Cum s-a ajuns la moţiunea USRPLUS-AUR

0
0

Derulând filmul politic al ultimelor zile, descoperi un şir de erori făcute de două dintre partidele coaliţiei guvernamentale, care au căutat să dobândească mai multă putere, dar au ajuns să piardă din credibilitate după fiecare decizie luată. Sau pas cu pas, cum ar zice preşedintele, el însuşi vinovat pentru prezenta criză. Iată despre ce e vorba:

Prima dintre erori e calculul făcut de penelişti în privinţa programului Saligny. F. Cîţu a crezut că-l poate trece prin guvern fără avizele necesare unei HG. A doua eroare a premierului a fost să creadă că transformarea în ţap ispăşitor a ministrului S. Ion şi demiterea acestuia vor fi tratate de USRPLUS la fel precum îndepărtarea din guvern a lui V. Voiculescu, care urmase acelaşi tipar.

De greşit au greşit şi liderii USRPLUS. Ei au considerat că pot proceda ca-n urmă cu câteva luni – adică să ceară demisia lui Cîţu întrucât nu i-a consultat –, estimând că de data asta, întrucât se repeta greşeala, vor avea succes. Când au văzut că nu se-ntâmplă aşa, în loc să plece din Palatul Victoria, au căutat sprijin în parlament împotriva guvernului din care fac parte. Şi l-au găsit la AUR, sperând să-l obţină şi voturile PSD.

Asta e, pe scurt, povestea. Ea ne arată că trecutul se repetă. Premierul actual nu e primul care demite un ministru al justiţiei într-un guvern de coaliţie: a făcut-o şi C.P.Tăriceanu în 2007, concediind-o pe M. Macovei. USRPLUS nu e primul partid guvernamental care cere demisia premierului – a făcut-o şi PD în 1998, în vremea lui V.Ciorbea – sau care depune o moţiune împotriva unui guvern din care face parte – a făcut-o şi PSD împotriva lui S. Grindeanu în 2017. K. Iohannis nu e nici el cel dintâi preşedinte care vrea să controleze guvernul, printr-un premier obedient: toţi predecesorii săi au făcut-o.

Sunt, desigur, şi elemente noi în peisaj: nu am mai avut până acum un şef al guvernului care să forţeze adoptarea unei HG fără avize. Nici vreun partid care să fie afiliat la familia europeană a liberalilor – aşa cum este astăzi USRPLUS – şi care, la guvernare fiind, să se asocieze pentru o moţiune de cenzură cu extremişti cu nostalgii legionare*. Nouă este şi indolenţa acră a şefului statului, care a refuzat să vadă liderii USRPLUS în plină criză de guvern, turnând în schimb gaz pe foc prin încurajarea constantă a acţiunii premierului.

Competiţiile pentru şefie din sânul PNL şi USRPLUS, unanimismul practicat de fiecare în parte în privinţa poziţiei faţă de partenerii din guvern, partizanatul făţiş al preşedintelui, dar şi cel nemărturisit al presei au adăugat acel plus de nesăbuinţă şi de kitsch din care politica românească şi-a făcut specific naţional. Întrebarea importantă e ce va fi de acum încolo? Mulţi pariază pe un guvern minoritar sau pe reluarea unui aranjament din trecut, adică pe recompunerea majorităţii, inclusiv prin crearea unor fracţiuni parlamentare noi. În ceea ce mă priveşte, nu exclud varianta în care nu va mai fi posibilă alcătuirea vreunei majorităţi, ceea ce ar împinge lucrurile – pentru prima dată în 30 de ani – către alegeri anticipate. 

 

*PNL şi PD s-au asociat şi ele cu extremiştii din PRM, pentru a depune moţiuni de cenzură împotriva guvernului, în anii 2001-2004, dar atunci toate trei erau în opoziţie. Acum, alianţa cu AUR e făcută de un partid aflat la putere.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite