Cărbunele şi uraniul României, foste uriaşe atuuri strategice

Pe vremea când România a luat marea decizie de a închide principalele sale mine de cărbune, tendinţa europeană – devenită mai apoi linie politică prioritară – a început să fie în favoarea protecţiei din ce în ce mai ample a mediului, desfiinţând treptat industriile poluante în speranţa secretă că ele se vor transfera în bloc la nedezvoltaţii planetei.

Acolo se mutaseră deja cei care doreau să profite de vidul legislativ şi de aviditatea unor conducători locali lipsiţi complet de scrupule.

Treptat – şi foarte rapid în unele cazuri – în Europa s-a dezvoltat un sistem legislativ din ce în ce mai sever în urma presiunilor exercitate de partidele politice din zona ecologistă, cele care înregistrau cea mai importantă creştere în opţiunile de vot ale populaţiei din statele UE, totul culminând cu marile decizii cuprinse în documentele aprobate de liderii europeni în linie cu Agenda de la Paris. Au fost decise obiective din ce în ce mai ambiţioase, s-a supralicitat din ce în ce mai mult pe această linie care a devenit oficial poziţia de europeană de corectitudine politică. S-a ajuns extrem de departe, chiar la rezoluţii ale Parlamentului European cerând – fără niciun fel de şansă reală de aplicare, dar dorind să demonstreze propagandistic că şi acolo se gândeşte corect pe mulţi bai europeni – interzicerea din 2035 a producţiei de maşini pe benzină şi motorină.

Imposibil, au demonstrat imediat economiştii. Imposibil şi complet aiuristic, au comentat ei văzând deciziile succesive ale Rusiei care, cum anunţă şeful agenţiei internaţionale pentru energie, se pregăteşte intens pentru mişcarea finală, deja invocată de Putin zilele trecute la Summit-ul BRICS, adică schimbarea completă a sensului exporturilor energetice ale Rusei şi  focalizarea acestora către ţările membre ale asociaţiei respective şi către multiplii parteneri din Organizaţia de cooperare de la Şhanghai.

Pe cale de consecinţă, Uniunea Europeană est confruntată acum cu perspective unei amplificări brutale a crizei energetice în ceea ce înseamnă aprovizionarea cu gaze, petrol şi cărbune, strategic vitale pentru orizontul imediat de timp, adică asigurarea necesarului pentru consumul populaţiei în iarna acestui an. Plus, ar spune unele serviciile de informaţii, cu deosebire cele militare, nevoia de a păstra intacte şi chiar de a suplimenta stocurile strategice şi cele destinate acoperirii unor situaţii de criză majoră.

În contextul inversărilor multiple de situaţii generate iniţial de conflictul din Ucraina dar extinse la relaţiile politice şi economice ale sferei occidentale cu cei care, în estul euro-asiatic, devin adversari geostrategici, Uniunea Europeană este nevoită, cu inima cernită dar fără speranţa că ar mai exista o altă posibilitate, să anunţe că, provizoriu, este gata să renunţe la interdicţiile din cadrul Planului pentru Energie Verde şi să autorizeze o reîntoarcere la folosirea cărbunelui. 

Dar, cum spunea un proverb francez,  „durează doar ceea ce e provizoriu” prima întrebare este cât ar trebui să dureze exceptarea de la reguli. Nimeni nu ştie şi, de fapt, nimeni nu mai îndrăzneşte să zică ceva precis. Ceea ce ne aduce să reamintim ceea ce spunea Maurice Chapelan: „Dacă eroarea nu este altceva decât un adevăr provizoriu, de ce oare adevărul n-ar fi o i eroare durabilă?”. Aşa ar putea fi interpretată decizia UE de a renunţa treptat şi consistent la exploatarea cărbunelui din resurse proprii, bazându-se doar pe importuri.

Iată cum a scăzut – şi cât de rapede – producţia de cărbune în UE şi cum, pe cale de consecinţă, a crescut dependenţa de surse externe – de Rusia, în cazul în care ne interesează acum.

Ok, politic totul era corect. Numai că, în faţa realităţii, principiile politice cedează, fie şi temporar, revenind acceptabilă folosirea centralelor pe cărbune şi fiind încurajată extensia activităţii centralelor nucleare. Decizia UE este a de a căuta – temporar, repet acest lucru – alternative fosile la tăierea importurilor de gaz rusesc dar, au subliniat imediat oficialii Comisiei, asta nu va schimba cu nimic obiectivele climatice pe termen lung.” Invazia Ucrainei de către Rusia a dus la apariţia unei situaţii de urgenţă în UE.., Cu fiecare mişcare pe care o observăm  din partea administraţiei Putin de a ordona scăderea foarte bruscă a exportului de gaze naturale, trebuie să luăm câteva măsuri foarte importante, dar toate acestea sunt temporare”  - a spus Elina Bradram, director ad interim pentru probleme internaţionale şi finanţare în domeniul climatic.

Direcţiile pe care se acţionează acum sunt clare şi favorizează două domenii în care producători naţionali ar putea să devină producători europeni de importanţă strategică: exploatarea rezervelor de cărbune şi uraniu. Primul domeniu este evident, al doilea a revenit în atenţie inclusiv în Germania care, cum anunţă unele surse, ar putea renunţa- tot provizoriu – la ţinta asumată de a desfiinţa în orizontul imediat toate centralele nucleare. Drept care reprezentatul Agenţiei internaţionale pentru energie spunea: „În lumina interesului reînnoit pentru rolul energiei nucleare în tranziţia energetică curată, subliniem nevoia de a face noi investiţii ca şi în redeschiderea unor centrale de converse a uraniului”.

Consecinţa imediată este că se estimează o creştere a preţului cărbunelui deoarece importurile din Rusia în UE sunt blocate de sancţiuni. Dar se estimează şi o creştere imediată de investiţii în securizarea şi optimizarea producţiilor naţionale acolo unde au mai rămas mine funcţionale, de cărbune şi uraniu deopotrivă.

Sigur, ne bucurăm că deja România este scutită de probleme deoarece exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră, cum ne spunea primul nostru ministru general şi doctor în ştiinţe, ne face independenţi energetic şi ne îndepărtează de zona de riscuri în care alunecă multe dintre marile economii europene, în frunte cu Germania sau Italia, spre exemplu. Cu toate acestea, mă gândesc ce-ar fi însemnat ca, în locul închiderii brutale a minelor de cărbune şi trimitere acum în faliment a Companiei naţionale  a uraniului politicienii noştri, ajutaţi poate de unităţi profesioniste de analiză de risc şi prospectivă, ar fi decis să le pună în conservare în ipoteza în care ar fi putut să apară un asemenea moment de criză majoră.

Cine a făcut-o, are acum şansa să joace economic şi politic atuurile respective, obţinând (sau condiţionând politicos şi delicat) o poziţie de forţă în absolut orice negocieri, pe absolut orice temă viitoare.

Dacă. În caz că.

Dacă nu şi nu, iată, la nivelul anului trecut, ţările care ar putea intra în competiţia nou redeschisă în domeniul cărbunelui:

EURACOAL statistics | the voice of coal in Europe

În cazul producţiei de uraniu, dependenţa europeană este totală şi asta o face să fie strategic vulnerabilă de surse externe:

Uranium Production Figures

Uranium Production Figures, 2012-2021

(Updated June 2022)

Production from mines (tonnes U) 

* Data from the World Nuclear Association. NB: the figures in this table are liable to change as new data becomes available. Totals may not sum exactly due to rounding.