Cum priveşte Rusia alegerile din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia şi Turcia au relaţii ambivalente. Cu toate acestea, Moscova încearcă să sprijine conducerea de la Ankara. Fiindcă în iunie în Turcia vor avea loc alegeri - şi noul preşedinte ar fi bine să rămână acelaşi.

Întâlnire Putin-Erdogan la Soci
Întâlnire Putin-Erdogan la Soci

Războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina a izolat guvernul de la Moscova în cel mai scurt timp, mai ales în privinţa statelor industrializate din vest. Preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, nu i-au mai rămas prea mulţi parteneri cu pondere. Dar unul cu care comunicarea încă funcţionează este Turcia. Putin şi omologul său Erdogan cultivă de ani buni relaţii strânse. La sfârşitul anului 2021, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat că Erdogan şi Putin au "relaţii prieteneşti". În noiembrie trecut, Erdogan a afirmat că are cu Putin o relaţie "bazată pe încredere".

Erdogan s-a folosit cu mare iscusinţă de izbucnirea războiului pentru a-şi extinde influenţa. Când aproape că nu mai existau canale diplomatice deschise către Moscova, Ankara s-a oferit ca mediator între Moscova şi Kiev şi a rămas până astăzi actorul principal cu care ambele tabere stau cu plăcere de vorbă. În Turcia au avut loc întâlniri de rang înalt între ucraineni şi ruşi: pe 10 martie 2022 la Antalya s-au întâlnit miniştrii de Externe ai Ucrainei, Rusiei şi Turciei. După aproximativ două săptămâni, delegaţiile au purtat negocieri la Istanbul. Acordul privind cerealele, care a făcut posibil exportul de grâne din Ucraina prin Marea Neagră, a fost negociat şi semnat la Istanbul, cu mijlocirea ONU şi a Turciei.

"Pentru Rusia, Turcia este fereastra spre lume"

Astfel, războiul din Ucraina a contribuit la o mai strânsă apropiere a guvernelor turc şi rus, după cum confirmă şi expertul în politică externă şi energie, Aydin Sezer. "Pentru Rusia, Turcia este fereastra spre lume. Pentru Kremlin, relaţia cu Ankara este foarte importantă şi preţioasă." Şi pentru ca lucrurile să rămână aşa, conducerea de la Moscova ar vrea ca guvernul de la Ankara să fie confirmat în funcţie la alegerile din 18 iunie. Potrivit lui Sezer, Putin a înţeles că "este în interesul Rusiei ca Turcia să fie guvernată de un lider cum este Erdogan".

De aceea. Moscova a încercat de mai multe ori în ultima vreme să ofere sprijin guvernului turc în funcţie. De exemplu, concernul energetic rus Gazprom, controlat de stat, i-a şters Turciei datoriile din importurile de gaze. Dar Rusia nu a decis asta "pe ochi frumoşi", ci din interes propriu, după cum a declarat pentru DW un fost diplomat turc, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Iar în octombrie trecut, Putin a propus ca Turcia să devină un aşa-zis Hub energetic. Aceasta ar însemna livrarea de gaze din Rusia către consumatori europeni, via Turcia. Astfel, ambii preşedinţi ar avea avea foarte mult de câştigat.

Putin are nevoie de Erdogan - şi Erdogan are nevoie de Putin

Sprijinul  politic şi economic oferit de Rusia este foarte important pentru supravieţuirea partidului guvernamental turc AKP, fiindcă are dificultăţi cu UE şi SUA, după cum a explicat pentru DW Hande Orhon Özdag, expertă în relaţii internaţionale. De mai mulţi ani există disensiuni şi tensiuni între Turcia şi vest. Atât relaţiile turco-europene cât şi cele turco-americane s-au înrăutăţit. "Războiul din Ucraina i-a oferit AKP şansa de a-şi aprofunda relaţiile economice cu Rusia, fiindcă nu participă la sancţiunile impuse de UE şi SUA. Putin i-a făcut posibile lui Erdogan două lucruri foarte importante: "Popularitate politică în urma perfectării acordului privind exportul de cereale şi sprijin economic cu ajutorul gazelor." Şi asta este exact ce are nevoie AKP înainte de alegeri, fiindcă popularitatea sa în rândul electoratului este în scădere.

Opoziţia democrată nu este dezirabilă

Dar nu este deloc sigur că raporturile de putere vor rămâne în Turcia neschimbate. Erdogan vrea să fie confirmat în funcţie la urne. Dar sondajele nu indică o victorie a sa detaşată. Este chiar posibil ca alegerile să fie câştigate de opoziţie, ceea ce ar însemna o alternanţă la putere după mai bine de 20 de ani.

În schimb, în Rusia guvernul Erdogan are o imagine foarte bună, afirmă politologul turc Ümit Nazmi Hazir, care face cercetare la Moscova. "Putin şi Erdogan au raporturi de 20 de ani. Cele două părţi se cunosc şi pot comunica direct." Astfel cei doi îşi pot impune mai uşor interesele.

Tabără pentru refugiaţi bombardată la Idlib. Mulţi de acolo văd în Turcia un protector
Tabără pentru refugiaţi bombardată la Idlib. Mulţi de acolo văd în Turcia un protector

În cazul în care alegerile din Turcia vor fi câştigate de opoziţie, aceasta ar contraveni intereselor Rusiei, fiindcă este posibil ca noul guvern să fie mai democratic, a explicat Hazir. "Într-o astfel de eventualitate, capacitatea Rusiei de a ghida Turcia s-ar reduce. Kremlinul s-ar putea vedea nevoit să discute cu mai mulţi factori de decizie", a completat el.

Rivalitate între Moscova şi Ankara din cauza Siriei

Totuşi, există şi divergenţe şi potenţial de conflict între Moscova şi Ankara. Ambele ţări sunt implicate cu trupe în războiul din Siria şi sprijină tabere care sunt inamice. Rusia este prin tradiţie cel mai important aliat al regimului de la Damasc iar Turcia sprijină opoziţia siriană, cum ar fi Armata Liberă din Siria, luptând concomitent împotriva kurzilor din nordul Siriei.

Se anunţă însă posibilitatea ca ambele ţări să ajungă la o înţelegere. După ani în care l-a criticat vehement pe preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, Erdogan şi-a domolit retorica. Turcia a anunţat că doreşte să înceapă curând negocieri de pace cu Siria, cu participarea Rusiei. "Mai întâi se vor întâlni cei trei miniştri de Externe ai noştri, şi apoi noi, cei trei lideri", a anunţat el joi, pe 5 ianuarie.

Dar numeroşi observatori sunt sceptici în privinţa acestei apropieri dintre Rusia şi Turcia. Ankara se amestecă în sfera de influenţă a Moscovei, consideră Hazir. Iar Zaur Gasimov, expert pentru Europa de Est la Universitatea Bonn, evidenţiază că Erdogan a început să facă "o politică mult mai activă în spaţiul post-sovietic şi în Orientul Mijlociu". Iar Rusiei nu-i este uşor să accepte asta. Pentru DW, Gasimov a concluzionat: "Kremlinul nu priveşte Turcia ca pe un aliat. În Siria, în conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan precum şi în Libia, Kremlinul are cu totul alte obiective decât Turcia. Kremlinul priveşte Turcia mai degrabă ca pe un partener care îi este şi rival."

Burak Ünveren - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite