Cei treizeci de arginţi ai domnului Ponta
0
Au trecut aproape 20 de ani de când Emil Constantinescu încarna visul românilor pentru adevărata libertate, regăsită în sfârşit după cei 6 ani în care Ion Iliescu îi dezamăgise şi le înşelase aşteptările! Întorcând spatele convingerilor sale de altădată, dl. Constantinescu aduce într-o scrisoare deschisă un omagiu domnului Ponta, transformat într-un erou al luptei pentru democraţie din Piaţa Universităţii.
Acelaşi domn Ponta care a primit un certificat simbolic de revoluţionar pentru că, oportunist, a mărit indemnizaţiile revoluţionarilor! Ce să faci! Nu toţi au curajul lui Gavroche, gata să moară pentru un ideal, şi nici Emil Constantinescu nu are talentului lui Victor Hugo pentru a-l descrie! În România ca şi în Franţa teama de ridicol nu ucide!
Ar trebui oare să ne indignăm? Aceasta este natura umană! Şi ea iese cu mai mare forţă la lumină în timpul luptei pentru acapararea puterii. Niciun scrupul nu îi reţine pe cei care vor să calce peste cadavrul democraţiei de dragul intereselor personale, a puterii sau pentru a beneficia în continuare de tot soiul de privilegii! Atacuri murdare şi peroraţii ideologice invadează spaţiul public. Nu putem să nu spunem că din acest punct de vedere România depăşeşte orice limită, experienţa comunistă de jumătate de secol spunându-şi cuvântul!
Vi se pare atunci incredibil ca un fost preşedinte democrat să facă un apel voalat pentru un vot dat unui continuator al vechiului sistem folosindu-se de fostele victime ale acestuia? Nimic nu pare incredibil în Romania! Suntem totuşi în ţara lui Caragiale şi Ionesco!
Nu cred ca îl jignim pe dl. Constantinescu spunându-i că memoria îi joacă feste. Nu spunea chiar dânsul că vechiul sistem pentru care cere azi votul l-a înfrânt, ucigând astfel speranţele pe care tânăra democraţie românească şi le pusese în el!
E cu atât mai revoltător faptul că fostul preşedinte face acest apel folosindu-se de stindardul foştilor deţinuţi politici, atâta amar de vreme terorizaţi de comunişti, marginalizaţi şi nedreptăţiţi de urmaşii acestora. Nimic surprinzător! În orice caz nu pentru mine! Fiind în trecere prin Bucureşti în drumul meu spre Ucraina, în luna septembrie a acestui an, şi dorind să văd pe viu lagărele morţii din România comunistă am avut onoarea să întâlnesc câţiva dintre supravieţuitorii de la Aiud, Gherla, Jilava. Oameni care îşi ţin suferinţa ascunsă şi care nu fac un titlu de glorie din anticomunismul lor real!
Câţiva mi-au povestit cum au fost surprinşi să fie sunaţi de preşedintele Constantinescu care le-a făcut propunerea să se alăture demersului lui. Explicaţiile confuze ce combinau interesul pentru România cu cel al dreptului la memorie vizau în fapt o susţinere a acestora faţă de candidatul Ponta! Consternaţi şi revoltaţi au înţeles că dl. Constantinescu devenise un portdrapel al PSD-ului într-una din operaţiile lansate de acest partid pentru cucerirea puterii.
Controlând toate mecanismele statului, Ponta şi ai săi se folosesc de toate mijloacele pentru a seduce minţile slabe şi uşor de manipulat: bani pentru biserici, prime pentru medici, profesori etc.
Tristă ieşire din scenă pentru un preşedinte ce încarna cândva lupta împotriva fostului sistem şi pentru cei câţiva foşti deţinuţi care îl vor urma, întinând astfel memoria fraţilor lor de suferinţă!
Ar trebui să ştie totuşi că impostura nu rezistă Istoriei. Acum un sfert de secol, Ceauşescu a promis o creştere de 200 de lei pentru a calma mulţimea adunată în faţa Comitetului Central al Partidului. Ştim ce a urmat…
Trist regres pentru România şi pentru democraţia românească!
Întreaga lume a sărbătorit ieri, duminică 9 noiembrie, 25 de ani de la căderea zidului Berlinului. În 1945, când se pregătea sa vină la putere, Walter Ulbricht declarase: „E clar: trebuie să pară democratic, dar noi trebuie să controlăm totul”. (citat din Rideau de fer, l’Europe de l’Est écrasée, de Anne Applebaum).
Se încarcă comentariile...
