Operațiunea Kudu se extinde: Australia va antrena militari ucraineni aproape de granița cu Ucraina

0
Publicat:

Australia își extinde sprijinul militar acordat Ucrainei, urmând să participe în curând la antrenarea soldaților Forțelor Armate Ucrainene pe teritoriul Poloniei, în cadrul unei noi etape a cooperării internaționale conduse de Norvegia.

Australia intensifică sprijinul pentru Ucraina
Soldați australieni FOTO: X

Potrivit serviciului de presă al guvernului australian, armata australiană va colabora cu această misiune multinațională pentru a pregăti militari ucraineni mai aproape de granițele Ucrainei, ceea ce ar permite, potrivit autorităților de la Canberra, o mai bună adaptare la nevoile operaționale de pe front.

Ministrul australian al Apărării, Richard Marles, a confirmat implicarea forțelor armate australiene în noua etapă de instruire, care ar urma să înceapă la mijlocul anului 2026.

Această decizie vine în continuarea sprijinului oferit prin Operațiunea Kudu, program lansat în ianuarie 2023, potrivit dialog.

În cadrul acestei operațiuni, militari australieni au instruit deja peste 3.600 de soldați ucraineni până în mai 2026, inclusiv prin activități desfășurate în Regatul Unit, în cadrul programului de instruire Interflex.

Pe lângă pregătirea militară, Australia a oferit Ucrainei ajutor militar în valoare totală de aproximativ 1,5 miliarde de dolari, consolidând astfel sprijinul său pentru Kiev în contextul războiului cu Rusia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite