De ce nu știm adevărul despre Mineriadă după 35 de ani
0Ion Iliescu e din nou trimis în judecată împreună cu ceilalți demnitari cu care împărțea puterea în 1990, când i-a chemat pe mineri. Procurorul general nu e sigur că societatea e pregătită să vadă gata dosarele istorice.
Ancheta procurorilor pentru cea mai dură mineriadă, cea care a dus la sfârșitul fenomenului Piața Universității a fost refăcută de mai multe ori de parcă strategia magistraților ar fi fost să nu se termine niciodată: i) procurorul militar Dan Voinea, cunoscut ca procurorul din procesul soților Ceaușescu a tergiversat ancheta până în 2008, când în mod neașteptat, Laura Codruța Kovesi care era șefa Parchetului General a hotărât neînceperea urmăririi penale; ii) în 2014, CEDO - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat România să continue ancheta în Dosarul Mineriadei din 1990; iii) în 2015, un alt procuror general, Tiberiu Niţu, a infirmat rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale și în cele din urmă, în 2017, dosarul este finalizat de procurori și trimis în instanță; iv) stă, însă, la Camera Preliminară de la Curtea Supremă aproape doi ani până la verdict; v) în 18 februarie 2020 Secția Specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție, SIIJ, a contestat decizia judecătorului de cameră preliminară de la Curtea Supremă, care făcuse publică motivarea cu doar o zi înainte; vi) anul trecut au început noi audieri pentru dosarul Mineriadei din 1990.
După ce a preluat puterea, Ion Iliescu și cei din anturajul său au gândit un plan de neutralizare a celor care începuseră să conteste felul în care această grupare a ajuns în vârful statului. Tinerii și intelectualii erau predominanți în protestul maraton din Piața Universității, care cerea între altele aplicarea punctului 8 de la Timișoara, potrivit căruia foștii activiști de partid și securiștii trebuiau să stea deoparte și să nu candideze pentru cel puțin trei mandate. Lustrația ar fi salvat România de indeciziile ei care au ținut țara inițial în sfera de influență a Moscovei, iar ulterior, până în 1996, într-o zonă gri, între Rusia și Occident.
Manifestația maraton a început în aprilie 1990 la Universitate, în centrul Bucureștiului, după ce Ion Iliescu și Frontul Salvării Naționale (FSN), organizația formată în toiul Revoluției pentru a gestiona pe moment țara au decis să candideze la alegerile din 20 mai. Au venit oameni din toată țara și și-au pus corturile pe zona verde din fața Teatrului Național, alții făceau greva foamei și în fiecare seară se umplea spațiul Pieței Universității. A fost un protest continuu acolo timp de 50 de zile, până când Iliescu și cei din jurul său au decis să pună capăt acestui fenomen urmărit peste tot în lume. La televiziunea și radioul publice, singurele companii audio-video din țară controlate de puterea politică, protestatarii erau descriși ca niște drogați și pierde vară, în așa fel încât atunci când au fost chemați minerii și muncitorii de la IMGB (Întreprinderea de Mașini Grele București), aceștia să creadă că fac un serviciu public.
Represiunea începe cu polițiștii pe 13 iunie și se încheie cu mulțumirile adresat de Ion Iliescu minerilor pe 15 iunie. Bilanțul e tragic, 4 persoane ucise; 2 violate; cel puțin 1.200 de femei și bărbați au fost bătuți crunt de mineri; peste 1.200 de persoane au fost închise, practic prin lipsire de libertate. Anchetatorii au ajuns la concluzia că acest masacru ar fi fost un pretext pentru a masca acţiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestaţii, în special liderii de opinie.
Iliescu a vrut să se debaraseze de partidele istorice
Sunt responsabili pentru toate agresiunile din 13-15 iunie 1990, fiind acuzați de infracțiuni împotriva umanității fostul președinte Ion Iliescu, premierul de atunci Petre Roman, vicepremierul Gelu-Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, primul șef al SRI, Adrian Sârbu, şef de cabinet al lui Petre Roman, Miron Cozma, liderul minerilor din Valea Jiului și câțiva ofițeri de rang înalt. Potrivit rechizitoriului, aceștia „au constituit un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară şi civilă”, iar în peisajul infracţional, „persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziţie inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea şi orchestrarea comiterii infracţiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menţionate”.
Fostul șef al Parchetelor Militare, Cătălin Ranco Pițu, care a scris „Mineriada s-a născut la Revoluție” (Editura Litera 2025), explică această ipoteză prin intenția celor care au acaparat puterea în decembrie 1989 de a se debarasa de partidele istorice. A fost celebră în epocă vizita ministrului sovietic de Externe la București, Eduard Șevardnadze care după întrevederea cu Ion Iliescu l-a întrebat „Și partidele istorice au șansă să câștige?”, iar Iliescu a răspuns prompt „Nu o să le dăm timp”. Aceste conversații de la revedere au fost înregistrate pe cameră de un jurnalist care era mai aproape de cei doi. Procurorul Pițu relatează însă și o întâlnire pe care Iliescu a avut-o pe 27 decembrie 1989 cu ambasadorul URSS la București, Evgheni Tiajelnikov, căruia i-a comunicat că principala sa preocupare este stoparea alunecării României spre dreapta politică, pe fondul reînființării rapide a partidelor istorice.
Dosarul Mineriadei 13-15 iunie a fost mereu amânat ca și cum magistrații n-ar vrea să dea verdicte în acest caz istoric. Fostul președinte Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este protejat de altfel și în Dosarul Revoluției. De ce? Procurorul General, Alex Florența, spune că îl preocupă cele două dosare, dar că se întreabă „cât de pregătită este societatea românească să soluționeze aceste dosare?” Această dilemă care nu are legătură nici cu aflarea adevărului, nici cu etica sugerează că la cel mai înalt nivel al Parchetului General se caută pretexte pentru continuarea tergiversării celor două mari cazuri devenite istorie. Are voie un procuror să se întrebe când caută adevărul dacă e sau nu societate pregătită să-l afle? Vrea să spună Alex Florența că după 35 de ani românii n-ar fi gata să afle „cine a tras în noi după 22” sau din cauza cui au avut loc mineriadele care au izolat țara ani de zile și au întârziat atât de mult dezvoltarea ei?
Se încarcă comentariile...
