Arhivele comunismului: rusul condamnat de sovietici şi salvat de germani

Ivan Bîkov, fost ofiţer în armata ţaristă, refugiat în perioada interbelică la Chişinău.

Numai în primul an de ocupaţie sovietică, în Basarabia au fost executate cel puţin 136 de persoane. Unul dintre cei condamnaţi la moarte a fost Ivan Bîkov, fost ofiţer în armata ţaristă, refugiat în perioada interbelică la Chişinău.

Ivan Bîkov a fost arestat pe 8 iulie 1940 de către sergentul NKVD Klimenko pentru că fusese ofiţer în armata ţaristă şi, mai grav din perspectiva regimului sovietic, că luptase împotriva guvernului bolşevic în timpul războiului civil din Rusia. La fel de grav, din punctul de vedere al Moscovei, era faptul că Bîkov trecuse Nistrul în 1921 şi se stabilise în România, la Chişinău. Aşa au procedat mai mulţi etnici ruşi care au ales Basarabia pentru că le amintea de vechea lor patrie şi erau respectaţi de guvernul român pentru meritele lor în lupta contra bolşevicilor.

Din informaţiile culese la interogatorii, aflăm despre viaţa lui Ivan Bîkov. Era de etnie rusă, născut în anul 1887 în satul Mihailovsk din regiunea Don, Rusia, orotodox. În anii 1915-1917 făcuse serviciul militar în armata ţaristă, pe fronturile Primului Război Mondial. Între 1918 şi 1920 a fost ofiţer în armatele albgardiste ale generalilor Anton Denikin şi Piotr Vranghel. În cadrul anchetei, însă, Bîkov a declarat că nu s-a înrolat benevol în armatele albgardiste, ci a fost impus de cei doi lideri antibolşevici deoarece era fost ofiţer ţarist. O dovadă era faptul că, după ce a fost externat din spitalul unde ajunsese rănit, nu a revenit la baştină, pentru a evita o nouă recrutare. Atunci a şi decis să treacă Nistrul în România şi să se stabilească la Chişinău.

VATMAN ŞI ZIARIST

Pe lângă activitatea sa din timpul războiului civil din Rusia, poliţia politică sovietică îi mai impută participarea la mişcarea antirevoluţionară din Basarabia în perioada interbelică. Ar fi făcut asta lucrând ca vatman (funcţie pe care a deţinut-o toţi cei 18 ani petrecuţi în Basarabia, bucurându-se de statutul de funcţionar). Învinuirile aduse de NKVD privind activitatea sa antisovietică de până la 1940 se referă la rolul lui Bîkov în zădărnicirea creării sindicatului muncitoresc din depoul de tramvaie din Chişinău.

O altă „probă“ la dosar era că Bîkov a fost şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din Basarabia şi ar fi scris în presa locală articole cu caracter contrarevoluţionar. Mai era invocat faptul că a fost, în 1939-1940, membru al Frontului Renaşterii Naţionale, singurul partid legal din România în perioada dictaturii regelui Carol al II-lea. Aşa cum, însă, a stabilit în anul 1991 Judecătoria Supremă a Rusiei în cazul lui Constantin Ghidei, calitatea de membru al acestui partid în 1938-1940 nu poate fi calificată drept „crimă“ întrucât în acea perioadă el nu era cetăţean sovietic. Prin extensie, acelaşi lucru este valabil şi pentru Ivan Bîkov.

Cu toate acestea, Tribunalul Militar Odesa, la şedinţa din 15 octombrie 1940, îl condamnă la pedeapsa capitală prin împuşcare. Ceea ce a contribuit la luarea acestei decizii a fost, în primul rând, faptul că luptase cu arma în mână împotriva puterii bolşevice în războiul civil din Rusia. Aşa ceva puterea sovietică nu putea să ierte.

GERMANIA I-A CERUT GRAŢIEREA

În scurt timp, însă, capătă o şansă de salvare. Cum era căsătorit cu o nemţoaică din Basarabia, Lidia, şi cum în toamna anului 1940 începuse repatrierea germanilor basarabeni în Germania, trimisul special al guvernului Reich-ului pe sectorul Chişinău, Preusse, îl înştiinţează pe maiorul sovietic Şaraburin, pe 20 octombrie 1940, că Ivan Bîkov trebuie eliberat. În susţinerea cererii este invocată decizia Comisariatului Poporului pentru Afacerile Externe al URSS.

Drept urmare, pe 30 ianuarie 1941, pedeapsa cu moartea a fost înlocuită cu 10 ani de privaţiune de libertate şi expulzarea din Uniunea Sovietică.

Ivan Bîkov a fost condamnat pentru că luptase contra bolşevicilor. Sovieticii nu iertau aşa ceva. Igor Caşu, istoric

REABILITAT ÎN 2006

Nu se ştie dacă Bîkov şi-a ispăşit pedeapsa sau a fost lăsat să plece imediat peste hotare. Probabil, a fost, totuşi, deportat şi s-a alăturat familiei sale în Germania. O întrebare deschisă rămâne şi dacă el participat sau nu la războiul împotriva URSS în anii 1941-1945.

Pe 20 iunie 2006, procurorul general al Republicii Moldova Valeriu Balaban a solicitat reabilitarea a patru persoane, printre care şi Ivan Bîkov. A făcut recursul în anulare în baza Legii privind reabilitarea victimelor politice, din 8 decembrie 1992. Pe 25 septembrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie (preşedinte Valeria Şterbeţ) i-a reabilitat pe motiv că „în procesul de anchetare şi examinare a cazului în judecată, nu a fost dovedit caracterul contrarevoluţionar al acţiunilor inculpaţilor, deci lipsesc laturile principale ale infracţiunii, deoarece acestea nu au subminat potenţialul militar, independenţa statală sau inviolabilitatea teritorială“.

Executaţi în primul an de ocupaţie

Între 28 iunie 1940 şi iulie 1941, au fost condamnate la moarte cel puţin 136 de persoane. Unele sentinţe fuseseră date în stânga Nistrului, în RASSM, până la ocuparea Basarabiei, fiind duse la îndeplinire după intrarea Armatei Roşii. Este cazul lui Timofei Abramov (născut în 1893) şi Onisifor Sibilev (născut în 1911). Marea majoritate au fost, însă, arestaţi după 28 iunie 1940 şi executaţi în următoarele luni. Unii au fost condamnaţi la pedeapsa capitală pentru că au participat ca poliţişti la arestarea unor agenţi comunişti din Basarabia. Alţii - pentru că au fugit din URSS în România, trecând Nistrul pentru a evita deportarea sau moartea prin înfometare la care au fost supuşi ţăranii transnistreni în perioada interbelică. O altă categorie era alcătuită din foşti ofiţeri ai Armatei Române, comandanţi ai trupelor Armatei Republicii Democratice Moldoveneşti, foşti ofiţeri ţarişti sau albgardişti.