Vizita Președintelui Chinei în Europa pe timp de incertitudini economice și crize sistemice

0
0
Publicat:

Ar trebui să ne intereseze? Poate că da. Am niște argumente în acest sens. Toate legate de speranța mea că, la un moment dat, vom deveni și noi nu numai statul clientelar, supus și fricos care perpetuează tradiția fanariotă și are ca punct focal maximal la orizont vârful papucului sultanului. Poate, atunci, în acest mileniu sau cândva în următoarele, va fi posibil ca liderii politici să gândească în termeni de conectivitate și, în acest context, doar în aceste condiții, să înceapă să se lupte pentru realizarea de avantaje naționale exploatând ceea ce are țara asta ca avantaj unic printr-o fabuloasă situare pe ce-ar fi trebuit să fie traseele strategice de transport și schimburi comerciale între cele două lumi, la intersecție de continente.

Picture1 png

Sigur că acum nu le avem, toate ne ocolesc și nu vrem să vedem că lângă noi, desenul unei Mari Conexiuni revine în actualitate imediată din moment ce echipele de negociatori care se mișcă în momentele de mari criză, au transmis că trebuie începută (sau reîncepută în cazul celor mai bine informați) discuția despre cum va arăta spațiul post conflict. Pe ce bază va fi ordonat, care va fi împărțirea pe zone de influență, care va fi repartiția sarcinilor de asigurare a securității la nivel regional și continental, cum se vor reface tratatele comerciale pentru facilitarea noilor schimburi comerciale complexe. Războiul, oricare dintre ele, inclusiv cel de lângă noi, nu poate dura la nesfârșit, deja a început să facă rău la sănătatea țărilor care contează. Așa că, în consecință, cine poate scoate deja hărțile pregătite din timp și invită partenerii potențiali la primele discuții care nu mai au nimic politic la bază (deci sunt eliberate de o sursă conflictuală complet inutilă), ci vorbesc despre singura chestiune esențială: materii prime, teritorii și control de frontiere.

Fiecare dintre marii jucători are propriul său set de hărți strategice la care visează în folosul propriei națiuni, dar au învățat din experiență că doar super-puterile posedă câte o hartă „master” pe baza căreia acționează, cel mai adese preventiv, chiar cu decenii în avans, încercând să armonizeze un plan final cu o Mare Conexiune cu valoare globală. Aceștia, spre exemplu, sunt parametrii planului-master al Chinei, versiune actualizată la finalul anului trecut de cercetătorii de la GEOCOFLUENCES:

Picture2 png

China propune  cele șase mari coridoare pe care le-a conceput ca tot atâtea posibile coloane vertebrale:

- Coridorul China-Mongolia-Rusia

- Coridorul „port terestru eurasiatic” Cina-Rusia

-  Coridorul terestru care merge din China până la Istanbul, traversând Asia Centrală

- Coridorul China=Pakistan

- Coridorul China-Singapore, traversând întreaga Indochina

- Coridorul China-Birmania-Bangladesh-India

Fie și numai aceste date, tot a apărut nevoia unor politicieni (nu de la noi, n-au ai noștri treabă cu prostii mici de acest nivel) să construiască alternative posibile de conexiune cu forța uriașă a uneia dintre cele mai agresive piețe a lumii, având în vedere câteva criterii esențiale. Pe de o parte, iată structura bunurilor comerciale importate de europeni din China și, prin comparație de costuri, chiar explică tentația unora dintre marile companii să spună guvernelor lor că trebuie rediscutată în profunzime politica de posibile alianțe cu China.

Picture3 png

A doua zonă de interes, absolut evidentă, o reprezintă superioritatea chineză în zona exploatării industriale și militare a Inteligenței Artificiale, iată raportul între brevetele înregistrate în domeniu:

Picture4 png

Totul cu rezultate de acest tip:

Picture5 png

Noi nu știu ce vom face deoarece nu intrăm în calculele de conectivitate pentru asemena tipuri de proiecte gigant. Poate este bine deoarece, astfel, ne păstrăm departe, cuminți, de orice tip de turbulențe și, oricum, cine ce să facă cu Inteligența Artificială? De noi caravane pe Noile Drumuri ale Mătăsii ne arde nouă când suntem preocupați până peste cap să repotrivim (oare pentru a câta oară?) nefericitul calendar al alegerilor, singura chestiune majoră de politică internă și externă care se merită a fi discutată? Oricum, vine el Președintele Chinei în Franța, Serbia și Ungaria, dar și pleacă. Noi tot aici vom fi, la fel cum ne știm.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite