Cum citesc eu CV-ul doamnei Dăncilă...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

I-am cunoscut bine pe majoritatea oamenilor politici şi de stat, la absolut toate nivelurile, pe unii chiar foarte îndeaproape, aşa că am avut ocazia să vorbesc în detaliu şi despre joburile lor, şi despre ce şi cum se întâmplă în politică şi în stat la vârful vârfurilor.

Mi-am făcut o părere destul de avizată despre cum sunt cei în cauză, pe de o parte, şi despre cum ar trebui să fie ca să ne simţim noi în siguranţă (şi mândri - ce bine ar fi...) cu ei la înălţimile acelor demnităţi. Şi, desigur, am cunoscut bine şi toate marile corporaţii, fie ele multinaţionale, străine sau româneşti, i-am cunoscut bine pe oamenii de acolo, ca să nu mai spun de toate marile companii şi instituţii de stat.

După zeci de ani de observaţii directe, adesea chiar din mijlocul lucrurilor şi evenimentelor, de analize, de studiu şi de lungi discuţii cu oameni deştepţi din toate mediile (academic, politic, business, cultură etc.), o concluzie clară mie s-a desprins: o ţară nu numai că poate să fie condusă ca o mare corporaţie, însă ar fi şi cel mai eficient model de administrare posibil. Şi, în consecinţă, un profil de prim-ministru sau de important conducător politic se construieşte exact la fel ca acela al unui conducător executiv de mare corporaţie. Nu am găsit nicio diferenţă fundamentală între aceste profiluri, dar absolut niciuna de concept şi de logică a construcţiei. Diferenţele sunt de formă, de ponderi, şi legate doar de moment şi de context.

Sigur, mulţi politicieni spun că nu e aşa. Încă nu şi-a argumentat nimeni această poziţie cu altceva decât cu un gol de conţinut „ei, e greu de explicat, îţi dai seama doar când eşti acolo sus în politică şi în stat". Dar dacă se va face vreodată o dezbatere serioasă pe această temă, voi ruga să fiu invitat spre a-mi demonstra punctul de vedere. Eu sunt matematician, obişnuit cu demonstraţiile logice. Tare curios sunt să văd cum vor argumenta „ei"...

Aşadar, când mă mai întreabă cineva cum cred eu că ar trebui să fie un prim-ministru, un preşedinte, un ministru (joburi executive, deci), ipoteza de lucru e aceasta: asemănarea cu profilurile marilor manageri.

Schematizând până la esenţe, orice job managerial executiv are două componente majore: una conceptuală, în care se lucrează cu concepte şi cu tot felul de entităţi abstracte, care se materializează pe hârtie în obiective, planuri şi strategii, şi una operaţională, legată de activităţile şi acţiunile efective, cele care duc la execuţia strategiei, la deciziile curente, printre altele.

Desigur, ponderile celor două componente diferă la extreme de la un job la altul. Pot să difere fundamental metodele şi instrumentele de lucru, însă arhitectura, structurile şi logica lor internă rămân aceleaşi de fiecare dată.

Dintre grupurile principale de activităţi operaţionale ale unui mare manager, pentru un prim-ministru cele care primează (ca volum, dar şi ca importanţă) mi se par a fi: analiza, monitorizarea şi controlul, execuţia strategiei (operaţiunile curente), dezvoltarea (iniţierea şi lansarea noilor proiecte), raportarea (comunicarea publică), „people management" - şi aici vorbesc nu doar despre de aparatul guvernamental din subordinea directă, ci de toată administraţia şi toţi cei „de la stat" -, şi, probabil înainte de toate celelalte, cea de „client service", unde „clienţii" sunt toţi cetăţenii ţării, desigur.

Componenta conceptuală, cea de viziune, de analiză şi strategie politică, având ca sistem de referinţă o filosofie politică validată electoral (sau nu?), nu are nevoie de vreo descriere.

Construcţia oricărui profil managerial executiv (inclusiv politic executiv) porneşte întotdeauna de la cele două prime întrebări: ce trebuie să ştie omul acela şi cum trebuie să fie. Când ai un candidat în faţă şi vrei să vezi dacă se potriveşte, răspunsul la prima întrebare vine preponderent din analiza educaţiei şi a parcursului profesional. E cu totul exclus ca la acest nivel să dai teste, examene sau să faci interviuri structurate - chiar dacă acei candidaţi sunt „intervievaţi" prin parlament de diverşi ciudaţi de prin tot felul de comisii. Şi, sigur, nici probe practice nu sunt şi nu vor fi vreodată.

Răspunsul la cea de-a doua întrebare, cum trebuie să fie omul, e uluitor de simplu de dat.

Aşadar, ca să poţi să înţelegi (înainte de toate!) un job de prim-ministru, şi să-l mai şi duci la capăt, ai nevoie de câteva calităţi intelectuale care trebuie să fie foarte, foarte apropiate de limita maximă posibilă: inteligenţă, capacităţi de analiză, de sinteză şi de raţionament abstract, de învăţare (nu e deloc atât de evident şi de la sine înţeles pe cât pare!), imaginaţie, creativitate.

Cultura generală e absolut decisivă în prestaţia şi performanţa unui prim-ministru, desigur! Vorbesc de cultura generală făcută citind cărţi, nu de cea „din viaţă", cum e toată lumea convinsă, ca să se simtă cu conştiinţa mai împăcată. Fără cunoştinţe teoretice semnificative în următoarele domenii, dintre care măcar o parte validate academic exemplar, sau printr-o experienţă practică relevantă, mi-e greu să cred că un prim-ministru şi-ar înţelege rolul, darămite să mai facă şi ceva util, sau măcar să nu strice prea mult: filosofie generală, filosofie şi ştiinţe politice, drept constituţional, psihologie socială, sociologie, istorie, geografie, economie generală, management, marketing, resurse umane, project management, limbi străine (cel puţin trei: engleza perfect, franceza bine, germana sau spaniola la nivel mediu, cel puţin, sau poate că o altă limbă), planning şi organizare, standarde curente de lucru.

Alte calităţi care ţin (şi) de imagine şi de interacţiunea socială, tot la nivelul cel mai ridicat cu putinţă: carisma, eleganţa, rafinament, comunicare (inclusiv comunicare inteligentă şi spirituală!), stabilitate emoţională, rezistenţă la frustrare, autocontrol, adaptabilitate şi flexibilitate. Şi să încerc un rezumat mai plastic: în România zilelor pe care le trăim, cu siguranţă că am avea nevoie pentru acest post de prim-ministru de un mare intelectual care să ştie cum să se deghizeze într-un gospodar, la nevoie, ca să poată să fie acceptat şi votat... :) Şi, continuând ideea, dacă doamna Dăncilă sau alţii de dinaintea ei chiar au pus în practică această strategie, adică să se deghizeze din intelectuali în gospodari, au toată admiraţia mea, pentru că le-a ieşit atât de bine încât nimeni, dar absolut nimeni nu s-a prins de asta până acum...

Despre sănătate, rezistenţa fizică şi puterea de muncă nu prea se vorbeşte în public, în general. Însă e bine de ştiut că o ţară o poate duce mai bine sau mai rău în funcţie de cum stă prim-ministrul cu ficatul, cu vezica şi cu energia, şi diferenţele nu sunt atât de nesemnificative pe cât ar părea la prima vedere.

Morala? Înainte de orice, puţini înţeleg că trebuie să fi citit mult, mult de tot pentru asta. Şi de gândit după aceea încă şi mai mult. Însă poţi să fii moral şi din întâmplare, nu zic că nu.

Şi publicaţiile, nu în ultimul rând: eu nu aş da o ţară pe mâna cuiva care nu a publicat un număr semnificativ de texte valoroase. Sub nicio formă!

Pe ce filiere educaţionale şi profesionale ar fi mai probabil să ajungi la un astfel de profil, deci? În primul rând, fără două facultăţi (întregi, adică de 5 ani) şi un doctorat sau o facultate întreagă (cu master în acelaşi domeniu), un master excepţional (într-un alt domeniu) şi un doctorat, mi-e greu să cred că poate confirma cineva un astfel de nivel. Una dintre facultăţi ar trebui să fie într-un domeniu care îţi formează raţionamentul abstract: matematică, fizică, filosofie, drept, însă şi altele, desigur, în funcţie şi de nivelul lor, de universităţile de care aparţin, mai precis spus. Iar a doua, obligatoriu, de ştiinţe politice. Nu poţi face politică adevărată fără să faci o facultate de ştiinţe politice sau fără să citeşti atât de mult ca şi când ai fi făcut-o. Abia după ce pui mâna pe câteva cărţi de filosofie şi teorie politică îţi dai seama că habar nu ai despre ce e vorba în politică şi că nu ai putea conduce nici măcar o comună, darămite un judeţ sau o ţară întreagă.

Experienţă: desigur, cea mai mare încredere aş avea în cineva care a condus cu succes mai multe corporaţii foarte mari şi dificile, sau poate cineva cu rezultate sistematic pozitive într-o administraţie publică mare şi dificilă, de asemenea, adică doar oameni care au făcut management greu, şi nu puţin. Nu aş da pe mâna cuiva care a lucrat doar prin parlament, nici măcar un oficiu de stare civilă, darămite un minister...

Greu de găsit aşa ceva? Desigur, însă nu atât de greu pe cât cred mulţi, nici vorbă!

Bun, şi ce se întâmplă dacă pui un prim-ministru care nu are acest profil, toate aceste cunoştinţe şi calităţi? Le are la jumătate, deci face treaba pe jumătate? Poate că da! Le are pe sfert, sau o zecime, şi atunci face un sfert sau o zecime de treabă? Nu, atunci face un dezastru! Garantat!

Acesta mi s-ar părea că ar fi profilul dezirabil pentru cei din conducerea executivă a ţării. Încă nu m-am lămurit dacă şi pentru parlamentari s-ar putea extinde observaţiile şi raţionamentul. Pentru profilul parlamentarilor, sunt sigur că partea cu educaţia ar trebui să fie foarte asemănătoare. Calităţile legate de imagine şi de interacţiunea socială mi se par mai puţin importante decât la executivi, dar nu ar fi bine să lipsească în întregime. În ceea ce priveşte experienţa anterioară, pe unde au lucrat, adică, nu-mi dau seama bine în acest moment, nu m-am gândit mult la ei, mintea mi-a stat tot timpul la executivi. Dar când ajung la o concluzie şi în această privinţă, o pun pe hârtie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite