Departe de Europa şi de probleme, băltind în nepăsare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nimic mai semnificativ decât această perioadă de aşa-zise alegeri europene pe care România le trăieşte exclusiv în termenii problemelor, certurilor, urilor, bătăliilor, intoleranţelor şi aranjamentelor minore între partide semnificative din ce în ce mai mult doar pentru ce-a mai rămas coerent din multimilenarul spaţiu carpato-danubiano-ponic trecut prin filtrul nefericit al Fanarului.

Nimic mai semnificativ deoarece numai despre Europa nu se vorbeşte, neinteresând pe nimeni nici prefacerile anunţate, nici cele în curs de evoluţie şi nici o minimă expunere de motive pentru ceea ce ar putea (sau, cred eu, că ar fi trebuit să fie) cele câteva priorităţi naţionale pe care le vor asuma viiorii noştri europarlamentari. Mai sunt doar câteva zile până când electoratul român va fi chemat să voteze nu pentru un scrutin local, nu pentru legislative şi nici pentru prezidenţiale aşa cum se amestecă acum borşul ţărănesc "cu de toate" din acest moment.

Votul ar trebui să fie pentru una dintre formulele viitoare de dezvoltare a proiectului european. Este anormal şi necinstit că această discuţie lipseşte din discursul celor mai mulţi dintre candidaţi, inducând ideea că acest scrutin de duminică este util exclusiv ca test pentru următoarele reuniuni electorale naţionale. Între timp, ceilalţi europeni se bat cu toate armele pe care le au la îndemână pentru a-şi impune fie propriul proiect, fie pentru a impune segmente naţionale convenabile în programul familiei europene agreate.

Avem aşa ceva în mod clar definit? Dacă da, în raport cu ce?

Urmează o nouă repartiţie a structurilor de putere în Europa, odată cu apariţia celor două noi formaţiuni politice care, conform datelor din sondaje, vor avea o reprezentare semnificativă în viitorul Parlamentul European reflectată, ca atare, în toate instituţiile europene. E vorba despre grupul populiştilor şi suveraniştilor europeni, extrema dreaptă condusă de duetul Salvini-Le Pen şi despre grupul născut sub influenţa partidului lui Macron, liberalii centrişti între care care se vor număra şi cei din USR-Plus. Asta presupune o scădere a numărului de locuri de care vor dispune cei din PPE şi socialiştii dar şi o creştere a viitoarei reprezentări a Verzilor, cu noi alianţe care se fac şi se desfac în aceste săptămâni.

Urmează, aşa cum a anunţat preşedintele Tusk, după ce vor fi cunoscute rezultatele europarlamentarelor, două runde negocieri la nivel de Summit: o primă rundă pe 28 mai şi apoi o a doua la fine de iunie. România va trebui să voteze într-o bătălie foarte dură de rezultatul căreia depinde tot restul repartiţiei ulterioare de posturi şi zone de influenţă directă şi indirectă pe plan european. Avem, pe de o parte, propunerea de a se vota pe candidaţii aleşi prin sistemul de acum, acei Spitzcandidaten , desemnaţi de grupurile politice pe baza alegerilor interne.

Să-i reamintim:

  • Manfer Weber, Germania (PPE);
  • Franz Timmermans, Olanda (PSE);
  • Jan Zahradil (Alianţa conservatorilor şi reformiştilor europeni);
  • ALDE - o echipă de şapte candidaţi : Margrethe Vestager (Danemarca), Nicola Beer (Germania), Emma Bonino (Italia), Violeta Bulc (Slovenia), Katalin Cseh (Ungaria), Luis Gario (Spania) şi Guy Verhofstadt (Belgia);
  • Ska Keller (Germania) şi Bas Eickhout (Olanda) - Verzii Europeni;
  • Oriol Junque (Spania) - Alianţa Liberă Europeană
  • Violeta Tomic (Slovenia) şi Nico Cue (Belgia) - Partidul Stângii Europene

Dintre aceştia, şefii de state şi guverne reuniţi în Consiliul European pot alege prin vot cu majoritate calificată pe viitorul Preşedinte ale Comisiei Europene care, mai apoi, trebuie validat prin majoritatea voturilor Parlamentului European. Asta în principiu deoarece nu este obligatoriu ca alegerea să fie făcută din lista de Spitzkadidaten (în sistemul inaugust în 2014), cel puţin aşa susţine cu tărie Macron, argumentând că este nevoie de un cadidat cu mai multă recunoaştere internaţională, caz în care au fost vehiculate deja numele Kristalinei Georgieva  (Bulgaria, fost comisar european şi director al Băncii Mondiale) şi al lui Michel Barnier (Franţa, fost comisar, actual mente negociator pentru Brexit).

După ce fiecare Stat Membru prezintă, prin decizia primu-ministrului său, propria propunere pentru postul de Comisar European, urmând apoi audierile candidaţilor în Parlamentul European.

Dar nu numai pe asta se negociază la sânge, ci pentru toate posturile-cheie care rămân libere: preşedinte al Parlamentului European, preşedinte al Băncii Central Europene, Înaltul Reprezentant pentru politica Externă a UE şi un preşedinte al Consiliului European.

Noi avem o poziţie cel puţin delicată deoarece, chiar dacă avem o reprezentare interesantă în PEE, asta este departe de a fi suficient pentru a compensa problemele uriaşe create de refuzul socialiştilor de a mai discuta cu cei de la PSD şi al europenilor din ALDE care refuză să joace cu cei din echipa domnului Tărciceanu, preluând în schimb pe noii veniţi din echipa URS Plus.

Asta ne creează vulnerabilităţi evidente de ţară deoarece socialiştii europeni nu-i vor susţine pe cei din PSD în discuţiile despre împărţirea de funcţii, iar cei din US-Plus (cu excepţia lui Dacian Cioloş) fiind aproape imposibil de luat în calcul pentru poziţii de responsabilitate înaltă, tocmai datorită totalei lor lipse de experienţă în jocurile europene. Cu verzii, ca şi cu populiştii europeni, nu există legături oficiale pe linie de partid, deci nici ei nu vor negocia pentru noi. Atunci cine o va face? Vorbind de marile familii politice, poate, dacă PSD va fi ejectat din PSE, venirea echipei Pro România cu Corina Creţu să reanime vechile legături, fiind un atu credibil pentru o ambiţie superioară pentru România, negociere despre care am aflat că ar avea loc la vârful PSE. Iar Dacian Cioloş poate să se bazeze pe susţinerea grupului Macron. Iar cei din PPE, dacă informaţiile de acum se confirmă, sunt gata să acorde poziţii reale de reponsbilitate unor români, în primul rând lui Rareş Bogdan.

Dar, nu uitaţi, majoritatea marilor funcţii se negociază între grupurile politice. În condiţiile actuale, este necesară o susţinere inter-partinică importantă în condiţiile presiunii extemei drepte care va încerca să ţeasă alianţe de vot pentru legislaţii viitoare, promiţând voturi în schimbul unor poziţii convenabile în instituţiile europene.

Asta ar fi trebui să fie interesant de la început şi criteriu real de selecţie pentru europarlamentari. Asta, în principiu, ar trebui să vă intereseze şi pe dvs în momentul votului: care este gradul de relaţionare politică în Europa pe care îl poate demonstra fiecare dintre candidaţi în propria sa familie politică şi cu cine ştie că poate discuta alianţe? Unde, pe ce uşă şi în ce mod este primit, mai întâi în propria familie politică europeană (dacă mai e cazul), ce garanţii oferă că ştie unde se va duce şi ce va face, în ce comisie optează să activeze, ce program minimal va încerca să impună acolo?

Chiar ar trebui ca acesta să fie criteriul de departajare, tocmai pentru că cei care vor ajunge la Bruxelles (sau măcar unii dintre ei) chiar ar trebui să fie în prima linie a unei lupte de refacere a prestigiului şi credibilităţii României. Cei care vor fi puşi în poziţia să se bată în prima mare încercare care ne aşteptă, anume posibila sancţionare a României pentru încălcarea valorilor statului de drept, prima acţiune cu valoare de exemplu-şcoală, în toamnă, în cadrul noului sistem european.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite