Câteva ipostaze ale politicii

„Este absolut suspect faptul că Adriean Videanu, membru PD, aflat într-o situaţie similară cu Varujan Vosganian, este deja urmărit penal, în timp ce senatorul îşi îngăduie luxul de a demisiona din PNL, aproape fluierând, şi nu a pagubă“

Un personaj dintr-o piesă de teatru dă replica: „Politica, scumpă doamnă, se practică numai în picioare”. Enunţul are valoarea unui aforism, unul aluziv şi destul de enigmatic. El ar putea avea mai multe înţelesuri, dintre care selectăm doar trei, adică, politica nu se practică în genunchi, nu se practică într-un fotoliu comod şi nu se practică în somn, pentru că visurile nu au un caracter practic.

Dacă politica se practică „numai în picioare”, înseamnă că ea este trează, este activă şi este orientată către un scop precis..Aceste caractere sunt ilustrate de politicienii români, dintre care doi au ajuns în tandem, Varujan Vosganian şi Călin Popescu-Tăriceanu. Într-un un alt text, demontam raţionamentul lui Varujan Vosganian, care se apără faţă de acuzaţiile procurorilor. În esenţă, dânsul afirmă că dosarul care i-a fost alcătuit are un caracter politic, întrucât iniţiativa procurorilor DIICOT are ca sursă iniţiativa lui Traian Băsescu, care, ca Preşedinte al României, este un om politic. La urma urmei, împricinatul senator Vosganian are dreptate. Într-adevăr, prin străduinţele directe şi indirecte ale lui Traian Băsescu, Justiţia a ajuns să fie autonomă şi independentă, adică să nu mai fie la cheremul unora dintre jurişti, mai ales procurori şi chiar judecători, care, la rândul lor, sunt la cheremul oamenilor de afaceri, banii fiind regizorul principal al întregului spectacol.

Dar, aici, adjectivul „politic” are un caracter general, iar în acest sens larg şi vag, tot ceea ce fac toţi oamenii într-o societate are caracter politic, iar în acest sens merge şi definiţia lui Aristotel, potrivit căreia „Omul este un animal politic” („Zoon politikon”). Faptul că dosarul senatorului Vosganian are acest caracter politic, care este unul generic, nu îi anulează caracterul juridic, întrucât el este alcătuit de către jurişti, care analizează faptele lui Vosganian din perspectiva legilor care sunt ale ţării, şi îi vizează egal pe toţi cetăţenii ajunşi la majorat. Apărarea la care recurge Vosganian în faţa Senatului, are un caracter politic, religios şi poetic, nu unul juridic, acesta fiind eludat complet de către vorbitor.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, numai neutru sau echidistant nu este, atunci când sare în apărarea confratelui Vosganian, un confrate care este aproape frate - nu unul chiar siamez -, dacă vorbim de „familiile politice”. Având şi o descendenţă elină, Tăriceanu este chiar mai subtil decât armeanul nostru, care este mai ales poetic şi patetic. Raţionamentul lui Tăriceanu curge cam aşa: în calitatea sa de Ministru al Economiei, Varujan Vosganian a luat o măsură, respectiv a dat o decizie privitoare la regimul gazelor naturale din România. Ministrul face parte din Guvern, iar acest Guvern a fost aprobat de către majoritatea din Parlament, majoritate care a fost aleasă de către popor. Deci, măsura cu gazele naturale are un caracter politic şi ea exprimă voinţa poporului român, a majorităţii acestuia.

Ca şi fostul Ministru al Economiei, şi Preşedintele Senatului eludează caracterul juridic al dosarului Vosganian, dar vorbeşte despre o iminentă „dictatură a procurorilor”, care ar înlocui o parte din „dictatura lui Băsescu”, restul „dictaturii” fiind transferat asupra noului Preşedinte, Klaus Iohannis. Stră-stră-bunicul lui Călin Popescu-Tăriceanu, adică Socrate, în apărarea sa, relatată de către Platon, răspunde precis şi specific la cele trei acuzaţii care i s-au adus, adică nu le încurca şi nici nu le transfera asupra unei puteri anonime, care ar putea fi localizată cine ştie unde. Cei doi confraţi, nu numai că eludează perspectiva juridică, pe care o înlocuiesc cu cea politică, ci mai recurg şi la o altă substituţie. Potrivit „Constituţiei”, faimoasa Imunitate se acordă numai pentru exprimarea opiniilor politice, indiferent de natura sau de calitatea acestora .Dar, ceea ce este valabil doar pentru opinii, dânşii transferă asupra faptelor care, fiind efective, au şi efecte, unele dezastruoase, ca şi în cazul gazelor naturale, ajunse pe mâna lui Ioan Niculae.

Este absolut suspect faptul că Adriean Videanu, membru PD, aflat într-o situaţie similară cu Varujan Vosganian, este deja urmărit penal, în timp ce senatorul îşi îngăduie luxul de a demisiona din PNL, aproape fluierând, şi nu a pagubă. Dacă cei doi confraţi PNL – dincolo de variantele veche, nouă sau derivată - înlocuiesc vorbele cu faptele, transferând imunitatea de la vorbe la fapte, putem observa cum, printr-un contrapunct armonic, Premierul Victor Ponta procedează exact invers, adică dânsul înlocuieşte faptele cu vorbele. Pe această cale, un proiect aşternut pe hârtie este considerat ca o mare realizare, apoi, şi ca fiind virtual realizat. Aici este vorba despre regretabila confuzie între vorbe şi fapte, căreia Klaus Iohannis vrea să îi pună capăt cumva.

Oricum, metafora care pune semnul echivalenţei între politică şi prostituţie este larg răspândită în limbajul cotidian.

Datorită acestor confuzii şi transferuri, cuvântul „politică” a ajuns să fie un cuvânt de pomină, chiar şi de ocară. O analiză de sociologie lingvistică, având şi caracter statistic, ar putea reliefa spectrul de înţelesuri pe care cuvântul „politică” îl are în diverse spaţii de comunicare. Oricum, metafora care pune semnul echivalenţei între politică şi prostituţie este larg răspândită în limbajul cotidian. Însă, şi la nivelul mai înalt al Axiologiei, unde sunt tratate Valorile fundamentale ale omului, o neclaritate revine.

Tudor Vianu afirmă despre valori că sunt „polare”, adică au doi poli, unul pozitiv şi altul negativ, oricare valoare fiind însoţită de o anti-valoare, numită şi „valoare negativă”. În acest sens, în sfera cunoaşterii, valorile sunt Adevărul şi Falsul, în viaţa morală ele sunt Binele şi Răul, în religie avem Sacrul şi Profanul (Mircea Eliade), în artă avem Frumosul şi Urâtul, în Justiţie avem Dreptatea şi Nedreptatea, şi tot aşa până la întregul tabel al valorilor, tabel în care intră şi politica. Adresez public oamenilor politici şi politologilor întrebarea simplă:

care sunt valorile fundamentale ale politicii, teoretizate de către politologi!?

PS. Propoziţia personajului din piesa de teatru, „Politica, scumpă doamnă, se practică numai în picioare” are un coeficient de risc. Poziţia verticală este proprie omului, dar o verticală continuă sau excesivă poate fi şi un semn de agresivitate, de înclinaţie spre dictatură şi chiar spre tiranie. Este preferabilă politica făcută la „Masa Rotundă”, instituţie inaugurată de către Regele Arthur, care era primul între egalii săi. Îi putem spune legendarul sau miticul Arthur, cu condiţia ca în epitetul „miticul”, accentul să fie pus pe primul „i”!