Cum ar fi fost viaţa ta dacă te năşteai într-un ghetou din România?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acolo unde se termină universul şi ordinea noastră, a privilegiaţilor, începe lumea celor mai puţin norocoşi. Ghetoul pare un loc înfiorător, dar nu e. După ce depăşeşti podelele pretutindeni murdare şi cantităţile de urină şi fecale adesea impregnate în pereţi, îi găseşti pe ei – oamenii care trăiesc acolo.

Pentru că sărăcia extremă şi dezintegrarea valorilor sunt lucruri pur teoretice pentru noi, urbanii educaţi, propun un exerciţiu de imaginaţie: unde eram astăzi dacă am fi crescut în ghetou?

O discuţie care m-a frapat

Mă aflam într-unul dintre cele mai sărace cartiere din Transilvania. Lângă mine erau o mamă de 30 de ani, cei doi copii şi socrul ei. Soţul respectivei persoane urma să plece în alt oraş, unde îşi găsise de muncă.

Eu: O să vă fie greu acum, când Radu va fi plecat?

Ea: O să fie mai greu cu ăştia mici, dar bine că şi-a găsit ceva şi o să ne descurcăm şi noi să avem ce le da de mâncare.

Socrul: Lasă, e fată descurcăreţă. Dacă nu iese la băiatu’ meu treaba, mai merge şi ea cu bărbaţi, mai face un ban, cum a mai făcut. Asta e, trebuie bani.

Cum ar fi fost viaţa mea în ghetou

Mă număr printre cei care au crescut într-o familie stabilă, au mers la şcoală, au avut unde să locuiască, apă caldă, mâncare, înţelegere, protecţie. Ca cei mai mulţi dintre cititorii acestor rânduri.

Sunt lucruri pe care le considerăm standard, de netăgăduit, date. Ne-ar fi peste mână să înţelegem cum e să răbdăm constant de foame sau să dormim într-un sac de celofan. Sau am putea concepe aceste fapte pur teoretic. Însă ne-ar fi imposibil să le materializăm: să simţim durerea de stomac, lipsa de reper, frigul, mirosul, jegul.

De la oamenii din ghetou am învăţat că, în aceleaşi condiţii ca şi ei, n-aş fi fost nici pe jumătate o persoană cu un caracter atât de puternic şi curat ca al lor.

Prin comparaţie cu regulile lumii lor, e simpatică ambiţia gulerelor noastre albe într-un univers predictibil şi sigur. Merită să ţintim deja plasticatul „de succes” când singurul risc e să trăim într-o casă mai mică dintr-o zonă nu aşa bună sau să mergem în vacanţă undeva mai aproape.

În ghetou, aceeaşi ambiţie s-ar putea să facă diferenţa între făptaş şi complice, deci să-ţi aducă mai mulţi ani de puşcărie. Spun asta întrucât căile la îndemână de a face acolo ceva sunt ilegale. Nu e ca şi cum în adolescenţă tinerii sunt ghidaţi spre a deprinde o meserie sau a învăţa cum să-şi pună cv-ul pe Best Jobs. 

-----

Ţine legătura cu Paul pe:

LinkedIn

Facebook

Fixer Romania

citeşte mai jos

-----

Dacă aş fi crescut acolo, aş fi fost cel mai probabil unul dintre cei mulţi care supravieţuiesc de pe o zi pe alta, în derivă, fără de speranţă.

Sau, dacă eram atât de norocos încât să am vreo ambiţie nativă (fiindcă ar fi fost imposibil să mi-o formez), ajungeam sigur în închisoare. Pentru că mi-aş fi dorit puternic să-mi schimb condiţia şi aş fi avut prea puţine mijloace corecte şi serioase de a face asta.

Mi-aş dori să acceptăm că noi, în locul lor, am fi fost într-o situaţie asemănătoare sau mai rea. Ar fi un minim efort de empatie faţă de cei pe care tindem să-i judecăm pentru că sunt vânzători ambulanţi, parcagii, hoţi de buzunare sau de fier vechi.

Am întâlnit şi oameni care au reuşit să iasă din astfel de locuri, să ducă o viaţă confortabilă şi să fie integraţi social. Ba chiar, într-o comunitate din Mureş, am găsit o familie care a schimbat satul în sine: toată lumea se întreţine din împletit coşuri care apoi sunt vândute.

Oamenii care s-au ridicat din sărăcia cruntă sunt exemple extraordinare şi ne dau speranţă, însă ei reprezintă excepţii.

Nu am vorbit despre poveştile lor fiindcă, din punct de vedere statistic, sunt mult mai serioase şansele să ne fi aflat între ceilalţi 98% dacă ne-am fi născut în ghetou.

De ce „eu aş fi muncit, n-aş fi stat cum stau ei“ nu e un răspuns realist

E contrariant pentru mine să văd, spre exemplu, reacţia unei tinere care se declară iritată de „ţiganii ăia care fură pe-acolo, toarnă copii şi nu fac nimic” când îi spun „o fată ca tine, aşa frumuşică, era de mult scoasă la trotuar şi ar fi adus bani buni familiei până la vârsta asta”.

La fel de frapant e să aud persoane împlinite în domeniul lor care spun „am muncit toată viaţa mea şi numai eu ştiu cum am tras. Ăia stau şi-aşteaptă ajutorul social”.

Fiindcă mai toţi oamenii care n-au fost acolo cred că, în aceeaşi situaţie cu cei din ghetou, ei ar fi reuşit, ar fi ieşit cumva. Ei sunt altfel, sunt speciali.

Mersul în comunităţi ce înfruntă sărăcia extremă ar trebui să fie o excursie obligatorie pentru elevii de clase primare. Asta pentru a înţelege că nu fiecare copil îi are pe mami, tati sau buni care nu beau, nu se bat şi nu se injectează.

image

În loc de concluzie

Ce am reţinut de la comunităţile cu probleme e că sărăcia dezintegrează valorile. Prin urmare, dacă pentru noi e firesc, spre exemplu, să ne construim un rost profesional fiindcă aşa suntem educaţi şi asta vedem, tinerii din ghetou nu au absolut niciun reper. Exemplele lor de realizare sunt cei care fac bani prin orice mijloc. Iar mijloacele sunt din sfera vânzărilor-cumpărărilor dubioase, prostituţiei sau comerţului cu metale.

Un alt aspect surprinzător pentru noi este de ce familiile sărace fac copii mulţi. „Până la urmă ce? Eu i-am făcut? Să şi-i crească!”. Pe de o parte, se perpetuează un model şi o lipsă de planificare familială (tinerii replică ce văd în jur). Însă mai există un aspect pragmatic: alocaţia pentru copiii sub doi ani e 200 de lei, o sumă crucială pentru părinţi.

Prin urmare, e nedrept să acuzăm familiile din comunităţile sărace de a-şi îngreuna situaţia având mulţi copii atunci când toată lumea din jur se căsătoreşte şi procreează timpuriu. Situaţia e dificilă by default, iar a avea mulţi urmaşi stă în însuşi spiritul comunitar şi e încă privit ca o binecuvântare.

Nu o să trag o concluzie. Ţinând cont de lipsa unor soluţii legale, de exemplele din jur şi de mediul descris, vă invit la a face acest exerciţiu de imaginaţie.

Adică să răspundeţi realist (fără complexul de superioritate „eu sunt special, eu aş fi ieşit de-acolo”) la întrebarea: unde eram azi dacă mă năşteam în ghetou?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite