Departe de lumea civilizată sau debila democraţie dâmboviţeană

0
0

Bulibăşeala guvernamentală din ultimele luni demonstrează că democraţia autohtonă are o serie de deficienţe grave. Dincolo de ridicolul personajelor implicate, de incompetenţa guvernanţilor, trebuie să vedem natura disfuncţională a instituţiilor statului român. Incapacitatea noastră de a trăi într-o societate stabilă arată că suntem, în continuare, o democraţie disfuncţională.

Premierul Tudose constata, într-un interviu recent pe tema vaccinării copiilor, că suntem „departe de lumea civilizată”. Cugetarea celui dintâi administrator al patriei noastre debile are valenţe de apoftegmă pentru că descrie înapoierea instituţională în care ne aflăm. Faptul că suntem incapabili să ne guvernăm este o trăsătură specifică a societăţilor în curs de dezvoltare. Nu doar domeniul medical este lipsit de reguli şi organizare. Ducând mai departe panseurile premierului, inspirate din romanul lui Thomas Hardy, putem să spunem că îndepărtarea noastră de lumea civilizată este un rezultat al disfuncţionalităţii instituţiilor democratice. 

Întreaga democraţie mioritică este o creatură disfuncţională şi ineficientă. Suntem o ţară aflată în incapacitatea de a produce rezultate şi de a genera performanţă.

De fapt România este defectă pentru că are instituţii disfuncţionale. Ce înseamnă acest lucru, de unde ne vine ineficienţa? O explicaţie „clasică”, scoasă din jobenul teoriei sistemelor politice, este aceea că instituţiile noastre nu funcţionează pentru că suntem corupţi. Nu are rost să insistăm acum asupra magiei „eliminării corupţiei”. Mai degrabă ar trebui să vorbim despre o predispoziţie naturală spre auto-distrugere, din categoria „meşterul Manole”. La noi ceea ce construieşte un guvern distruge altul, al aceluiaşi partid, ce plănuieşte un ministru, desfiinţează altul, coleg al său, şi, mai rău, distrugerea sistematică este forma noastră de agregare instituţională.

Problema este că la Bucureşti a fost creată o democraţie slăbănoagă în ultimii 25 de ani. Trăim într-o versiune haotică şi pocită a unei forme de organizare diformă ea însăşi. Pentru că democraţia se defecteză foarte uşor. Dar şi pentru că democraţia nu poate fi un paliativ universal care rezolvă automat toate problemele unei societăţi şubrede

Schimonosirea democraţiei ia forme absurde aici la porţile Levantului. Ca într-un spectacol cu marionete ale căror scripeţi sunt defecţi, politicienii de la noi scălâmbăie toate regulile democratice. Toate instituţiile noastre par nişte maimuţăreli nereuşite ale unor modele împrumutate de către nişte primate lipsite de minime abilităţi de organizare.

Dacă ar fi să identificăm principalul motiv pentru care democraţia dâmboviţeană „dă rateuri”, cel mai recent şi mai bun exemplu este debandada continuă de la palatul Victoria. Democraţia noastră este nefuncţională pentru că legitimitatea instituţiilor democratice este în mod continuu şi sistematic subminată.

În fond guvernarea bunului plac este defectul nostru congenital. „Pohta ce-am pohtit” este o deviză veche a celor care se suie în vârful politicii mioritice. „Pentru că aşa am vrut eu” este formula pe care o auzim pretutindeni, de la micii şefi de instituţii, până la şeful celui mai mare partid al României. „Aşa vrea muşchii mei” a devenit, de prea mult timp, sloganul care conduce clasa politică de la noi. Nu pentru că avem reguli, nu pentru că există principii. Pentru că aşa vrea „şeful”.

Aceste triste realităţi sunt confirmate de indexul democraţiei, un studiu multianual realizat de către The Economist Intelligence Unit, care identifică cinci categorii principale ale unei democraţii consolidate (alegeri, libertăţi, guvernare, participare şi cultură politică). Toţi indicatorii plasează România printre „democraţiile defecte” (flawed democracies”), iar punctajele noastre ne amplasează acolo unde merităm, alături de ţări precum Mexic sau Mongolia. Statisticile demonstrează că, deşi procesele electorale sunt stabile (peste 9 puncte), avem mari deficienţe la cultura politică şi, mai ales, la capitolul funcţionare guvernamentală.

În teoria politică se face o distincţie între democraţiile stabile (sau consolidate) şi democraţiile parţiale. Noi suntem o democraţie delabrată, al cărei exterior pare intact şi stabil, dar ale cărei fundaţii sunt deteriorate. Cetăţenii merg la urne, îşi aleg reprezentanţii, iar aceştia trec la treabă. Însă democraţia nu se face numai la vot. După cum vedem prea bine la noi, nu ajunge să avem alegeri libere pentru ca societatea să meargă bine. Incapacitatea de a pune în practică binele public, de a dialoga cu propriii cetăţeni, de a valorifica resursele umane şi de a gestiona instituţii sunt semne ale incapacităţii guvernamentale care ne caracterizează.

Totul porneşte de la întrebarea: de ce să trăim într-o democraţie? Răspunsul, vechi de altfel, avansat de către fondatorii sistemelor democratice moderne este simplu: pentru că refuzăm autocraţiile, tiraniile şi dictaturile. După cum spunea Lincoln, democraţia este un guvern al poporului, pentru popor (of the people, for the people). Dar când guvernanţii acţionează împotriva intereselor propriilor cetăţeni, atunci democraţia este doar un sistem care încurajează prostia, incompetenţa şi ineficienţa.

Democraţia mioritică nu este a noastră, făcută pentru noi, ci este a lor, făcută numai pentru binele lor. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite