Ce-şi doresc ei de la 2013

0
0

Aho, aho, copii şi fraţi... Acesta nu este un editorial, ci un joc. Unul în care eu descriu, în puţine cuvinte, România anului 2013 aşa cum şi-ar dori-o diverse personaje, iar voi, cititorii, sunteţi invitaţi să faceţi propriile propuneri. Cu alte cuvinte, eu încep să pictez un tablou, după care vă cedez pensula şi acuarelele. Nu ştii unde se ascunde un Van Gogh!...

Ce mai tura-vura, să trecem la treabă, căci vine noul an şi e păcat să-l întâmpinăm cu întristare. Vorba ceea: decât supăraţi să fim, mai bine veseli să ne veselim!

Aşadar, ce şi-ar dori dumnealor de la 2013?

Traian Băsescu: o Românie fără Antena 3

Dan Voiculescu: o Românie fără Băsescu

Mircea Badea: io aş vrea... ia să mă gândesc... da, am găsit: o Românie fără Băsescu!

Oana Stancu: tot o Românie fără Băsescu

Dana Grecu: încă o Românie fără Băsescu

Radu Tudor: o Românie fără acel individ – dictator, tiran, satrap - care nici măcar nu merită să-i pronunţ numele

Crin Antonescu: o Românie fără Curte Constituţională, un Parlament fără condică de prezenţă

Victor Ponta: o Românie fără comisii anti-plagiat, o Europă fără Barroso, „Adevărul” fără hârtie (sau măcar fără Cartianu)

Gigi Becali: o Românie cu 20 de milioane de oi, dar fără ANI

Corneliu Dobriţoiu & fiul: o Românie fără procurori

Relu Fenechiu: o Românie fără judecători

Călin Popescu Tăriceanu: un PNL fără Crin Antonescu

Emil Boc: o Românie cam cât Clujul de mare

Vasile Blaga: măcar 20%

Elena Udrea: un congres extraordinar al PDL; şi, de ce nu?, o femeie la şefia partidului

Adriean Videanu: o Românie cu hotar de marmură

Costel Căşuneanu: o Românie cu 237.500 de kilometri pătraţi de asfalt

Mona Pivniceru: Adrian Năstase procuror general, Cătălin Voicu şef la DNA

Mihail Neamţu: alegeri anticipate - ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Mihai Răzvan Ungureanu: un deodorant de la Mihai Gâdea

Mihai Gâdea: un Dan Voiculescu cu două funduri, pentru a creşte suprafaţa de pupat

Gen. Gabriel Oprea: să se ocupe el de aprovizionarea cu icre negre la popota Guvernului; şi, dacă se poate, un grad de mareşal

Marian Vanghelie: o kopil de la iubi-tă-mea Uoana

Monica Macovei: o Românie în care Constituţia să fie înlocuită cu Codul Penal

Adrian Năstase: o Românie fără gratii, un pistol cu gloanţe oarbe, un fular Burberry blindat

Mircea Geoană: o Românie în care excluderile din partid să fie interzise prin lege

Ion Iliescu: RSSR (Republica Socialistă Sovietică România)

Emil Constantinescu: o Românie în care să nu-l mai învingă Securitatea în fiecare zi, chiar şi de Sărbători

Mugur Isărescu: o Românie fără politicieni

Miron Cozma: o Românie cu adevărat liberă, în care să poţi planta flori în Piaţa Universităţii fără riscul de a fi arestat

Cornel Nistorescu: să rămână liber Voiculescu măcar până o ieşi Vîntu

Ion Cristoiu: să-i dea Nistorescu înapoi acţiunile de la “Evenimentul zilei”, pe care, de fraier ce-a fost, i le-a cesionat gratis în 1997

Mugur Ciuvică: să rămână Băsescu preşedinte, ca să aibă şi analistul o pâine de mâncat

Bogdan Chirieac: încă un contract cu statul, fără licitaţie, şi tot aşa, pă la fo’ treij’ dă milioane dă euro

Liliana Ghervasuc-Mincă: o Românie ca o Loterie

Ioan Ghişe: o Românie cu 20 de milioane de oameni ieşiţi la jogging, la Cotroceni

Tot Ioan Ghişe: o Românie în care, dintre cei 15 milioane de alegători înscrişi în listele electorale, să voteze toţi cei 18 milioane

C. V. Tudor: o Românie fără unguri

Laszlo Tokes: o Românie fără români

Mădălin Voicu: o Rromânie

Claudiu Elwis Săftoiu: stai aşa, că am uitat ce vreau...

Liviu Dragnea: mai mult respect faţă de morţii care votează

Nicolae Ceauşescu: calde mulţumiri tovarăşului Liviu Dragnea, care mi-a dat posibilitatea să votez

Ex-Patriarhul Teoctist: Telegramă din Viaţa de Apoi – Surprise! M-am întâlnit cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ne-am felicitat reciproc pentru dărâmarea bisericilor. Acum, nici nu mai ştiu sigur: a venit el în Rai sau m-am dus eu în Iad?!

Lista e deschisă, vă aştept cu propuneri. La Mulţi Ani!

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite