Cursa imigranţilor spre tărâmul făgăduinţei

0
0

Suntem în faţa unei curse a destinului pentru zecile de mii de refugiaţi. Imaginile cutremurătoare ale celor care fug de dramele cu care se confruntă în Siria, Libia sau Eritreea au creat o emoţie puternică. Dar şi perspectiva venirii a milioane de oameni creează teamă şi îngrijorare.

În spaţiul public au fost rostogolite în ultimele săptămâni tot felul de enunţuri în sprijinul ideii că zilele acestea asistăm la o invazie musulmană. Unul dintre argumente a fost „nu arată precum refugiaţii“ pentru că sunt „bine îmbrăcaţi“. Mărturisesc că nu ştiu cum arată uniforma refugiatului şi nici care este comportamentul standard al unuia. Cei care fac aceste afirmaţii uită sau cu siguranţă pierd din vedere o evidenţă. Siria, Irakul, chiar şi Libia sunt civilizaţii vechi, care au ajuns la un nivel decent al dezvoltării în secolul XX. 

O bună parte dintre cei care fug sau au fugit din aceste state sunt şcoliţi, reprezintă forţă de muncă disciplinată, calificată şi, cu siguranţă, nu vor avea nevoie de prea mult timp pentru a se adapta vieţii din Occident. Pe de altă parte, liderii statelor Europei Occidentale şi-au exprimat dorinţa şi deschiderea de a-i găzdui pe aceşti oameni. Şi până acum UE a reuşit să demonstreze că poate trata chestiunea cu solidaritate şi calm. Sigur că numărul mare de oameni dornici să ajungă cât mai repede departe de ameninţări şi gloanţe a bulversat spaţiul european, însă cu certitudine în scurt timp lucrurile pot intra pe un făgaş normal. 

Sunt de acord cu preşedintele Junker că, în condiţiile în care de la începutul anului în UE au ajuns aproape 500.000 de migranţi, rezolvarea acestei probleme trebuie să fie acum prioritatea numărul unu. Nu sunt însă de acord cu forţarea de către preşedintele Comisiei Europene a impunerii unor cote obligatorii pentru ţările europene. România s-a arătat deja deschisă, prin vocea preşedintelui Iohannis, să contribuie la rezolvarea crizei. Dar partenerii noştri europeni trebuie să înteleagă că nu putem să ne asumăm obiective care să depăşească posibilităţile noastre de a găzdui şi, mai ales, de a integra migranţi. În România nu există presiunea valului imigraţionist, iar ţara noastră şi-a exprimat deja opţiunea, pe care o susţin, de a păstra cotele voluntare. Suntem deschişi primim 1.705 refugiaţi care se află deja în spaţiul comunitar şi încă 80 care vor fi aduşi din taberele care se află în afara Uniunii Europene. Migranţii ar trebui să rămână în ţara noastră doi ani, timp în care vor fi cazaţi în cele şase centre pentru refugiaţi deschise deja pe teritoriul României.

Partea foarte dificilă va fi aceea a integrării. Cât de pregătită este ţara noastră să îi integreze pe aceşti străini? Nepregătită, în opinia mea. Copiilor le va fi dificil să se adapteze în şcolile româneşti, iar ridicarea unor şcoli cu predare în limba arabă este doar o utopie. Adulţilor le va fi extrem de greu, dacă nu imposibil, să-şi găsească un loc de muncă pentru a-şi întreţine familiile. E drept că pentru migranţii care se vor stabili temporar pe teritoriul României, Uniunea Europeană va contribui cu o sumă de bani. 6.000 de euro pentru fiecare persoană. Banii nu rezolvă, însă, nici pe departe problema unor oameni cu mentalităţi, tradiţii şi obiceiuri diferite de ale noastre. 

Integrarea acestor familii cu copii ar trebui să fie o temă de discuţie extrem de serioasă, care să genereze soluţii viabile, avantajoase atât pentru statul român şi siguranţa cetăţenilor lui, cât şi pentru cei adoptaţi temporar. 

Să-i primim „cu bunătate“ nu e suficient. Să facem selecţii pe criterii de culoare, religioase sau etnice este însă intolerabil şi contravine principiilor fundamentale ale Uniunii Europene. Indiferent că ne place sau nu, nu putem ignora că UE se confruntă cu o mare problemă şi că noi va trebui să fim parte a unei soluţii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite