Cum şi de ce au votat basarabenii la alegerile din România?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile din România s-au încheiat cu victoria categorică a USL, care a obţinut 395 de locuri în Camera Deputaţilor şi Senat. Alianţei pentru o România Dreaptă i-au revenit 80, Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) – 68 şi Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR) – 27 de mandate.

Cetăţenii români din Republica Moldova au votat în proporţie de circa 80% cu cei doi candidaţi ai ARD (de fapt, PLD). Drept urmare, votul basarabeilor a fost decisiv pentru alegerea lui Eugen Tomac la Camera Deputaţilor şi a lui Viorel Badea la Senat. Numărul celor care au dorit să voteze a fost mult mai mare decât în alegerile anterioare. S-a stat la rând în medie câte 2-3 ore. Şi nu a fost rând doar după-amiază, cum au crezit unii - precum că basarabenii s-ar fi trezit după obed, dar şi de dimineaţă.

Pe mine personal, ca şi pe alţii, m-a impresionat activismul civic al moldovenilor din stânga Prutului, deveniţi cetăţeni români. Cu această ocazie s-a demonstrat că nu toţi basarabenii au obţinut paşapoarte pentru a putea călători liber în Uniunea Europeană, deşi acesta rămâne, fără îndoială, unul dintre cele mai importante motivaţii pentru redobândirea cetăţeniei române. Accentuez acest lucru – redobândire, care e un drept al celor care l-au pierdut nu din vina lor, ci din cauza vicisitudinilor istoriei.

Şi cred că ceea ce face România în această privinţă constituie o acţiune de reparare a unei nedreptăţi istorice şi, totodată, un fel de a spune mea culpa pentru că nu a putut să-şi protejeze cetăţenii din teritoriile estice şi nord-estice la 1940 şi apoi după 1944.

Per total, au votat circa 14.000 de basarabeni, din cei peste 250.000 cu cetăţenie română. Să fi fost mai multe secţii de votare, probabil că ar fi votat cu mult mai mulţi. Dar acest lucru nu prea l-a dorit conducerea de la Bucureşti, care ştia spre care alianţă se îndreaptă simpatiile basarabenilor. În legătură cu aceasta, au apărut comentarii maliţioase şi nedemne, care m-au întristat puţin.

Era altfel dacă nu îi cunoşteam anterior pe cei care au articulat asemenea mesaje şi poate nici nu le-aş fi atras atenţia. Aceste afirmaţii m-au dus la gândul cât de gregari am rămas după atâta timp – au trecut totuşi două decenii de democraţie şi libertate – încât încercăm să negăm dreptul unora la libera exprimare, şi, mai grav, la exprimarea dreptului de vot în favoarea unui sau altui concurent electoral. Am primit mesaje de la unii cunoscuţi din România care se întrebau iritat ce „se întâmplă“ cu basarabenii, de ce „votează altfel decât poporul român“, de ce iarăşi încearcă să facă „figură aparte“, să fie „contra voinţei românilor“.

Să fiu sincer, dacă basarabenii ar fi votat în bloc cu alde Corneliu Vadim Tudor, mi-ar fi fost jenă de alegerea făcută de concetăţenii mei din stânga Prutului. De data asta, ei au preferat să voteze cu partidul lui Băsescu. Şi există explicaţii clare în acest sens – în ultimii ani s-au acordat atâtea paşapoarte româneşti basarabenilor cât nu s-au eliberat în toţi cei douăzeci de ani de la căderea comunismului.

De când PSD şi aliaţii săi au revenit la putere în România, ritmul de redobândire a cetăţeniei a scăzut simţitor, ceea ce arată clar cine stopează procesul şi cine are merite în a-l accelera. În acelaşi timp, înţeleg şi resentimentele multor români din partea dreaptă a Prutului faţă de Băsescu şi e dreptul lor să-şi exprime opinia în această privinţă. Deşi asta nu înseamnă că alegerea lor pentru USL sau PP-DD e net superioară celei pro-Băsescu, de care s-ar face „vinovaţi“ basarabenii.

Dar dincolo de asta, cred că e o problemă gravă, mai ales că vine de la intelectuali, să se spună că basarabenii trebuie să voteze într-un fel sau altul. Este o reminiscenţă a unei gândiri dintr-o epocă, ce, iată, constatăm şi cu acest prilej, nu vrea să mai treacă.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite