De ce nu e de vină Capello

Nu e culpa lui Capello pentru că perfidul Albion nu are portar, oricât s-ar roti rezervele între ele.

Toţi englezii, băutori de bere sau nu, şi-au pus ambiţiile în italianul Capello, singurul antrenor care putea schimba destinul unei naţionale condamnate de ceva decenii la pierzanie, la nonperformanţă şi, bineînţeles, la centrări înalte în faţa porţii. Anglia a pierdut clar, la scor, şi poate invoca ghinionul, arbitrajul şi, mai puţin, valoarea selecţionerului.

Nu e culpa lui Capello pentru că perfidul Albion nu are portar, oricât s-ar roti rezervele între ele, că Rooney nu e Rooney de la Manchester United, ori că arbitrul din patria lui Forlan a fost extaziat de victoria Uruguay-ului şi a fost mai puţin interesat de traiectoria mingii la şutul lui Lampard spre poarta lui Neuer.

Anglia s-a îmbrăcat în roşu, la fel ca în finala din 1966, dar degeaba. Nemţii nu au iertat nimic, chiar dacă au avut mai puţine posibilităţi decât adversarii lor. Au jucat perfect, atât de perfect încât scorul e categoric, iar şuturile pe spaţiul porţii şi posesia balonului sunt aproape la egalitate.

Italianul Capello a schimbat multe, a încercat variante diferite, a imprimat un alt stil, dar pleacă acasă în acelaşi timp cu selecţionerii american şi cel sud-coreean. Pleacă din acelaşi aeroport, singura diferenţă fiind aceea că italianul poate bloca bancomatul în situaţia în care solicită toţi banii deodată dintr-o săptămână de contract cu federaţia engleză.