administrativ și birocratic considerabil și resurse importante. Dar cred că beneficiile justifică pe deplin acest efort și sper ca în viitorul apropiat să putem oferi asemenea programe. Nu este vorba doar despre atragerea unor studenți din străinătate. Este vorba și despre pregătirea studenților români pentru un mediu profesional în care colaborarea internațională a devenit o realitate cotidiană.

„O universitate de muzică trebuie să pregătească artiști capabili să se afirme oriunde în lume”

O.S.P.: Da, așa cum are și Universitatea București. Și sunt discipline care sunt predate și în română și în engleză, umăr la umăr, doar că, într-adevăr, tot ceea ce înseamnă lucrări, de licență, de absolvență, se scriu în limba respectivă. Deci, este o problemă mai mult birocratică și s-ar putea rezolva, știu și eu, în doi ani sau în trei ani.

D.M.: Eu sper să se rezolve mult mai curând, și anume în următorul an universitar. Știm că mulți studenți aleg o universitate pentru profesorii pe care doresc să îi întâlnească. Valoarea corpului profesoral rămâne principalul nostru atu. Sunt convinsă, însă, că programele în limba engleză vor face universitatea și mai accesibilă pentru tinerii care își doresc să studieze la București, indiferent din ce țară provin. Paradoxal, cred că primii beneficiari ai unor astfel de programe vor fi chiar studenții români. Ei vor studia într-un mediu mai internațional, vor interacționa zilnic cu colegi din alte culturi și își vor dezvolta competențele lingvistice într-un context profesional autentic. Cred că o universitate de muzică trebuie să pregătească artiști capabili să se afirme oriunde în lume, fără să-și piardă rădăcinile. Extinderea programelor în limba engleză este, din punctul meu de vedere, unul dintre pașii necesari pentru atingerea acestui obiectiv.

O.S.P.: Și, ca să fie clar pentru oricine, să reiterăm acest lucru, atât muzica cât și artele plastice sunt limbaje universale. Deci, ele nu au nevoie de traducere. Este nevoie de traducere doar pentru intermedierea între profesor și student, ceea ce oricum se întâmplă, pentru că în marile orchestre din România vin dirijori străini care vorbesc cu orchestra în limba engleză. Și, invers, trebuie să li se răspundă în limba engleză. Așadar, comunicarea și dezvoltarea limbajului în engleză ar fi foarte important și pentru studenții de la disciplinele predate în limba română. Dar, în același timp, va crește numărul de studenți plătitori, iată, pentru că într-adevăr, Universitatea Națională de Muzică, ca de altfel tot învățământul universitar românesc, funcționează într-un sistem mixt, atât cu finanțare publică, cât și cu fonduri proprii. Mai exact, ne puteți spune, pe scurt, despre ce este vorba?

„Accesul la educație nu trebuie limitat de situația materială”

D.M.: Statul finanțează un anumit număr de locuri de la buget, iar universitatea poate școlariza, în limita capacității aprobate, și studenți care achită taxe de studii. Încercăm permanent să găsim un echilibru între costurile reale ale unei asemenea forme de învățământ și posibilitățile financiare ale studenților și familiilor lor. Învățământul artistic are, pretutindeni din lume, un cost de formare semnificativ mai ridicat decât multe alte domenii. Acest lucru ține de specificul educației muzicale, care presupune un număr mare de activități individuale, lucru direct cu profesorul, utilizarea unor instrumente muzicale și a unei infrastructuri specializate.

Suntem conștienți că accesul la educație nu trebuie limitat de situația materială. De aceea ne străduim să menținem taxele la un nivel cât mai rezonabil, chiar dacă ele nu acoperă costurile reale ale formării unui muzician. Diferența este suportată de universitate, tocmai pentru că noi considerăm că investiția în educație este, înainte de toate, o investiție în oameni. În fond, fiecare student pe care reușim să îl sprijinim reprezintă un câștig nu doar pentru universitate, ci și  pentru viața muzicală românească. Îmi doresc ca niciun tânăr talentat să nu renunțe la studiul muzicii doar din motive financiare. Universitatea are și o responsabilitate socială, iar eforturile noastre sunt îndreptate tocmai spre păstrarea acestui echilibru între excelență și accesibilitate.

O.S.P.: Ca să fie clar, de ce este mai „scump”, între ghilimele, un student la învățământ vocațional decât unul la învățământ teoretic ? Pentru că, simplificând, la universitățile de arte, de teatru, de muzică și așa mai departe, sunt mult mai multe cursuri face-to-face, deci mult mai multe cursuri individuale.

D.M.: În regim de 1 la 1, plus toată infrastructura, nu este doar pixul și hârtia, în cazul actual tableta fiecăruia, ci sunt instrumentele și toată partea pe care o presupune cursul, studiul pentru curs și finalizarea acestuia. De aceea, învățământul vocațional de acest tip este mai scump pentru cei care îl pun la dispoziție, decât cel teoretic. Așadar, revenind, sperăm ca la sfârșitul următorului an universitar să avem cursuri în limba engleză la UNMB, dacă toate lucrurile vor merge conform planului, deci să putem atrage mai mulți studenți străini și chiar studenți români care ar vrea să facă cursurile în limba engleză, cursurile, dar și examenele. Asta este important de știut și lucrările de licență, lucrările de dizertație, doctorate, iată, în engleză și aici ar fi un punct în plus care ar ridica nivelul Universității Naționale de Muzică din București.

O.S.P.: Revin la aceste proiecte din PNRR, în afară de cel care priveşte digitalizarea, mai există unul care se va încheia în cursul acestui an și este vorba despre construirea unui nou cămin al UNMB. Pare așa, un lucru nesemnificativ, dar gândindu-ne la faptul că mulți dintre studenții Erasmus, de exemplu, care pleacă în Europa, iar cu acea mică bursă pe care o au, constată ce bine este să prinzi un loc la cămin, putem extinde, pentru că nu toată lumea este născută în București și stă acasă la părinţi, cât de important este să ai șansa de a avea un loc la cămin atunci când chiriile în București sunt atât de mari, ca de altfel, proporțional, în orice capitală europeană. Așadar, există un PNRR pentru construirea unui nou cămin al Conservatorului.

„Cred că unul dintre cele mai importante proiecte ale ultimilor ani este construirea noului cămin al universității”

D.M.: Da, dintr-o statistică reiese faptul că mai mult de jumătate dintre studenții noștri nu sunt bucureșteni. 500 și ceva dintre studenții aflați în universitate ar avea nevoie de o locuință în București. Cred că unul dintre cele mai importante proiecte ale ultimilor ani este construirea noului cămin al universității. Poate că, la prima vedere, nu pare un proiect spectaculos, dar pentru viața studenților noștri este, probabil, una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face.  Mai bine de jumătate dintre studenții UNMB provin din afara Bucureștiului. Pentru mulți dintre ei, accesul la o locuință decentă în perioada studiilor poate face diferența între posibilitatea de a urma această facultate și renunțarea la acest vis. Căminul nostru actual, din strada Berthelot, are o capacitate limitată de cazare. Este  o clădire veche, care a fost inițial proiectată pentru o cu totul altă destinație și nu mai răspunde, în multe privințe, standardelor pe care ni le dorim pentru studenții noștri. Capacitatea este limitată, iar condițiile de cazare sunt departe de ceea ce ar trebui să ofere o universitate europeană în secolul XXI. Construirea unui nou cămin reprezintă un obiectiv vechi al universități, urmărit de generații succesive de rectori.

O.S.P.: ... însă nu s-au găsit banii şi nu s-a concretizat,

D.M.: Ani la rând, proiectul s-a lovit de dificultăți administrative și birocratice. În momentul în care am obținut finanțarea prin PNRR, am crezut că partea cea mai dificilă fusese depășită. Din păcate, chiar după semnarea contractului am primit avizul negativ privind amplasamentul inițial, ceea ce punea în pericol întregul proiect. A urmat, probabil, una dintre cele mai intense perioade prin care am trecut. În mai puțin de zece zile, a trebuit să identificăm un nou teren, să îl achiziționăm și să adaptăm întregul proiect, astfel încât finanțarea să nu fie pierdută. Privind în urmă, pare aproape incredibil că am reușit. Au existat momente în care am avut impresia că toate lucrurile se așază în mod providențial. A fost, desigur, multă muncă dar și o doză de șansă fără de care proiectul nu ari fi putut continua. Astăzi lucrăm cu toată energia pentru respectarea termenului de finalizare, așteptăm, ca toți cei din România implicați în proiectul PNRR, termenul de 31 august!

O.S.P.: Și din afara României, pentru că am fost recent în capitale europene, care sunt efectiv scurmate în centru și așteaptă acel 31 august cu îngrijorare.

D.M.: Suntem efectiv contra cronometru, se lucrează cu toate motoarele turate și avem nevoie de ajutor din toate părțile, pentru ca acest lucru să se finalizeze. Noi sperăm din tot sufletul că vom finaliza și facem absolut tot ce ține de noi... Speranța noastră este ca încă din această toamnă primii studenți să poată locui în noul cămin. Cred că acesta va însemna mai mult decât o clădire nouă. Va însemna codiții mai bune de viață și de studiu, mai multă liniște, mai multă siguranță și sentimentul că universitatea are grijă de cei care îi încredințează anii cei mai importanți ai formării lor.

O.S.P.: Și va fi vorba despre o clădire nouă, cu toate facilitățile specifice secolului XXI, pe care se vor bate, înțeleg, studenții să prindă un loc la cămin în acest nou cămin al UNMB.

D.M.: Sperăm să facem repartiția locurilor încă din această toamnă.

O.S.P.: Și dacă vin studenți străini, pentru că înțeleg că există studenți străini și acum, dar care trebuie să dea examenele în limba română, și ei ar fi cazați în aceste condiții.

D.M.: Vor exista niște metodologii specifice pentru toate acestea, însă există un aspect social foarte important, care a constituit un factor de eligibilitate pentru proiect, și anume ca un anumit procent  dintre ocupanții căminului să provină din medii defavorizate.

O.S.P.: Aşadar, aveţi 10 ani de experiență. S-au petrecut între timp dezastre mondiale – pentru că pandemia a fost un dezastru mondial pentru toate domeniile, inclusiv pentru învățământ, inclusiv pentru activitatea de performance artistic. Se petrece această creștere rapidă a inteligenței artificiale, care se arată a fi un pericol pentru majoritatea domeniilor, inclusiv pentru muzică. Sunt multe lucruri care s-au întâmplat în acești 10 ani. Cum reușește o singură persoană să ducă, să spunem, toată această responsabilitate având în grijă circa o mie de studenți, plus profesori şi personal auxiliar?

D.M.: Comunitatea academică a UNMB numără în prezent 1033 de studenți înmatriculați la cele trei cicluri de licență, master și doctorat, 112 cadre didactice titulare, 72 de cadre didactice asociate și 5 cercetători, iar structurile administrative și de suport sunt asigurate prin cele 130 de persoane angajate în cadrul personalului administrativ (didactic-auxiliar și nedidactic).

O.S.P.: În orice caz, este vorba de aproape 1300-1400 de persoane, studenți și profesori și angajați, care, așa cum știm, peste tot în lume, dar în România parcă mai mult decât în alte părți, au în permanență ceva de întrebat, de cerut, de comentat, își doresc ceva, le lipseşte ceva… Prea puțin o persoană aflată în această poziție este confruntată cu mulțumiri sau cu satisfacția celor care funcționează în sistemul respectiv. Așadar, cum se împarte efortul de decizie atât real cât și instituțional?

„Nimeni nu deține singur adevărul, iar dialogul ne ajută să ne apropiem de el”

D.M.: Trebuie să spun, cu toată convingerea, că nimeni nu poate construi ceva important de unul singur. Cu atât mai puțin într-o universitate. Toate realizările despre care am vorbit sunt rezultatul muncii unei comunități și al unei echipe care a împărtășit aceeași viziune.

O.S.P.: Cu atât mai mult cu cât autonomia universitară presupune o structură de conducere specifică universităților românești, în general.

D.M.: Universitatea funcționează pe baza autonomiei universitare, iar acest lucru presupune un echilibru între structurile de decizie și cele executive. Senatul universitar stabilește direcțiile strategice și adoptă marile decizii ale instituției, iar rectorul are responsabilitatea de a le pune în practică și de a reprezenta universitatea.

Nu am privit niciodată funcția de rector ca pe o poziție de autoritate, ci ca pe una de responsabilitate. Rolul rectorului nu este să decidă singur, ci să creeze cadrul în care oamenii competenți să poată lucra împreună și să își pună în valoare ideile. Am avut șansa să lucrez alături de colegi excepționali, care și-au asumat, pe lângă activitatea artistică și didactică, numeroase responsabilități administrative. Le sunt profund recunoscătoare tuturor. Fără profesionalismul și generozitatea lor, nimic din ceea ce am realizat împreună pentru administrarea universității nu ar fi fost posibil.

O.S.P.: Toţi aceştia au „învățat” limbajele unor meserii sau măcar înțelegerea unor meserii auxiliare, pe care un muzician nu le învață la școală.

D.M.: Suntem, înainte de toate, muzicieni și profesori. Administrarea unei universități nu este profesia pentru care ne-am pregătit. Am învățat-o din mers, asumându-ne responsabilități care au însemnat adesea timp luat din propria activitate artistică. Dar am făcut acest lucru convinși că dezvoltarea instituției merită acest efort. Cred că trebuie să ne ascultăm unii pe alții, deoarece într-o comunitate academică există întotdeauna perspective diferite, iar cele mai bune decizii se nasc din dialog, nu din autoritate. Cred că nimeni nu deține singur adevărul, iar dialogul ne ajută să ne apropiem de el.

Apreciez  cu atât mai mult este efortul celor care s-au implicat știind faptul că Universitatea Națională de Muzică din București nu este doar o instituție de învățământ superior. Ea este, în același timp, un actor important al vieții muzicale și culturale din București și din România. Cred că această responsabilitate face parte din însăși identitatea noastră. De aceea suntem implicați, an de an, în organizarea și susținerea celor mai importante manifestări muzicale din țară. Colaborăm în mod constant cu Festivalul și Concursul Internațional George Enescu, cu Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, cu Festivalul Meridian și suntem implicați în numeroase alte proiecte culturale de anvergură. Participarea universității nu se rezumă la punerea la dispoziție a unor spații sau resurse logistice. Profesorii și studenții noștri sunt parte activă a acestor evenimente, în calitate de interpreți, creatori, cercetători și organizatori.

M-a bucurat în mod deosebit faptul că, la ediția din 2026 a ISCM World Music Days, invitați din străinătate au remarcat implicarea universității în organizarea festivalului. Pentru mine a fost o surpriză, pentru că am considerat întotdeauna firesc ca o universitate de muzică să fie prezentă acolo unde se construiesc marile evenimente culturale ale țării.

O.S.P.: Nu li s-a părut ceva de la sine, înțeles, cum pare la noi?

D.M.: Nu, deloc! Pe mine m-a mirat, pentru că mi se pare că este normal să ne implicăm. Alții au considerat că este ceva extraordinar...

O.S.P.: Vorbim de străini aici, care au fost foarte plăcut impresionați. Și vorbim de organizare, poate nu neapărat de faptul că violonista Diana Moș a cântat și ca solistă în acest festival și continuă să facă efortul de a rămâne violonista Diana Moș, care a cântat ca solistă a concertului de Doina Rotaru.

„Studenţii cresc artistic participând la festivaluri, lucrând alături de muzicieni consacrați"

D.M.: Aș dori să insist pe ideea că pentru noi a devenit nu doar o normalitate să ne implicăm în aceste acțiuni culturale, ci a devenit chiar o tradiție. Poate că pentru studenții noștri această prezență a devenit deja o normalitate. Și mă bucur că este așa. Înseamnă că pentru ei participarea la marile evenimente muzicale nu mai reprezintă o excepție, ci face parte din procesul lor de formare. În fond și aceasta este o formă de educație. Studenții nu învață doar în sala de curs. Studenţii cresc artistic participând la festivaluri, lucrând alături de muzicieni consacrați și trăind din interior viața culturală a orașului.

Cred că rolul unei universități de muzică nu este doar acela de a transmite cunoștințe. Universitatea trebuie să participe activ la viața culturală a societății pe care o servește. Numai astfel studenții înțeleg că muzica nu se oprește la ușa sălii de curs, ci continuă pe scenă, în dialogul cu publicul și în responsabilitatea pe care artistul o are față de comunitate.