Cătălin Cherecheş, un capitol mic din marea mizerie a politicii româneşti.

Ce este mai departe de principiile liberale, rasismul sau nesupunerea? Cazul Cătălin Cherecheş ne oferă un răspuns clar!

De mai bine de un an şi jumătate acţiunile rasiste ale primarului Cătălin Cherecheş pe seama comunităţilor sărace de romi din Baia Mare au făcut valuri în presa românească, europeană şi de peste ocean. Altcândva cunoscut pentru viteza cu care trecea de la PSD la PNL şi invers, tânărul politician maramureşean a ajuns să fie amintit în zeci de conferinţe internaţionale despre drepturile omului şi în diverse rapoarte ale organizaţiilor internaţionale, culminând cu cel al Departamentului de Stat al SUA.

În plan intern, vehemenţa cu care şi-a apărat convingerile rasiste dar şi sprijinul constant al mamei sale l-au făcut să pară genul de om politic puternic. Asta i-a adus atât de multe voturi încât este, spre ruşinea electoratului din Baia Mare, cel mai votat primar de municipiu din România.

Am zis acum mai multe luni, au zis-o şi mai ferm organizaţii din România până în Statele Unite, că primarul Cherecheş ar trebui sancţionat, ar trebui lăsat fără sprijin sau chiar exclus din partid. Rasismul nu a fost însă un argument pentru ca cineva din PNL să rezoneze, nimeni din conducerea liberală n-a scos o vorbă. Să fii rasist a devenit, deci, acceptabil în partidul Brătienilor.

Dar de când cu tensiunile legate de susţinerea candidaţilor USL la alegerile parlamentare, poziţia din PNL a primarului Cherecheş a început să se şubrezească. Au început să se audă voci critice, ba chiar preşedintele PNL Crin Antonescu a vorbit deschis despre excludere. De ce? Care era motivul? Nesupunerea!

Foarte bine, veţi zice, bine că-l dau totuşi afară indiferent de motiv. Pentru mine însă, această poveste spune cu subiect, predicat şi nume proprii, că-n politica românească nesupunerea este un păcat capital iar rasismul este acceptabil, dacă nu chiar te ajută. Aşa că să nu mai aud vreun liberal tăcut din ultimii ani, vorbindu-mi despre principii!

Şi ca să închei cât se poate de pesimist: tare mă tem că o să-l văd curând pe Cherecheş coleg cu mine-n PSD!