Cât de unită este vocea unității europene în susținerea Ucrainei?

În principiu, dacă e să ascultăm exclusiv vocea liderilor oficiali, întrebarea asta nu numai că nu există și nu poate exista, dar este chiar o provocare, desigur orchestrată de dușmanii externi plătiți și controlați de Moscova.

Așa ar trebui să fie, din moment ce nu există reuniune a instituțiilor europene sau vizită de serviciu la Kiev a reprezentanților acestora care să nu se încheie cu un comunicat în care să figureze angajamentul de a susține Ucraina „până la capăt., atâta timp cât va fi nevoie”, începând cu sectorul financiar și livrările mereu în creștere de armament și echipamente militare. Asta spun toți, asta a spus corect și lapidar cum îi este felul, chiar și Președintele Iohannis al Românei.

La noi, nici un fel de problemă din moment ce acest efort mai mult decât considerabil vine în contextul uni economii care crește, nu-i așa, duduind in toate încheieturile. Dar nu la toți nefericiții de colegi europeni de-ai noștri din UE situația este asemănătoare și, în consecință, întrebarea – niciodată la noi, dar mereu la ceilalți – este dacă la nivelul opiniei publice există o susținere (măsurată prin tehnicile specifice institutelor de sondaje) a eforturilor financiare naționale în favoare Ucrainei și dacă există cumva un conflict în acest sens între percepții publice și decizii politice în UE. Este o chestiune care cu siguranță va deveni temă de discuție și chiar d atac în pregătirea viitoarelor alegeri europene, alături sau chiar în combinație cu scandalurile legate de antisemitism.

În acest context, mă întreb – și în consecință vă atrag și dumneavoastră atenția – asupra rezultatelor unui sondaj apărut în presa din Ungaria și care poate indica faptul că opinia publică în această țară, într-un proces absolut covârșitor, se opune finanțării Ucraine din fonduri europene. Iată două sondaje care ridică semne de întrebare foarte serioase:

În acest context apare o necunoscută strategică: va bloca oare Ungaria invitarea Ucrainei d a începe negocierile de aderare, așa cum a recomandat cu mult entuziasm Comisia Europeană? Este oare posibil? Este în orice caz ceea ce susțin unele surse de la Bruxelles care vorbesc despre lipsa reală de entuziasm în a susține nu neapărat ideea politică a aderării Ucrainei ca semnal trimis Federației Ruse și consolidare a unei poziții avansate urmate inevitabil și de NATO, ci despre posibilitatea susținerii costurilor economice de acum legate de ajutorul complex acordat acestei țări cât și, mai ales, de obligațiile viitoare pe care și le va asuma blocul comunitar.

Dacă vă amintiți de experiența procesului de aderare a României la UE, atunci cu siguranță putem vorbi, dar la o scară foarte considerabil mai mare, despre viitoarele fonduri de pre-aderare care, prin diversele programe existente, vor fi acordate Ucrainei. Și spun sursele respective că nici asta n-ar fi o problemă în sine deoarece, pentru Ucraina cel puțin, nu vor exista aceleași limitări care s-au aplicat altor țări candidate.

Chestiunea delicată este că această decizie strategică privind aderarea Ucrainei , R.Moldova și Georgiei trebuie luată într-un moment atipic, exact înaintea alegerilor europene, deschizând o temă electorală extrem de plină de controverse de care ar putea să profite mulți dintre criticii acerbi ai UE. La noi nu există așa ceva, dar vocea lor este puternică și foarte activă în alte părți ale Europei. În plus, amintesc cei care cunosc istoria nescrisă a UE, există un principiu de joc foarte bine: marile decizii cu caracter de sistem nu se iau niciodată înainte cu câteva luni de terminarea mandatului instituțiilor de la Bruxelles deoarece, se spune pe drept cuvânt, se lasă astfel o moștenire obligatorie viitoarelor structuri, cu angajamentele financiare și politice inerente. Deocamdată, Ungaria și Slovacia exprimă dubii, dar s-ar putea să mai existe și alți opozanți?

Poate nu opozanți, ci doar voci care să ceară insistent o amânare cu câteva luni a deciziei finale, tocmai pentru a da posibilitatea ca cei care vor fi în noile structuri de conducere di9n toate instituțiile comunitare să poată vota în sensul propriilor lor priorități politice generate de situația economică și stabilitatea politică de acasă dar și de începerea disoluției influenței americane asupra UE, altădată indiscutabilă.

Dar indiscutabil, pe de altă parte, este și angajamentul total al Comisiei Europene în favoarea Ucraine. Astfel, marți, într-o conferință de presă după o reuniune a miniștrilor apărării din UE, liderul acestora Josep Borrell a spus că : „misiunea mea este să susțin Ucraina, nu să analizez ce se întâmplă pe câmpul de luptă!” subliniind că „nu a existat nici măcar un singur ministru care să fi exprimat un dubiu asupra faptului că trebuie să sprijinim Ucraina, făcând tot ceea ce este posibil cu mijloacele care ne stau la dispoziție”.

A mai răspuns exemplar Borrell la o întrebare legată de afirmațiile făcute de Valerii Zaluzhni, comandantul al forțelor armate ucrainene care a spus că acțiunile militare au intrat într-o zonă dificilă:

„Comandantul șef al forțelor ucrainene știe situația d acolo mai bine decât mine și nu voi discuta cu el situația de pe câmpul de luptă – o știe bine. Și dacă a spus ceea ce a spus, nu eu sunt cel care trebuie să evalueze dacă are sau nu dreptate. Datoria mea este să-l sprijin, să ofer Ucrainei ce are nevoie. Nu eu conduc bătălia. Nu noi luptăm acolo. Ucrainenii fac asta. Este limpede că războiul durează mai mult decât era așteptat. Mai mult decât se aștepta Putin și noi trebuie să păstrăm sprijinul pentru Ucraina”.

Urmează la Bruxelles vremuri foarte interesante și extrem de tensionate așa cum va fi (sau este deja) campania de pregătire pentru alegerile la nivel de UE.