Care va fi opțiunea SUA de ieșire din conflictul iranian?

Greu de crezut că s-a ajuns aici, dar asta e situația: negocierile dintre SUA și Iran sunt acum într-o fază pe care, diplomatic, o putem caracteriza drept „paradoxală”. Asistăm la trecerea de la faza inițială în care Trump proclama victoria totală, completă și absolută împotriva unui adversar cvasi-aneantizat la ceea ceste acum efortul de obținere a unei prelungiri a acordului de încetarea focului.

Donald Trump la Dineul anual al Asociației Corespondenților de la Casa Albă FOTO Profimedia

SAU și Iran au transmis mediatorilor pakistanezi acordul de prelungire a Acordului de 60 de zile care a fost semnat la Islamabad și care, mare atenție, în forma inițială, expiră pe 17 august. Și, în acest moment, nu se spune nimic despre posibila perioadă în care s-ar extinde durata acestui acord, oricum pus sub semnul întrebării de loviturile militare reciproce între SUA și Iran, fiind lansate lovituri asupra unor ținte din Iran și, de partea cealaltă, cu ceea ce Teheranul a descris ca „baze americane și locații cu echipament militar american” din diferite țări arabe (Iordania, Bahrein și Kuweit).

Ceva se schimbă deoarece Trump, pare-se abandonând promisiunea unor atacuri militare extinse și devastatoare, într-un interviu acordat pentru AXIOS, a declarat că SUA „semi-negociază”, adică  încetinesc în mod conștient ritmul discuțiilor diplomatice cu Iranul în scopul de a permite crizei economice să asfixieze regimul de la Teheran. 

Iată însă că apar noile date, extrem de surprinzătoare, oferite de Wall Street Journal: Donald Trump ar putea să declare închis conflictul cu Iranul fără a mai pune condiția inițială absolută, adică semnarea unui acord asupra programului nuclear iranian. Trump ar considera acum că distrugerea celor trei zone de producție nucleară în Iran ar împiedica reconstruirea programului nuclear iranian înainte de finalizarea mandatului său. Și, se afirmă în sursa de presă americană care citează un responsabil de la Casa Albă, Trump crede că serviciile de informații americane ar fi în stare să detecteze imediat orice tentativă de reconstrucție sau de dezvoltare clandestină a unei arme nucleare.

În acest moment, „semi-negocierile” par să evoce puncte clasice și dintre cele mai interesant deoarece, de o parte și de alta, dacă tot s-a uitat de perspectiva imposibilă ca americanii să obțină ceva promisiuni de la iranieni privitoare la un angajament scris privind programele nucleare viitoare și, mai ales, eventual și mereu refuzate cedare a rezervei de uraniu înalt îmbogățit iranian către americani, discuția se poartă pe pretențiile reciproce la compensații financiare. Oricum, se contrazic în continuare de tema controlului Strâmtorii Ormuz , pe care fiecare îl revendică la modul absolut.

Între timp, bine mascat de primul conflict, un al doilea se construiește și se amplifică lent dar foarte sigur, acesta al doilea amenință blocarea Strâmtorii Bab al-Mandeb, acolo pe unde trece zilnic 12% din comerțul mondial, 11% din transportul mondial de petrol și 8% din transportul mondial de LNG....cu perspectiva reinflamării situației din Canalul Suez...

Cum se vor finaliza americanii ceea ce pare acum inevitabil, adică operațiunea de găsire a unei soluții de finalizare rapidă a unui conflict care, militar, în termeni clasici, e foarte dificil de caracterizat drept „câștigat definitiv”. 

Dar ar putea să fie foarte mare prețul politic pentru SUA de a nu putea încheia un acord nuclear care să marcheze ceea ce Trump a proclamat a fi victoria asupra Iranului. Îi va costa mult pe americani, un cost adăugat celui de 37,5 miliarde $ comunicat oficial de Pentagon. 

Și se aude că au început deja discuții pentru următoarea fază: dacă nu pot americanii, totuși, cine va asigura negocierile pentru un nou „acord nuclear” cu Iranul și cine va convocat din nou la masa discuțiilor marile puteri, cu sau fără SUA? Poate noul Secretar General al ONU care nu cred că va fi Infantino, preferatul lui Trump?