Ce poate duce la prăbuşirea Europei? Statele eşuate sau migraţia necontrolată?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romani

Dezbaterea, odinioară teoretică şi bună pentru discuţii între intelectuali fini, a coborât, neaşteptat de urgent, printre politicienii care se trezesc în braţe cu un complex de probleme cu totul neaşteptate prin intensitate şi dimensiune.

Aşa şi este deoarece, din ce în ce mai vizibil, vedem cum încep să apară fisuri în sistemul fundamental de coeziune socială al Occidentului, exportat oarecum şi pe câte s-a putut înspre ţările mereu emergente şi exotice din fostul spaţiu comunist: bunăstarea garantată şi pe cât posibil egal distribuită sau dispersată la nivelul întregii societăţi.

Nu mai e aşa. Nu mai poate fi aşa. Nimeni nu mai speră nici în „statul bunăstării” şi nici în seturile de promisiuni că, la anul sau până în 20250, ceva se se va schimba doar folosind micile cârpeli de politică internă, luate în grabă şi sub presiunea evenimentelor.

În consecinţă, pe piaţa publică, chiar neobişnuit şi şocant, lideri ai marilor puteri încep să joace rapid la recuperare de scor. Biden susţine taxa corporatistă de 15%. Iar Boris Johnson se simte obligat să intre în zona marii filozofii a istoriei. Impulsionat la reflecţii generale de ce-are acasă şi de nevoia de a da explicaţii pentru post-Brexit în condiţiile în care problema nord-irlandeză se poate expanda într-un conflict care să depăşească graniţele UK.

Astfel încât dă un avertisment nu numai sumbru, ceea ce e firesc, dar care poate privi structurile europene în măsura în care, repetitiv, visul construcţiei UE a fost comparat cu ambiţia Imperiului Roman. Ce spune el acum au mai spus-o şi alţi politicieni de prima mână, dar în cadrul închis al reuniunilor Clubului de la Roma, Bilderberg sau în discuţiile în cercuri private la Davos:

„Atunci când s-a prăbuşit Imperiul Roman, asta s-a petrecut în mare parte ca rezultat al migraţiei necontrolate. Imperiul nu mai putea să-şi asigure controlul graniţelor, oamenii au intrat... şi Europa a intrat într-o Epocă Întunecată care a durat foarte mult timp. Asta se poate întâmpla din nou.”

Migraţie ilegală? Doar la asta se referă? Evident, este un subiect deschis şi căreia Uniunea Europeană nu se dovedeşte în stare să-i dea un răspuns. Şi, în acest caz, asta ar fi de reamintit din timpurile imperiului:

Romani

Dar ar fi prea puţin pentru a justifica dimensiunea reală a mesajului premierului britanic, el însuşi urmaş al unui Imperiu al cărui colaps influenţează încă dramatic hărţile de putere contemporane în multe zone fierbinţi ale planetei.

Din punctul meu de vedere, aluzia sa nu priveşte doar valurile migratoare care presau graniţele imperiului. Problema pe care cred că doreşte s-o semnaleze colegilor săi este că, exact în acest moment, chestiunea politică acoperită de termenul „migraţie” aminteşte de mare lovitură primită de Imperiul Roman atunci când, îşi extinsese atât de mult teritoriul, încât a fost obligat, pentru a forma din ce în ce mai multe legiuni, să accepte schimbarea legislativă care i-a otrăvit întreaga existenţă ulterioară: a fost obligat să acorde cetăţenie şi drept de cetate tuturor celor celor care doreau să se înroleze şi familiilor lor, promiţându-le şi beneficii integrale pentru viaţa de soldat, adică acordarea de pământuri în regiuni sălbatice care trebuiau colonizate şi ţinute la respect, vezi şi povestea din Dacia cucerită.

În etapa imediat următoare, exact acelaşi proces s-a repetat în cadrul unui grup special şi emblematic: Garda Pretoriană, simbolul strălucirii şi puterii imperiale. În momentul când - cunoaşteţi modelul - soldaţilor li s-a părut că în afară de arta ucisului erau îndreptăţiţi să şi gândească, atunci au început să fie principalul motor de execuţie al schimbării în forţă a împăratului, proclamându-şi favoritul ca urmaş. Mai departe, procesul decăderii Imperiului s-a metastazat spectaculos şi foarte rapid după ce diferitele legiuni, văzând că se poate orice, pe mai mult sau mai puţini bani, şi-au proclamat propriul general drept Imperator şi au pornit în marş asupra Romei, eventual ciocnindu-se de o altă legiune pornită cu acelaşi scop, venind din sensul opus. Începutul sfârşitului a fost în momentul în care gărzile pretoriene şi legiunile au învăţat că primul lucru de făcut era să ocupe Roma şi Senatul.

Dar, pe fond, procesul de disoluţie care a ucis Imperiul a fost declanşat de un fenomen strict intern: dispariţia puterii excepţionale, discreţionare, pe care o deţinea Senatul şi preluarea haotică a puterii în provincii. Imperiul se baza pe recunoaşterea puterii centrale a Romei susţinute, simbolic şi practic, de provinciile subordonate străbătute de reţeaua comună de drumuri şi apeducte construită de Roma. Guvernatorii erau trimişi împuterniciţi direct de Senat şi numiţi de Împărat, colectau nemilos impozite pentru alimentarea gloriei imperiale, administrau justiţia romană. Când toate astea au început să dispară şi provinciile să fie treptat izolate, Roma aureliană a început să cadă şi barbarii care erau deja în cetate au reuşit să introducă haosul.

Atunci a dispărut relevanţa simbolului suprem al forţei Romei a cărei putere era justificată de corelarea voinţelor Senatului şi Poporului Roman (S.P.Q.R., acronimul pentru Senatus Populusque Romanus) şi regăsit pe stindardele de luptă ale legiunilor.

Romani

Dacă Senatul devenise irelevant, dacă poporul nu mai avea putere reală de decizie, dacă nimeni nu  ai ştia bine nici ce e, nici cine e, atunci a început decăderea Statului, despuiat progresiv de privilegiile puterii.

Suntem sau ne apropiem de aceeaşi situaţie de intrare în zona de irelevanţă în care totul eşuează şi devine o glumă tristă?

Dumneavoastră să decideţi în ce măsură vă mai interesează ceva. Altfel, vorbim discuţii şi să-i lăsăm pe ei cu ale lor şi noi să vedem cum ne vom descurca, fie şi la modul minor ca până acum, pentru a evita negurile istoriei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite