De ce nu pot să fiu rasist

Mai acum câteva zile eram într-un important hypermarket din Bucureşti. Mi-am luat răgaz de la cumpărături şi m-am aşezat pe culoarul din mijloc pentru a-mi verifica lista. Eram lângă un stand uriaş cu sticle de Coca-Cola la promoţie. La două sticle cumpărate primeşti şi-o pungă de paste să le găteşti după reţeta lui X chef de la TV.

La o adică ar putea să vândă Coca-Cola şi cu bujii de maşină că nu-I pasă nimănui. Cola să fie, de preferat ieftină şi multă.

S-a apropiat de stand un domn pe la vreo 40 de ani, îmbrăcat ca tot omul venit sâmbăta să facă shopping, hotărât să se bucure de ofertă. A ridicat tacticos cele două sticle prinse între ele împreună cu nepreţuita ofertă de paste. Ghinionul a făcut ca planeta să se extorsioneze, ori o pală de curent subtropical să bată fix în acel moment că pachetul de paste promoţional a căzut din suportul special gândit şi s-a lovit cu zgomot de podeaua de marmură a magazinului. Parcă timpul stătea în loc ca într-un film de acţiune. Personajul principal s-a uitat deznădăjduit către punga căzută, a făcut o grimasă de dezgust, a luat cele două sticle deposedate de ofertă şi le-a aşezat la loc pe stand. Fără nici măcar un stres a apucat o altă ofertă, cu alte două sticle şi altă pungă de paste, le-a ţinut ceva mai grijuliu şi le-a pus în căruţul de cumpărături. În tot acest timp punga scăpată pe jos era neatinsă. Observată, dar neatinsă. Zăcea. Satisfăcut de realizarea de a cumpăra cico la preţ redus, unde mai pui că vine şi cu un cadou, cumpărătorul nostru a evitat tacticos cu picioarele punga scăpată de el şi-a mers mai departe.

Nici cinci secunde mai târziu un alt personaj, de o vârstă apropiată, a trecut pe lângă cu un căruţ de mână, genul pe care-l tragi în urma ta. A văzut punga de paste căzută pe jos, a încercat s-o evite şofereşte dar aceasta s-a prins în roţile mici ale căruţului. N-a păsat nici cât deranjul de a da înapoi şi a elibera roţile de sub jena plasticului. Şi-a continuat drumul vizibil deranjat de punga de plastic ce-l urmărea şi făcea zgomot. Cândva pe la electrocasnice cred că s-a eliberat şi ea.

Aşa că dacă mergeţi printr-un hypermarket zilele acestea şi vedeţi o pungă de paste pe jos care pare chinuită de colo-colo, uzată de târşituri şi ignorată să ştiţi că-I rezultatul unor oameni ce păreau cu şcoală, familie, haine curate şi poate chiar de firmă, ca să nu mai spun că-şi permitea să facă shopping sâmbăta la mall. Cum nu pot avea pretenţii de la el nu-mi pot justifica pretenţiile vis-à-vis de cei care de mici n-au de nici unele, cresc prin şatre într-o educaţie precară şi dictată de „pomanageală” şi „facem cumva să ne descurcăm şi să trăim”.

Dacă ăia care au se dovedeşte că n-au, celor care n-au cum să le cer să aibă?