Ce aşteptări avem de la noul ministru al Educaţiei?

În primul rând să-şi ia funcţia în serios, chiar dacă are doar 5 luni de mandat. Foştii miniştri au fost fie obedienţi faţă de partidele care i-au propulsat în funcţii, fie prizonierii eşaloanelor inferioare, fie şi una şi alta. Utimul ministru, Adrian Curaj, a aprobat şi a semnat ce i-au pus sub pix subordonaţii, fără să cântărească de 100 de ori dacă e bine sau e rău.

Mă refer la planul cadru pentru gimnaziu, aprobat cu ochii închişi de fostul ministru, deşi este aproximativ acelaşi cu planul cadru de acum 50 de ani. În plus, repartizarea a 33-34 de ore săptămânal, 7 ore pe  zi, la clasele a VII-a şi a VIII-a, este o aberaţie şi pentru nespecialişti, părinţi pur şi simplu. Toţi cei care avem sau am crescut copii, fie cadre didactice sau nu, ştim că mai mult de 5 ore pe zi (25 ore pe săptămână)  de cursuri nu se pot ţine. Pentru ca elevii nu pot fi atenţi la şcoală mai mult de 5 ore pe zi .

Iată lista de iniţiative şi acţiuni, cel puţin lansate în execuţie,  aşteptate de o mare parte a publicului, fie angajat în educaţie, fie nu.

• Revenirea la Legea Educaţiei Naţionale prin abrogarea tuturor OUG-urilor emise de guvernul Ponta.
• O nouă arhitectură curriculară, aşteptată de comunitatea şcolară, bazată pe soluţiile specialiştilor, nu ale celor care stau de mulţi ani în posturi ministeriale şi nu mai înţeleg ce se întâmplă în lumea modernă.
• Evaluarea manualelor de către specialişti independenţi, români şi/sau străini.
• Depolitizarea managementului. Accesul în funcţii manageriale doar pe bază de concurs de competenţe, nu pe apartenenţa la clientele politice.
• Un sistem de evaluare standardizat, unitar la nivel de ţară, bazat pe aplicaţii informatice care să măsoare progresul şcolar al elevilor.
• Construirea şi introducerea unor mecanisme şi proceduri de măsurare a eficienţei cheltuirii fondurilor alocate în sistemul educaţional.
• Salarizarea în funcţie de performanţă şi rezultatele muncii, date de progresul şcolar al elevilor  şi studenţilor.
• Introducerea mai multor trasee educaţionale, începând chiar cu clasa a V-a, din care elevii, părinţii, psihologii să-l aleagă pe acela care se potriveşte cu personalitatea elevilor.
• Măsuri de combatere a abandonului şcolar, prin sprijin financiar pentru elevii proveniţi din familii fără resurse, prin crearea în şcoli a  unui mediu atractiv de învăţare, prin construcţie curriculară pe 3 nivele: minim, mediu şi de aprofundare.
• Un nou cadru legislativ pentru învăţământul tehnic profesional, care să facă atractiv acest traseu de formare profesională.
• Continuarea sancţionării plagiatelor, indiferent de funcţia academică sau politică a celor găsiţi vinovaţi de plagiat, cu returnarea veniturilor obţinute prin fraudă.
• Eliminarea din funcţii de conducere a persoanelor sancţionate pentru abateri de la etica universitară şi şcolară şi interzicerea ocupării de către acestea a unor poziţii importante: conducători de doctorate, membri în comisii de concurs, etc.
• Limitarea la 2 mandate a funcţiile de conducere din învăţământ
• Trecerea la evaluarea universităţilor româneşti de către Agenţii de profil din străinătate.
• Finanţarea universităţilor strict pe criterii de calitate, stabilite şi măsurate de Agenţii străine.
• Transparentizarea tuturor deciziilor, cheltuirii resurselor, evaluărilor de personal, şi a altor acţiuni ministeriale.

Probabil este imposibil de realizat într-un timp scurt aceste obiective.

Dar se poate da un semnal asupra direcţiei în care urmează să evolueze şcoala românească.

Dovezi ale crizei în care se găseşte învăţământul românesc sunt destule şi grave:

• Abandon şcolar masiv;
• Reducerea dramatică a numărului de studenţi;
• Prăpastia dintre şcoală şi piaţa muncii, una din cauzele abandonului şcolar;
• Procente de absolvire absolut nesatisfăcătoare;
• Formarea personalului didactic prin proceduri învechite, care nu ţin cont de evoluţia societăţii;
• Decredibilizarea învăţământului superior din cauza plagiatelor, cele mai multe nedescoperite încă.

Până acum n-am avut un ministru, cu excepţia lui Daniel Funeriu, care să fi înţeles toate aceste derapaje de la o educaţie şi formare profesională de calitate, care să fi încercat să îndrepte lucrurile şi care să fi reuşit în demersul său. 

Sperăm ca noul ministru, Mircea Dumitru, să infirme această nefericită succesiune, să găsească şi să dea o direcţie clară, modernă şi efectivă evoluţiei învăţământului românesc.