Dacă începe, noi ce facem?

În afara spațiului de interes românesc, dominat de dezbaterea prilejuită de nobilul duel între protagoniștii competiției electorale pentru Primăria Capitalei (singura chestiune arzătoare la ordinea zilei, restul ducă-se pe pustii), se pare că nu mai există nimic.

În consecință, programatic, cu grijă mare la ce spunem deoarece s-ar putea să cauzeze la șansele Președintelui și echipei sale de a obține salariile dorite în instituții europene și nu numai, preferăm o tăcere compactă, îndârjită, cu dinții strânși, ca un general confruntat cu teme de cultură generală, și nu luăm poziție în vreo dezbatere pe subiectele care ard.

În consecință, nu se aude nimic din partea responsabililor noștri politici despre, spre exemplu, o eventuală poziție românească în legătură cu ce-ar putea, ar fi bine, ar trebui să fie opțiunea țării noastre în cazul în care, într-o formulă oarecare de decizie europeană sau euro-atlantică, se va merge în sensul celor sugerate de Macron, adică trimiterea de trupe la sol în Ucraina.

Din ceea ce fusese scenariu teoretic destinat aplicaților de stat major și jocului în  lădița cu și nisip cu machete colorate, povestea a devenit subiect de aplicații militare din ce în ce mai ample la nivel național pentru ca, de câțiva ani, să fie integrată în desenul complex și extrem de realist al aplicațiilor uriașe desfășurate de NATO pentru a studia gradul de pregătire și reziliență al diferitelor componente ale forțelor de reacție care, la un moment dat, în anumite condiții, pot intra în acțiune. Și pare din ce în ce mai evident că aveau dreptate cei care se tem că este inevitabil recursul la diversele categorii de arme nucleare tactice.

Toți, din est sau vest, din nor sau sud, de multe decenii, au participat la exerciții de pregătire în care, de la un stadiu în sus, era prevăzută și folosirea acestor arme. Inclusiv ai noștri din armata întregului popor erau antrenați în executarea unor asemenea operațiuni, desigur cu lansatoare care nu aveau rachete cu încărcături active. La nevoie, rusești fiind, pe vremuri  produse în Ucraina, erau depozitate acolo și nde acolo ar fi fost aduse la caz de. Dar, de data asta, discuția este din ce în ce mai precisă, chiar mortal de precisă, deoarece pare că n-ar mai fi cale de întors și că într-adevăr vor fi trimise trupe europene și nu numai pentru a deschide o nouă etapă a internaționalizării conflictului din Ucraina.

Poate, dar încă îmi este încă greu să cred acest lucru, va fi vorba de o decizie a NATO. A doua variantă este ca Franța, spre exemplu, să lanseze un apel la formarea unei coaliții ad-hoc împotriva Rusiei dar care, formal, să nu implice forțele NATO ci doar armatele naționale ale țărilor care se vor dori să declanșeze operațiunile militare împotriva Kremlinului. Mai este o a treia variantă, una pe care negociatori care au ajuns și prin zona noastră o consideră cumva mai acceptabilă, constă în sprijinirea unui demers prin care diferite țări și instituții, de data asta incluzând și NATO și UE, să fie de acord să redacteze o Rezoluție comună care să fie adoptată de Conferința de pace de la Geneva și care să spună Națiunilor Unite că este imperios necesar ca Adunarea Generală să susțină trimiterea unor trupe de interpunere sau de menținerea păcii. Nu e imposibil, dar, practic, cel puțin până în acest moment, la această reuniune internațională ce s-ar fi vrut Conferință de pace, Rusia nu paricipă, deci există un dubiu asupra finalității practice.

 În acest context, să observăm avalanșa de semne. Iată, doar în urmă cu câteva ore, Secretariatul Consiliului național de securitate și apărare al Ucrainei https://www.rnbo.gov.ua/en/Diialnist/6879.html  a prezentat în Parlament un proiect de extindere a legii marțiale și mobilizării, semn că se trece la măsuri disperate ca răspuns la situația dramatică a țării, mai ales din cauza distrugerilor fără precedent provocate de atacurile rusești asupra infrastructurii energetice https://english.nv.ua/nation/aftermath-of-attack-on-energy-infrastructure-from-the-ministry-of-energy-ukrainian-news-50416522.html. Și, semn de criză majoră, ucrainenii sunt gata, după model rusesc, să mobilizeze și prizonierii din propriile închisori pentru a-i trimite pe front https://euromaidanpress.com/2024/05/08/ukraine-legalizes-mobilization-of-prisoners-mirroring-russian-practice/

Dar trupe străine în Ucraina? Sigur că- sunt și foarte sigur că vor fi. Un semnal exemplar a fost trimis în ultimele ore de Ingrid Simonyte, Prim Ministru al Lituaniei, care, pentru Financial Times, a declarat că ara sa a trimite în ajutorul Kievului o unitate de sprijin pentru antrenamentul trupelor, adăugându-se unor contingente cu pregătire solidă pe diverse fronturi de luptă https://responsiblestatecraft.org/foreign-fighters-ukraine/  . Șfukl de stat major al armatei daneze spunea și el că „toate opțiunile trebuie să rămână deschise” https://english.nv.ua/nation/the-netherlands-is-open-to-the-idea-of-future-western-troop-deployment-to-ukraine-50396698.html.

De partea cealaltă a baricadei, spun colegii de la Radio Europa Liberă https://www.rferl.org/a/moldova-mercenaries-join-russian-units-ukraine/32847497.html avem mercenarii care se înrolează pentru Kremlin, veniți cam de pretutindeni și, poate surprinzător, chiar din R.Moldova.

Discuțiile nu sunt doar pro sau împotriva uni intervenții aliate în Ucraina. Un sondaj dat publicității în februarie, arăta mari diferențe de abordare. Vă rog să fiți atenți ce observau ei pentru România:

.

Iarăși, ați spunea spune, întrebări generale cu răspuns interesant dar care are totuși valoare indicativă redusă. Dar, din momentul în care a apărut pe masă propunerea cu posibilitate de concretizare privind trimiterea de trupe, „poziția Macron”  s-a lovit de opoziția Italiei, Poloniei, SUA, Germaniei, Cehiei, Canadei și UK. Rămân esticii, poate chiar cu balansare mai ofensivă a polonezilor.

Noi ce facem? Aven oare ceva analize de risc elaborate sau date spre semnat generalilor noștri atât de numeroși și bine plătiți care să spună națiunii ce părere u despre starea armatei noastre naționale?

Politicienii noștri ar trebui să aibă curajul de a spune dacă, da sau nu, vor cere ca țara să treacă deja, preventiv, la regim de economie de război și Parlamentul să ia în discuție promisiunile făcute de Președintele Iohannis, inclusiv acum la Washington, de a mări alocația din PIB pentru cheltuieli de apărare și securitate, model pentru toate celelalte țări cu economii mai slabe din UE și NATO.

Până una-alta, dacă tot am intrat în sezonul promisiunilor, cu sau fără acoperire, poate candidații de acum în alegeri ar trebui să spună dacă se angajează să-și trimită copiii în prima linie a frontului, în regimente comandate de generalii și gradații care dau lecții de strategie la TV. Atunci să vedeți surprize...