Roata de la bolid şi genunchiul fundaşului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

V-aţi întrebat vreodată ce s-ar fi întâmplat cu Neşu dacă s-ar fi accidentat în România? Probabil nu, deşi, trebuie să recunoaştem, v-a trecut prin cap ideea. În România s-a discutat despre obligativitatea asigurărilor pentru fotbalişti, impuse de FRF şi de LPF, dar doar propagandistic.

Sunt două teme care ar însănătoşi fotbalul românesc, dincolo de drepturile tv şi infuzia de capital. Contractul-cadru, impus dar tratat în derâdere de instituţiile fotbalului românesc, o să vină clipa scadenţei, dar şi asigurările de sănătate. Spania, Italia şi Germania, campionatele alea pe care le vedem la televizor şi ne mirăm de spectacolul oferit, au trecut de ceva vreme de această etapă. Federaţia şi Liga, adică Burleanu şi Gino al lor, obligă cluburile să-şi asigure fotbaliştii în caz de accidentare. Toţi, fără excepţie. 

Asta ca să nu se ajungă ca jucătorii să scoată bani din propriul buzunar, să se împrumute, să facă tot felul de credite, când au nevoie de o intervenţie chirugicală, ori de o recuperare normală. Cazurile Bud şi Dan Roman n-au fost suportate sută la sută de club, a trebuit că jucătorii să cheltuie şi ei nişte bani din propriul buzunar. Sunt, totuşi, cazurile fericite ale unui fotbal unde unii dintre jucători n-au avut nicio leţcaie, ci au beneficiat de ajutorul unor prieteni. Ori, alţii s-au lăsat de fotbal…

După ce îţi plăteşti taxele la stat, salariile la jucători şi utilităţile, cred că ar trebui să-ţi asiguri jucătorii. Toţi conducătorii de cluburi din România au maşini de peste 70.000 de euro, bineinţeles asigurate ca nu cumva să dea un ban din propriul buzunar în caz de incidente în trafic, dar n-au câteva mii de euro pentru fiecare fotbalist care pe lângă goluri, sprinturi şi contacte fizice, bagă bani şi în club şi în angajaţii clubului respectiv, dar şi în buzunarele creditorilor din fotbalul românesc. 

Când patronii şi conducătorii de club n-o să preţuiască fotbaliştii mai mult ca propriul bolid, n-avem nicio şansă să mergem mai departe. Pe pariu că, pentru orice om de fotbal care critică jurnaliştii dar încasează milioane de euro din drepturile tv, orice roată de la propriul Jeep e mai importantă decât genunchiul fundaşului central?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite