Concursul Enescu – 2022. Realități și perspective
0Controverse și pasiuni profesionale manifeste la nivelul publicului ”de specialitate”, au însoțit, cum era firesc, desfășurarea etapelor recentei ediții a marelui Concurs enescian. Tineri și vârstnici, amatori de ocazie sau profesioniști ai artei sunetelor, în parte studenți și elevi ai școlilor, ai colegiilor de muzică, ai Universității bucureștene de muzică, au animat, săptămâni în șir, sala mare a Atheneului Român, locul firesc în care s-au desfășurat etapele semifinale și finale ale competiției.
Alexandra Segal, pianistă israeliană originară din Ucraina, a fost desemnată drept laureată pe prima poziție a competiției. Nu se află la prima tinerețe! In interpretarea ei, Concertul în do major de Serghei Prokofiev, a dispus de strălucire solistică, de o antrenantă dinamică privind propulsia evenimentelor muzicale, de siguranță în acțiune. Mai multă inventivitate privind relația timbral-agogică ar fi accentuat atractivitatea demersului acestei bune profesioniste a instrumentului său. I-a fost alături Filarmonica bucureșteană condusă de dirijorul americano-japonez Kensho Watanabe.
Pe de altă parte am apreciat cu entuziasm performanța foarte tânărului violoncelist luxemburghez Benjamin Kruithof, de douăzeci și trei de ani, laureat al marelui premiu. A prezentat în finală marele Concert în si minor de Dvorak, una dintre paginile concertante cele mai complexe dedicate acestui instrument; are de dezvoltat în continuare vigoarea expresivă privind trăsătura de arcuș în registrul cel grav al instrumentului său. A fost însoțit de filarmoniștii bucureșteni conduși de dirijorul american Tito Muñoz; efortul de a-i fi adunat pe instrumentiștii ansamblului într-un flux coerent – în mod special în primul moment al concertului – a fost unul temerar!
Violonista Maria Marica se află într-o spectaculoasă ascensiune susținută de experiența unei circulații profesionale importante; iar aceasta atât în calitate solistică cât și în aceea de student; știe că are continuu de învățat din relația cu marii maeștri ai instrumentului său. In realizarea sa, Concertul în re major de Johannes Brahms a dispus de forța importantelor afirmări, cele care susțin tematica lucrării, dar a etalat inclusiv delicatețea rostirilor intime ale viorii soliste, aspecte dobândite în baza unei maleabilități timbrale sensibil întreținute. Am apreciat de asemenea claritatea, spiritul unitar în baza căruia a fost definită construcția acestui mare opus romantic.
Pe de altă parte, la vârsta de nouăsprezece ani, poate cel mai tânăr premiant al competiției, violonistul Ștefan Aprodu rămâne o mare promisiune pentru viitor. Realizarea sa – mă refer la aceeași partitură brahmsiană - nu s-a bucurat de susținerea potrivită din partea orchestrei Filarmonicii bucureștene, a dirijorului Wilson Hermanto. De același tratament neatent, chiar neglijent din partea primei formații orchestrale a țării, s-a bucurat și violoncelistul Constantin Borodin pe parcursul lucrării concertante datorate lui Antonin Dvorak. Greu am putut distinge valorile de bază ale interpretării sale. A făcut-o însă comisia de specialitate care i-a acordat importanta distincție. A fost student al Universității bucureștene de muzică iar actualmente își continuă studiile la una dintre cele mai prestigioase instituții europene de învățământ artistic, la UDK Berlin.
În același context țin a aprecia unica lucrare enesciană prezentă în finalele competiționale, unica lucrare acest fel datorată lui George Enescu, anume Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră, lucrare realizată cu participarea tânărului violoncelist româno-german Constantin Siepermann; face parte din familia minunatului muzician, profesor, violoncelistul Cătălin Ilea. Este de observat, nepotul d-sale dispune de o fructuoasă stăpânire a valorilor expresive ale partiturii, în mod special cele care sensibilizează gândirea asupra construcției de ansamblu a lucrării. Uimitor rămâne felul în care tânărul Enescu – împlinise două decenii de viață, era deja afirmat în climatul artistic francez al epocii – dezvoltă funcționalitatea expresivă a momentelor de virtuozitate instrumentală. Sunt aspecte a căror particularitate a fost atent observată de tânărul solist dar și de dirijor, în acest caz de întregul ansamblu, în contextul celor patru părți ale lucrării.
Cu prilejul distincțiilor finale a fost decernat Premiul Constanța Erbiceanu, oferit celui mai tânăr pianist român premiat în cadrul competiției, anume lui George Todică, din Anglia; distincția omagiază memoria distinsei profesoare, personalitate a vieții muzicale a secolului trecut. A fost susținută de urmașii d-sale.
In același context al ultimei zile a competiției au fost acordate și distincțiile secției de Compoziție. Premiul pentru Originalitate l-a obținut tânărului compozitor polonez Bartosz Javor, Premiul pentru muzică simfonică a fost atribuit compozitorului sud-corean Shin Kim iar Premiul pentru creația camerală a revenit compozitorului italian Leonardo Marino. Ca de obicei, lucrările vor fi incluse în programele festivaliere ale edițiilor viitoare!
Să ne amintim, concerul de deschidere al competiției din acest an a fost susținut de Filarmonica bucureșteana condusă de dirijorul leton Ainars Rubikis. Sub conducerea d-sale am avut prilejul de a fi audiat lucrarea compozitorului croat resident în Noua Zeelandă, Carlo Margetić An Axe for the Frozen Sea, lucrare distinsă cu premiul I al secțiunii Compoziție, ediția 2020/21, și prezentată cu acest prilej în premieră mondială; este creația unui artist matur care știe a urmări fiecare etapă a construcției lucrării sale, lucrare ce aparține unui anume expresionism sobru de înclinație sprirituală balcanică.
Momentul spectaculos al programului l-a reprezentat triplul Concert beethovenian în do major, pentru vioară, violoncel și pian, lucrare realizată cu anume economie de timp, cu participarea a trei laureați ai edițiilor precedente, violonistul Valentin Șerban, violoncelistul Jaemin Han, pianista Yeon-Min Park; ca și în urmă cu aproape doi ani, evoluția tânarului violoncellist sud-corean de nici douăzeci de ani, s-a dovedit a fi fost cu totul emoționantă.
Îmbucurător este faptul că în urma urgiei pandemice generale, cea a ultimilor ani, nivelul pregătirii, nivelul artistic al tinerilor concurenți prezenți în marile competiții ale anului, nu a fost afectat în măsură importantă. Este adevărat, așa numita pregătire on line nu a putut suplini în nici un caz contactul direct al maestrului cu tânărul muzician; căci comunicarea electronică viciază sunetul, face atingere însăși esenței valorii muzicale a acestuia. Nu mă refer, desigur, la cercetarea partiturilor tinerilor compozitori intrați în concurs.
De această dată, paleta disponibilităților tinerilor muzicieni performeri a putut fi observată în valorile de bază ale acesteia pe parcursul celor trei semifinale, cea de violoncel, cea de vioară, cea de pian. Am în vedere capacitațile comunicării muzicale artistice, consistența acesteia, abilitățile instrumentale individuale, nivelul privind capabilitatea acestora în raport cu textul muzical prezentat și, nu în ultimul rând, cultura muzical-profesională de care dispune tânărul muzician. Sunt aspecte care, împreună, pot valida traseul unei evoluții muzicale mai mult decât promițătoare; pot acredita drumul unui profesionalism artistic de care avem cu toții nevoie fie că ne aflăm de-o parte sau de alta a rampei sălii de concert.
Nu mai puțin captivante au fost evoluțiile demonstrative ale maeștrilor, membri ai juriilor concursului enescian. Și, desigur, cine a avut auz de auzit, minte de-nțeles, cultură de acumulat în continuare, a putut realiza, spre exemplu, importanța cu totul specială a recitalului susținut de pianistul Nelson Goerner. Rar se poate întâlni în sala de concert o asemenea cultură a sunetului pianistic precum cea pe care artistul o dezvoltă pe parcursul ciclului integral al celor patru Balade de Frederic Chopin sau în cadrul celor trei momente ale suitei Stampe de Debussy sau de la un moment la celălalt al celui de al patrulea caiet al suitei Iberia. Totul este susținut în acest caz de o viziune poetică de un rafinament ce amintește de performanța marilor maeștri ai claviaturii în domeniul culorii timbrale, cei care au evoluat pe scena Atheneu-lui în anii 50 sau 60, anume Monique de la Bruchollerie sau Aldo Ciccolini.
Un nivel cu totul înalt privind conceptul de muzică de cameră am putut urmări pe parcursul recitalului oferit de violonistul Dmitry Sitkovetsky, violoncelistul David Geringas împreună cu violistul Alexander Gordon. Nu poți să nu observi faptul că în comparație cu cvartetul corzilor – organism de largă acreditare în viața muzicală, trio-ul presupune un efort imagistic cu totul înalt privind definirea spiritului cameral pe relația instrumentelor ansamblului. Au abordat lucrări mai rar întâlnite pe afișele sălilor de concert,, un opus de tinerețe mai puțin cunoscut, semnat de Beethoven, anume Serenada în re major și celebrul opus bachian, Variațiunile Goldberg, în varianta instrumentala realizată de însuși marele violonist al ansamblului.
Un program cu totul captivant, muzică de primă jumătate de secol XX, au oferit violonisul David Grimal în compania pianistului Itamar Golan; de la Ravel și Stravinsky la cantabilitatea quasi vocală a Cântece-lor lui Prokofiev, a temeticei Sonatei lui Francis Poulenc, cei doi muzicieni au revelat un anume tip de expresie muzical-poetică de autentic atren imaginativ. Pe întregul parcurs al serii de muzică, suplețea atent orientată a tonului violonistic a realizat un fericit tandem cu susținerea pianistică funcțional conectată momentului componistic; iar aceasta cu specială aplicație pe parcursul sonatei raveliene.
Cum era firesc, o atenție aparte a fost acordată momentelor camerale oferite în recital de laureții edițiilor precedente ale concursului enescian, evoluției acestora pe parcursul ultimilor ani. Mă refer la admirabila întocmire a programului pianistei Daria Parkhomenko, program extins pe stiluri distincte de muzică, de la Schumann și Cesar Franck la Rachmaninov și Enescu cu a sa celebră Sonată în fa diez minor. Iar stăpânirea stilurilor componistice a apărut a fi permanent întreținută de o inspirată paletă timbrală a sunetului.
Urmărind performanțele tinerilor muzicieni instrumentiști, pe deasupra particularităților de originalitate, de atracțiozitate, ale fiecăruia în parte, trebuie să observ dintru-început cele câteva aspecte pe care se clădește ascensiunea fiecăruia. Am în vedere talentul special al comunicării artistice, abilitățile instrumentale cu totul deosebite și – nu în ultimul rând ! – cultura muzical-artistică care sprijină întreaga performanță.
Materialul a apărut anterior în publicația România Literară.
Se încarcă comentariile...
