Despre BREXIT, valorile şi competenţele Uniunii Europene într-un interviu cu diplomatul şi profesorul Iordan Bărbulescu

0
0
Profesorul Iordan Bărbulescu
Profesorul Iordan Bărbulescu

Vorbim adesea de Uniunea Europeană şi despre competenţele acesteia, dar prea puţini dintre noi aveam răgazul sau pasiunea de a reflecta la ceea ce reprezintă cu adevărat valorile europene şi ce înseamnă în definitiv UE şi Europa.

Un model de implicare şi pasiune în cercetarea problematicii europene îl reprezintă diplomatul şi profesorul Iordan Bărbulescu care, mai bine de un sfert de secol, a dovedit o imensă preocupare ştiinţifică în acest domeniu.

Dat fiind faptul că, profesorul Iordan Bărbulescu afirmă într-unul dintre numeroasele sale studii de specialitate că „vorbim despre Uniunea Europeană, numind-o „Europa” sau vorbim despre Europa şi înţelegem că este vorba  despre Uniunea Europeană. Există un adevăr al acestei percepţii, pentru că vorbim despre cele 28 de state ale UE plus alte state aflate pe continentul european cu care UE are legături formale şi care împărtăşesc aceleaşi modele şi valori dar şi de un alt grup de state aflate în Europa ce sunt în proces de apropiere şi adoptare a normelor şi valorilor UE.  Altfel spus, noi vorbim despre Uniunea Europeană chiar dacă unele din consideraţiile noastre sunt valabile pentru Europa în ansamblul ei”, am considerat oportun de a afla mai multe de la domnia sa.

Mihaela Toader: Domnule Profesor Iordan Bărbulescu, impresionanta experienţă profesională a dumneavoastră atât în calitate de diplomat, profesor şi cercetător asupra politicilor şi practicelor europene sau negocieri diplomatice cât şi noua lucrare „Noua Europă. Identitate şi model european”, vă recomandă ca fiind unul dintre cei mai importanţi specialişti privind problematica europeană. În acest context ne-ar face o deosebită plăcere dacă aţi avea amabilitatea să ne răspundeţi la câteva întrebări.

Iordan Bărbulescu: Desigur. Mulţumesc.

Analizând noua identitate europeană care are la bază pe de o parte, valorile democratice şi cetăţenia UE asociate economiei sociale de piaţă şi, pe de altă parte, federalismul şi constituţionalismul, dumneavoastră susţineţi că aceasta nu va avea ca efect destrămarea Uniunii Europene, ci, dimpotrivă consolidarea ei pe plan intern şi impunerea acesteia la nivel internaţional. Cum argumentaţi acest lucru?

Uniunea Europeană este un construct supranaţional. Din punct de vedere juridic UE s-a dezvoltat ca organizaţie internaţională numai că, de fapt, aceasta seamănă tot mai mult printr-un nivel tot mai înalt de integrare al instuţiilor, al valorilor europene ori al cetăţenilor cu un stat federal şi nu cu o organizaţie internaţională. În acest sens sunt multe amănunte care ne indică acest lucru. Spre exemplu, sistemul legislativ. Avem Curtea Europeană de Justiţie ale cărei decizii sunt obligatorii, o Chartă a Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, un Parlament bicameral format din Consiliu şi Parlamantul European care seamănă foarte mult cu cel al unui stat federal.  Din punct de vedere al funcţionalităţii UE să nu uităm că avem un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie care asigură libera circulaţie al serviciilor, persoanelor, bunurilor, capitalurilor. Iar comportamentul şi în acest caz, este de stat şi nu de organizaţie internaţională. De asemenea, avem o monedă unică iar comportamentul este de stat şi nu de organizaţie internaţională. După cum vedeţi, doar enumerate rapid, sunt multe argumente. Atunci este firesc ca, mergând în această direcţie, să nu avem decât două căi, şi anume, ori ne întoarcem la ceea ce a fost acum 60 de ani - şi există o lucrare celebră Preţul non Europei care a demonstrat cu vreo 15 ani în urmă că ar costa mult mai mult decât al Doilea Război Mondial, dacă ar fi să ne întoarcem la ceea ce a fost şi costurile ar fi imense, ori să mergem înainte.

Dumneavoastră pentru ce aţi pledat?

Personal, de vreo 20 de ani pledez pentru a merge mai departe, iar dacă doriţi să consultaţi nişte lucrări mai vechi de ale mele de acum zece ani, cum ar fi, Uniunea Europeană. De la economic spre politic şi Uniunea Europeană. De la naţional spre federal veţi constata nevoia unei poliţii comune de frontieră. Şi iată că acum se vorbeşte de o poliţie comună de frontieră. Au mai fost câteva anticipări de genul acesta dar poate vi le voi spune cu alt prilej. Drumul nu poate fi decât ori înapoi ori înainte. Înainte înseamnă federalizarea Uniunii Europene. Şi doresc să subliniez că atunci când spun federalizare nu mă refer la faptul că statele trebuie obligatoriu să dispară. Mediul academic, cercetarea ştiinţifică trebuie să răspundă la nevoia unei teoretizări a unei federaţii de tip nou, a unei federaţii care să aibă în vedere statele. Europa nu e Statele Unite. Europa s-a dezvoltat cu state-naţiuni. Statele-naţiuni trebuie să continue a exista, dar împreună să organizeze o federaţie de tip nou. De aceea am vorbit de federalism interguvernamental. Pe de o parte, o dimensiune federală care nu elimină statele (iar un exemplu în acest sens este Serviciul European de Acţiune Externă prin care ministerele afacerilor externe ale statelor europene îşi coordonează mai eficient activitatea), pe de alta, statele propriu zise. Statele vor continua să existe, dar cedează anumite atribuţii şi competenţe. De fapt, nu le cedează la modul propriu, este mai degraba vorba despre o exercitare în comun a competenţelor. Acesta este tipul de Uniune Europeană pe care îl văd viabil, de aceea, când spun federaţie, am în vedere dispariţia acestora. Evident că nu se pune problema dispariţiei identităţii naţionale şi a altor valorilor naţionale ci la existenţa lor paralelă cu etajul acesta superior, de aceea vorbim şi de guveranţă multilevel. Se crede de multe ori că dacă spunem federaţie dispar statele. Nu este obligatoriu să dispară statele. E adevărat, teoretic, la ora actuală când spui federaţie nu spui şi state cu personalitate juridică. Dar, de ce nu se poate adapta teoria la realitate? De ce teoria europeana nu ar reflectă realitatea!

Aceste lucruri cred că trebuie clarificate. Dar e şi o chestiune de percepţie...

Europa e unitate în diversitate. În consecinţă, asta ar însemna federalismul interguvernamental despre care v-am vorbit. De ce vorbesc şi despre constituţionalism? Pentru că acum câţiva ani, şi despre care am scris într-o altă lucrare de a mea, Procesul decizional în Uniunea Europeană, anticipam că, dacă nu va exista un Tratat constituţional, măcar ar putea exista un Tratat care să aibă totuşi o parte constituţională. Astfel, Tratatul de la Lisabona este un tratat internaţional format din două tratate. Unul se numeşte Tratatul Uniunii Europene, având valoare constituţională, iar celălalt, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Tratatul Uniunii Europene nu poate fi schimbat decât trecând prin toată procedura de ratificare a fiecarui stat membru, în timp ce, celălalt, se poate modifica mult mai simplu. De aceea vorbesc despre constituţionalism, deoarece cred că noi avem deja un soi de constituţie materială prin existenţa acestui tratat, prima parte a Tratatului de la Lisabona, la care adăugăm Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care stabileşte, aşa cum se numeste, drepturile fundamentale ale cetăţenilor UE. Ori, ce stabileste o Constituţie între altele? Drepturile cetăţenilor şi raportul acestora cu statul. Avem, aşadar, prin similitudine un fel de constituţie materială, i-aş zice, deoarece nu e formală. Acesta ar fi explicaţia celor două afirmaţii ale mele.

Pornind de la ideea că traversăm cea mai complicată perioadă din istoria Uniunii, cum aţi vedea revigorarea sau reenergizarea proiectului european? Este nevoie de revigorarea ideii „Europa cetăţenilor”?

În opinia mea, cred că e mai mult o percepţie. „Europa cetăţenilor” există. Dincolo de faptul că acum patruzeci de ani a apărut Parlamentul european din Adunarea parlamentară ceea ce a făcut ca cetăţenii să-şi poată trimite direct reprezentanţi în parlament, altfel spus, democraţia reprezentativă, prin Tratatul de la Lisabona, există o prevedere nouă care ne duce la democraţia participativă şi este acea regulă, a celui un milion de semnături care se strâng din şapte state. Toate acestea se strâng în baza unui algoritm care conduce în final la o propunere legislativă care se prezintă Comisiei. Iar aceasta o prezintă mai departe către Consiliu şi spre Parlament. Noi nu vedem, încă, foarte bine efectele acestei măsuri, deşi cetăţenii au cadru normativ prin care participă direct la agenda Uniunii Europene. Din păcate la noi, în ţară, nu se simte atât de mult acest lucru. Însă, sunt vreo 30 de proiecte legislative care au plecat de la Comisie, deja, spre Consiliu şi Parlamentul european spre aprobare, iar în aceste proiecte sunt şi situaţii în care regăsim ONG-uri din România, în general din Transilvania care au strâns numărul de semnături care reveneau României. În consecinţă, o parte dintre cetăţenii României, deocamdată din Transilvania, participă la această activitate. Iată doar o formă nouă şi foarte importantă prin care cetăţenii participă direct la deciziile UE şi ale cărei efecte le vom vedea în viitor.

E un început...

Desigur. Aici văd mari posibilităţi. Pentru prima dată cetăţeanul european, poate să trimită propuneri legislative, desigur, în anumite condiţii. De asemenea s-au făcut multe eforturi, începând din 2004, să fie cunoscută activitatea UE. Dezbaterile din media franceză sunt un exemplu concret în acest sens. La noi în România, mai puţin.

Până la urmă, noi trăim în această Uniune şi dacă nu o înţelegem nu o să ştim să profităm de tot ce înseamnă prezenţa noastră la Uniunea Europeană.

De asemenea, nu cred că criza UE va duce la dispariţia acesteia. Crize au mai fost şi nu puţine. Este adevărat că existenţa uneia sau alteia, duce la o scădere a entuziasmului faţă de Uniunea Europeană. Lumea şi  mai ales, politicienii obişnuiesc să arunce pe umerii Uniunii Europene ceea ce ei nu reuşesc să facă. Există acest populism care nu e prezent doar în România, ci şi în alte ţări. De fapt, cum apare o criză economică apare şi o criză a ideilor şi a neîncrederii în Uniunea Europeană şi viceversa.

Mihaela Toader şi diplomatul şi profesorul universitar Iordan Bărbulescu (2016) FOTO Arhivă personală

iordan barbulescu

Cum vedeţi integrarea României de la aderarea sa la Uniunea Europeană? Întrebarea o consider legitimă deoarece în calitate de specialist aţi participat direct la acest proces al integrării europene.

Mă consider responsabil de aceasta mare realizare. Aştept cu emoţie încheierea celor 10 ani de la aderare când, teoretic, ar trebui sa se incheie etapa tranzitorie, adică cea în care am avut unele excepţii de la aplicarea deplina a acquisului comunitar. Sper să fi îndeplinit angajamentele luate la aderare, dar mă tem că nu toate au fost îndeplinite. Cu toate acestea, realitatea rămâne şi ea ne spune că aderarea la UE a fost, în opinia mea, cel mai important lucru care ni s-a întâmplat de la crearea României. Pentru mine, care am trăit acest proces, cred că România nu ar fi arătat astăzi aşa dacă nu ar fi fost în UE şi NATO. De asemenea, cred că ţara s-a dezvoltat foarte mult, dacă vorbim despre valori, dar şi dacă vorbim de PIB, nivel de trai, etc. Desigur, am nemulţumirile mele. Mi-aş fi dorit să fie mai multe şosele, autostrăzi, trenuri de mare viteză şi toate celelalte, însă, dincolo de astea, există un progres real. Studenţii noştri se simt la ei acasă în orice ţară merg. Diplomele sunt echivalente oriunde. Dar şi din punct de vedere economic am putea privi mai optimism. Dacă dispui de 70% la sută comerţ intracomunitar asta înseamnă că eşti integrat. Desigur, nu am reuşit tot ce s-ar fi putut obţine de la această aderare europeană, dar pe lângă unele insuccese s-au înregistrat şi multe succese lăudabile.

Cum poate deveni România mai vizibilă în Uniunea Europeană?

Pentru ca România să fie mai vizibilă în Uniunea Europeană cred că şi Uniunea Europeană trebuie să fie mai vizibilă în România. Uniunea Europeană este vizibilă în România numai prin ceea ce nu face sau prin ceea ce se percepe că nu face. Şi atunci de ce ar fi altfel, invers? În primul rând dacă am face UE mai vizibilă în media cred că asta ar fi preluat automat şi de către ceilalţi.  Noi nu vorbim despre Uniunea Europeană decât cu ocazia alegerilor în UE şi când nu se absorb fonduri europene. Sau vorbim de Consiliul Europei de când cu închisorile, deşi nu este vorba despre UE. Dacă nu sunt teme negative nu apare Uniunea Europeană. În plus, e foarte simplu să spui că Uniunea Europeană e de vină pentru toate problemele. De fapt, cred nu există o criză a Uniunii Europene ci mai degrabă o criză a statelor. Şi asta încerc să demonstrez pentru că statele sunt cele care nu au atribuit instituţiilor europene puteri legislative care să le permită o intervenţie mai decisivă în criza economică. Statele sunt cele care nu au investit UE cu puteri legislative care sa permită o intervenţie mai decisivă în criza imigranţilor sau în criza din Crimeea. Spun asta deoarece în Tratatul de la Lisabona, art. 4, stabileşte competenta exclusivă a statelor când este vorba despre securitate naţională, iar criza imigranţilor şi cea de politică externă pot fi aduse oricând în această zonă. La fel, când este vorba despre politica economică, UE are doar rol de coordonare, deci, iarăşi este vorba despre competenţa statelor. De aceea zic, e mai degrabă o criză a statelor decât a Uniunii Europene.

Cum vedeţi ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Aveţi un pronostic pentru referendumul din 23 iunie?

Când a vrut să iasă Scoţia din Uniunea Europeană, tocmai dădeam bunul de tipar pentru o lucrare a mea şi am stat mult să mă gândesc dacă la Cuvântul înainte să zic sau nu ceva. Într-un final am ales să îmi asum analizele mele şi am zis că nu iese şi am explicat de ce. Şi acelaşi lucru vă pot spune şi acum. Marea Britanie nu iese din Uniunea Europeană. Am să vă dau câteva cifre. De curând a apărut un studiu al Băncii Angliei care arată că vor pierde în primul an vreo 400 de mii de locuri de muncă, lira sterlină e în cădere de vreo săptămână. Barack Obama a venit special în Marea Britanie să le explice că o să dureze între 5 şi 10 ani până o să aibă un nou acord comercial cu SUA. Britanicii sunt atât de integraţi încât ieşirea din UE ar însemna un nou început. Să vă dau un exemplu. Politica comercială a tuturor ţărilor membre UE nu e a fiecărui stat ci este a Uniunii Europene. Ieşirea din UE a Marii Britanii ar însemna să încheie acorduri comericale cu 160 de ţări. Or, cred că britanicii vor fi suficient de pragmatici ca să îşi dea seama că nu au decât de pierdut din asta. Personal, mă aştept la un rezultat bun în favoarea rămânerii Marii Britanii în UE. Ar mai fi ceva. Depinde de cât sunt de informaţi britanicii. Dacă vor fi informaţi corect îşi vor da seama că au numai avantaje. De altfel, Marea Britanie este copilul răsfăţat al UE. Are tot felul de particularităţi pe care şi le-a negociat tot timpul. În concluzie, nu cred că Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană pare măcinată de crize: criza identitară a Marii Britanii, pe care deja am evocat-o, criza migratorie, criza economică-financiară din Grecia. Are Uniunea Europeană capacitatea de a le surmonta?

Asa cum am spus, cu o singură condiţie, ca statele membre să dea competenţe Uniunii Europene. Momentan, în criza imigranţilor, instituţiile europene au nişte competenţe însă, există un art. 4 din TUE care spune că securitatea naţională este în ultimă instanţă competenţa statelor şi oricând un stat poate să declare că îi este vizată securitatea naţională. Iată un exemplu, Ungaria care, şi-a făcut garduri. A dat-o afară cineva din UE că a încălcat valorile şi principiile care se regăsesc în art. 6 al TUE? Practic, statele nu au transferat în totalitate competenţe instituţiilor UE. Dacă art. 4 nu exista Ungaria, nu putea să facă garduri. Ori competenţele tratatelor le dau statele membre ale UE. Dacă Uniunea Europeană primeşte competenţe, va avea capacitatea de a depăşi crizele, dar aceasta neavând suficiente competenţe atribuite de către statele membre prin Tratate, nu sunt capabile să le rezolve. Un alt exemplu ar fi, aşa cum am amintit deja, Uniunea Economică Monetară (UEM) care este mai degrabă o Uniune Monetară decât una Economică. Din fericire, puţin câte puţin, Uniunea „s-a trezit” şi astăzi avem un Pact Fiscal şi obligativitatea fiecărui stat de a prezenta în faţa instituţiilor europene proiectul de buget naţional înainte de a obţine aprobarea propriilor parlamente naţionale. Dacă UE va avea instrumentele necesare va avea capacitatea să gestioneze crizele. Până atunci ne uităm spre UE în timp ce unele competenţe importante sunt la statele membre.

Dacă vrem o Uniune care să asigure cele patru libertăţi, trebuie ca aceasta să se comporte în interior ca un stat şi nu ca o organizaţie internaţională clasică, altfel spus, să asigure trecerea frontierelor interne fără control, dar, în acelaşi timp, să transfere de la state la Uniune responsabilitatea asigurării securităţii la frontierelor exterioare. 

Criza migratorie are o soluţie?

Europa are nevoie de imigranţi cum şi aceştia au nevoie de Europa. Important este să nu transformăm totul în haos, un haos de care vor profita extremismele de toate formele şi culorile. Soluţiile pot veni dinspre o şi mai mare integrare a sectorului Justiţie şi Afaceri Interne sau a Spaţiului de Libertate, Securitate şi Justiţie, altfel spus, crearea, între altele, a unei poliţii de frontieră care să aibă competenţe în apărarea frontierelor exterioare ale Uniunii. Dacă vrem o Uniune care să asigure cele patru libertăţi, trebuie ca aceasta să se comporte în interior ca un stat şi nu ca o organizaţie internaţională clasică, altfel spus, să asigure trecerea frontierelor interne fără control, dar, în acelaşi timp, să transfere de la state la Uniune responsabilitatea asigurării securităţii la frontierelor exterioare. De asemenea, trebuie să existe norme comune de azil, astfel încât să se facă cu claritate diferenţa între un azilant, refugiat de război, imigrant economic, de studii, sănătate, reîntregirea familiei sau simplu turist.

Ştiu că veţi primi Premiul Cetăţeanului European al Anului 2016 din partea Parlamentului European. Ce semnificaţii are pentru România, pentru dumneavoastră?

A fost atribuit deja. Fizic se va întâmpla pe 23 septembrie la Bucureşti şi pe 10-12 octombrie la Bruxelles. Pentru mine este o onoare să-l primesc. E o recunoaştere a unei activităţi care în curând se apropie de un sfert de secol. În acelaşi timp o văd ca o recunoaştere a valorii învăţământului românesc si a universităţii unde lucrez de mulţi ani, SNSPA. Văd acest premiu ca o răsplată a muncii mele dar, în acelaşi timp, şi ca o răsplată colectivă.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite