Ce ar fi ieşit din discuţia Alinei Mungiu Pippidi cu Traian Băsescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă mă întrebam asta în Poiana lui Iocan, Cocoşilă mi-ar fi dat replica, fără să stea pe gânduri: „Păi vezi că eşti prost?”. Ştiu că voi fi înjurat, aşa că mă aştern pe scris din ideea de a-mi da cu părerea, prin a răspunde cu o replică din satul meu natal, de undeva din Oltenia, „mare pagubă-n ciuperci că nu s-au întâlnit ăştia doi”.

Nu sunt susţinătorul niciuneia dintre părţile ce ar fi vrut să se întâlnească, nu pentru că aş avea ceva personal cu vreuna dintre ele, ci pentru că modul de gândire al celor două personalităţi e atât de diferit, încât singurele lucruri bune ar fi fost „bună ziua” şi „la revedere”.

Principalul motiv să afirm că ar fi fost o întâlnire fără rost este „originea politică” a celor două personaje. Atât Alina Mungiu Pippidi, cât şi Traian Băsescu provin din guvernarea CDR (1996-2000), care e bună doar pentru speriat nepoţii.

Intelectuala, fostă şefă a TVR-ului a girat cu experienţa domniei sale o guvernare atât de neinspirată care, pe o scară istorică, s-ar situa sub cea a lui Vodă Caragea. Au fost cică 15 000 de specialişti care au existat, cum, teoretic ar fi existat şi profesoara de română a lui Vanghelie. Aşadar, trecutul politic nu o recomanda să discute deloc cu Traian Băsescu. Chiar domnia sa spusese că a ales să scrie în altă limbă decât româna, aşa sătulă fiind de România şi spaţiul său politic. Iar Traian Băsescu vorbeşte engleza cam în stilul lui Ion Iliescu, dar cu accent marinăresc, adică un fel de Occident portuar.

Preşedintele a arătat, în repetate rânduri, că este un jucător care se bazează pe fler. Pentru preşedinte, şcoala a rămas acolo unde îi era locul, între filele dosarului personal, cu matricolă, bacalaureat, licenţă etc. Traian Băsescu nu a făcut caz că ar fi mai mult decât este, în sensul că nu s-a apucat de mastere, doctorate. A ştiut să facă ceea ce ştia mai bine: să comande. Nu neapărat inspirat, nu neapărat bine, nu neapărat democratic, dar a condus România, aproape cât Ion Iliescu. Şi Ion Iliescu a fost criticat, etichetat în fel şi chip, dar aşa cum spun şi duşmanii lui, reevaluarea l-ar situa mai sus. Nu pentru că el n-a greşit, ci, vorba lui Caragiu că „aşa e în tenis”, adversarii au greşit mai mult. La fel va fi şi cu Traian Băsescu. Tentativa rasolită de demitere a sa în 2012 a arătat că dorinţa USL de a ajunge la ciolanul puterii a „uitat” puţin de statul de drept. În Antene şi la B1Tv s-a făcut apoplexie urlând pro sau contra Băsescu. Băsescu a câştigat, cu metodele lui, aşa că frumos e să-i recunoaştem meritele. A făcut-o indirect Ponta, acceptând coabitarea.

Acest „lasă-mă să te las” va dura puţin, ca şi pactul Ribentropp-Molotov ca şi acordurile lui Stalin cu Churchill etc. Acest mariaj ocazional e tot ce se poate în actualul spectru politic. Adică, sincer vorbind, dacă vine Crin Antonescu preşedinte, Traian Băsescu va fi un „preşedinte bun”. Repet, „nu am ţinut” cu Traian Băsescu, dar asta nu mă împiedică să cred că Geoană, în acel context ar crizei ar fi făcut mare lucru. Sau ca în Oltenia mea natală, „ar fi făcut mare brânză”. Sau că PNL sau PSD ne duceau, cum se spune în satul meu, „de la umbră la soare”.

Aşa că, închei spunând că nu mă aşteptam la nimic bun din posibila convorbire a celor doi. Traian Băsescu, dacă vrea intelectuali, vorba unui miliardar celebru „îşi cumpără”. Aşa „că dă bine”, nu pentru că ar asculta el de ei. O ştie domnul Andrei Pleşu, o ştiu şi alţii. Niciun consilier de la Cotroceni, nici măcar Elena Udrea nu-şi închipuie că ar fi putut să fie ascultaţi vreodată.  Habar n-am de ce vrea doamna Mungiu-Pippidi, nepoată, prin alianţă a marelui istoric Nicolae Iorga să gireze cu numele ei o confruntare, care se vrea istorică. Marele istoric a rămas în istorie drept unul dintre cei mai neinspiraţi politicieni.  O recomandă, ca să parafrazez o replică din „BD la munte şi la mare”, „talentul” nu şi „vocea”.

                 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite