Bolojan îl susține pe Ciprian Ciucu pentru Primăria Capitalei: „Are două avantaje importante”
0Premierul Ilie Bolojan a confirmat oficial că PNL îl susține pe Ciprian Ciucu în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei, evidențiind experiența și onestitatea acestuia în administrația publică.

Într-o declarație pentru presă, Bolojan a precizat care sunt problemele discutate: „Pentru rezolvarea celor trei probleme pe care le-am discutat, în sensul în care vom susține reducerea numărului de parlamentari, vom susține rezolvarea în cursul lunii noiembrie a problemei care ține de pensiile speciale, și vom susține reforma în administrația publică locală și cea centrală, în ceea ce privește alegerile locale parțiale”.
Referindu-se la candidatura lui Ciprian Ciucu, Bolojan a subliniat: „A fost închisă procedura privind susținerea domnului Ciprian Ciucu pentru Primăria Generală a Capitalei. Vreau să-i mulțumesc colegului meu, Ciprian, pentru că a acceptat să intre în această competiție”.
Premierul a explicat și motivele pentru care consideră că Ciucu este alegerea potrivită: „Am încredere că pentru dezvoltarea țării noastre, administrarea cât mai bună a Bucureștiului de către Ciprian Ciucu este un lucru foarte bun. Dacă capitala țării noastre funcționează ca o locomotivă pentru România, înseamnă că și țara noastră va merge mai bine cu cât Bucureștiul este administrat mai bine”.
Bolojan a menționat două calități esențiale ale candidatului: „Are două avantaje importante. Are o experiență pe care a dovedit-o la Primăria Sectorului VI. Aici are rezultate și are onestitatea pe care a probat-o în toți acești ani în funcțiile publice, dovedind că se pot obține rezultate foarte bune în mod corect și cinstit. Și această experiență și aceste calități pe care le-a probat sunt convins că le poate folosi și la Primăria Generală a Capitalei”.






















































