Bucharest Opera Festival (II)
0S-a încheiat la Opera Națională București cea de-a patra ediție a Festivalului internațional de Operă. După gazde, Orchestra de Cameră Radio și Opera Maghiară din Cluj-Napoca, ale căror producții cu „Faust”, „Rita” în concert, respectiv „Jesus Christ superstar” le-am prezentat aici, într-o cronică anterioară, a venit rândul Operei din Ruse, Operei Naționale Române Iași, Operei Brașov, Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați, Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, Operei Naționale Române Timișoara și din nou Operei Naționale București să ofere publicului alte evenimente.
„Cenușăreasa” de Prokofiev...
... a fost recenta premieră de balet a primei scene lirice naționale. Fiind de succes, s-a dorit duplicarea ei în festival, ceea ce s-a reușit pe deplin. O producție semnată prin regia, coregrafia, decorul, luminile lui Renato Zanella, costumele Olgicăi Gjorgieva și conducerea muzicală a lui Daniel Jinga. În rolurile principale au dansat Cristina Dijmaru (Cenușăreasa), Bogdan Cănilă (Prințul), Amyra Badro (Zâna), Robert Enache (Faunul), Egoitza Segura (Mama vitregă), Răzvan Cacoveanu și Jacob Connor (Surorile vitrege), cărora li s-au alăturat alți soliști ai Baletului Operei Naționale București.
„Carmen”, balet pe muzica lui Bizet...
... a reprezentat titlul cu care Orchestra, balerinii soliști, Ansamblul de balet și Corul Operei de Stat din Ruse au onorat prezența la București. Spectacolul a fost datorat Nataliei Osipova, autoarea libretului, coregrafiei, scenografiei, costumelor și producției. Au contribuit pentru design-ul multimedia Kate Hester și Kasiyana Angelova, pentru iluminatul artistic Boyan Georgiev, sub direcția artistică a Vesselei Vasileva. Corul a fost pregătit de Steliyana Dimitrova-Hernani, iar Viliana Valcheva a dirijat. Distribuția i-a cuprins pe Nanami Nishikaji (Carmen), Masaki Takada (Don José), Davide Diodato (Toreadorul), Thiago Victor Santana (Soarta).
„Turandot”…
… a fost producția cu care Opera Națională Română Iași a marcat și prima reprezentare istorică pe malurile Bahluiului a opusului puccinian, onorând Anul centenar al maestrului de la Torre del Lago. Am văzut-o deci în 2024 și am notat atunci impresii în aceste pagini. Teatrul ieșean a înfățișat-o acum și publicului din Capitală, repetând o parte din distribuția premierei, soprana Bianca Mărgean (în rolul titular), basul Ivan Dikusar (Timur), tenorii Ovidiu Manolache (Pong) și Adrian Ionescu (Împăratul Altoum), baritonul Dmytro Melnik (Mandarinul). Li s-au alăturat tenorul Zi-Zhao Guo (Calaf), soprana Manuela Barna-Ipate (Liù), baritonul Octavian Ionescu (Ping), tenorul Petru Pavel (Pang). Pregătirea Corului Operei, a Corului de copii și bagheta au revenit tot lui Manuel Giugula, Ralucăi Zaharia, respectiv lui David Crescenzi.
Producția s-a bazat pe ingenioasa regie a lui Rareș Zaharia, autor și al luminilor. Scenografia, Alessandra Boffelli Serbolisca.
Opera Brașov…
… a adus de data aceasta la București un titlu verdian. După Mozart și Puccini în anii anteriori. Acum, „Nabucco”, pentru care l-a invitat în fruntea distribuției pe baritonul Șerban Vasile, unul dintre solii artei interpretative românești în lumea largă. A fost o creație memorabilă, venită din partea unei personalități artistice deosebite, cu cultură a cântului în stilistica verdiană, definită prin acea italianità dobândită doar prin studiu, înțelegerea comuniunii dintre verb, pronunție corectă, desen melodic și contur de personaj. Șerban Vasile o stăpânește și o aplică prin glasul de culoare timbrală consistentă, îmbelșugat în armonice de valoare, care îi permite să confere scriiturii accente dramatice, începând cu violența și vigoarea intrării în scenă, de pildă. Declamațiile sunt suverane. Înaintând în spectacol, baritonul chiar îngroașă unele sunete „S'appressan gl'istanti d'un' ira fatale” cu efect înfricoșător, frazele nuanțate alternează cu cele de forță („Chi mi toglie il reggio scettro?”) și merg până la inflexiuni piangendo „Ah!... perchè… perchè sul ciglio”. Varietatea de expresie se simte și în marele duet cu Abigaille. Tot ca pildă, fraza „Deh perdona, deh perdona, ad un padre che delira” a fost rostită nu foarte moale, dar cu intenții prefiguratoare ale schimbărilor de atitudine ce aveau să vină după implorația „Dio di Giuda” și cabaletta eroică subsecventă, ale cărei acute finale au pătruns voalat în sală din vina forțajului orchestrei.
În 2016 titram „S-a născut o stea” după debutul sopranei Asineta Răducan în rolul Leonore din „Fidelio” la București. N-am greșit atunci și nu greșesc nici acum, când o voi aprecia pe artistă drept o importantă interpretă a rolului Abigaille pe rază largă, personaj total opus celui beethovenian, cu vocalitate de coloratură dramatică. Glasul i-a sunat bogat, ferm, cu preluare potrivită de agilități în forță a țesăturilor înalte, strălucitor și pătrunzător ca o lamă oțelită, cu sunete grave în emisie „de piept”, bine integrate în frazele omogene. Nu înseamnă că artista nu a cântat și nuanțat, cu legato învăluitor în portative lungi și primele exemple au fost recitativul „Ben io t'invenni” și aria „Anch'io dischiuso un giorno”, urmată de cabaletta energică „Salgo già del trono aurato”, cu Do-uri teribile. Adevărul este că numai anterioarele din terzettino cu Fenena și Ismaele au fost mai puțin vibrate, „drepte”, ca de firească încălzire pentru infernalul rol, pe care Asineta Răducan l-a construit admirabil. Remarc și duetul cu Nabucco, dar și finalul, scena morții, în care pianissime acute s-au împletit cu note grave răscolitoare.
Glasul basului Alin Anca (Zaccaria) este cald și nobil, un instrument generos, cu ambitus complet. Dacă uit câteva note cântate „mai jos” intonațional la început, tot din pricina încălzirii, remarc o manieră impunătoare, de solemnitate, viguroasă, însuflețitoare în cavatina „Sperate, o figli!” sau în finalul „Del futuro nel balo discerno” al actului al treilea, după cum „Tu sul labbro de'veggenti” (actul secund) fusese o rugă fierbinte susținută într-un legato impecabil.
Pentru rolul Fenena, managementul Operei Brașov a distribuit o mezzosoprană cu timbru de lux, Carmen Topciu. A rezonat remarcabil în toate intervențiile pe care partitura verdiană i le cere. În rugăciunea „Oh, dischiuso è il firmamento” a cântat vibrant și într-un cantabile fluid, finalizând aria cu un La natural ușor „strâns”.
În alte roluri au evoluat Liviu Iftene (Ismaele), Marian Rește (Marele Preot), Cristian Dicu (Abdallo), Maria Catrina (Anna).
Bune performanțe au realizat Corul pregătit de Dragoș Cohal, Orchestra dirijată de același David Crescenzi la o zi după „Turandot”. În afara exceselor de sonorități venite din fosă, deja semnalate, tempii au fost riguroși, verdieni tradiționali, iar agogica n-a cunoscut decât minore licențe, să le numesc explicitări, clarificări, dorite personal de șeful de orchestră.
Echipa realizatoare (2024) compusă din Anda Tăbăcaru (regie), arh. Cătălin I. Arbore (decoruri), Rodica Garștea (costume), Nermina Damian (coregrafie), a avut o bună realizare de Regietheater modern, într-una dintre cele mai potrivite formule. Decor minimal, cu folosirea sălii și rampelor pentru intrarea în scenă a unor personaje, proiecții colorate, mult schimbabile, abstracte pe fundal, cu unele concrete – mă refer la semnele ebraice, la panourile însângerate, apoi costume clasice plăcut uniforme la coriști, cu excepția personajelor principale. Deosebit a fost modul în care regizoarea a gândit mișcarea scenică, permanent existând o diversitate, un joc, cu grupuri de participanți la acțiune. coriști îndeosebi, dar și balerini. Mă gândesc acum la scena de încheiere a actului al treilea (actul corului „Va, pensiero”), în care regizoarea a refuzat simetriile. O clișeu bine găsit a fost și cel final cu trupurile ce au acoperit-o pe Abigaille moartă. Păcat că un practicabil cu schelet metalic scârțâia deranjant, când era mutat între tablouri.
De la Galați, „Lucia di Lammermoor”
Teatrul „Nae Leonard” ne-a obișnuit de fiecare dată cu distribuții tinere. La fel și acum, ceea ce nu e rău.
A prezentat opera lui Donizetti într-o versiune prescurtată, fără duetul Lucia - Raimondo din actul secund și fără marea scenă a „turnului”, Edgardo - Enrico, din al treilea. O producție ce a avut premiera cu fix două săptămâni înainte, în regia italianului Paolo Bosisio, cu concursul scenografului conațional Domenico Franchi. O montare simplă, cu un portal aproape cât toată scena ale cărui uși masive se dechideau ciclic, dezvăluind cadrele acțiunii. Costumele au fost în general în culori negre și gri (nuanțele portalului), cu câteva excepții, vernil pentru Arturo sau Alisa și, bineînțeles alb, rochia de mireasă a Luciei, ce avea să fie excesiv și chiar dizgrațios stropită cu sânge în scena nebuniei. Apropo, n-am înțeles de ce în numita scenă, după arie, eroina iese calmă din scenă împreună cu Alisa, în loc să cadă leșinată, cum scrie în partitură.
Surpriza serii a fost baritonul Alin Munteanu (Enrico), posesorul unei voci atrăgător timbrate, rotunde, omogene pe ambitusul complet, sonore, cu o bună impostație și focusare care îi scoate în relief lucirile. A conturat un personaj dur și neînduplecat, impetuos. Frazele pe care le cântă sunt pline de accente foarte potrivit plasate în context, tânărul artist simțind spiritul belcanto-ului romantic donizettian. Completându-i fișa vocalității, remarc notele acute ample.
În rolul titular a cântat tânăra soprană de coloratură lirică Lorena Mărginean al cărei cel mai bun moment a fost celebra arie a nebuniei din actul al III-lea. Acolo a îmbinat facilitățile de preluare în siguranță a agilităților acute cu desenarea discursului melodic în fraze modelate cu nuanțe și sensuri expresive, de la pianisime aerisite până la sunete de forte penetrante în sală, glasul având proiecții bune grație emisiei, precum și supra-acute sigure. Până atunci, cântul fusese plat, utilizarea excesivă a notelor grave „de piept” deranjase, aducând culori nepotrivite stilisticii donizettiene. Plus unele note înalte frizaseră stridența.
Tenorul Paul Lungu (Edgardo) posedă un glas extins, sigur, dar frazarea pare monotonă, rigidă, stentoreică. Iată tirada din scena nunții la care a profitat de acute pentru a le conferi explozii veriste, de-a dreptul interminabile. Chiar în condițiile în care rotunjimea de sunet nu este cea mai fericită, derularea frazelor poate căpăta mai multe sensuri, înmuieri și inflexiuni, odată ce este analitic gândită.
Cel puțin privind din unghiul titularilor rolurilor principale, se observă că există la Galați o pepinieră de glasuri tinere, de perspectivă, a căror perfecționare trebuie să continue în direcția obținerii de sporite performanțe, fapt foarte posibil. De urmărit și promovat.
În alte roluri au cântat Adrian Mărginean (Arturo), Sebastian Băncilă (Raimondo), Mădălina Munteanu (Alisa), Tudorel State (Normanno).
Ascultând rateurile alămurilor de la debutul primelor două acte am crezut că sunt întâmplări, dar cum fenomenul s-a repetat, mi-a fost clar că studiul este soluția. Sunt pasionați de sonoritățile instrumentelor lor, întrucât și pe ultimele acorduri ale operei s-au dezlănțuit exagerat peste toată orchestra. După cum harpa introductivă la tabloul al doilea a fost într-atât de violentă, încât a distrus atmosfera poetică din parcul în care Lucia urma să-și depena amintirile.
Tânărul dirijor timișorean Andreas Schein este o așteptată speranță. Conduce energic, cu gestică largă, dinamic în politica tempilor, atent la rezolvarea rapidă a celor câtorva decalaje cu corul pregătit de Daniel Nistor. Câștigarea experienței se va produce în urma lucrului intens cu ansamblurile, cu partidele lor, cu soliștii.
Baletul „Spartacus” de Haciaturian...
... a fost lucrarea propusă de Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Libretul, Nicolai Volcov (Rusia) în redacția lui Igor Cernîșiov (Rusia), după romanul „Spartacus” de Raffaello Giovagnoli. Coregrafia Igor Cernîșiov, scenografia Iurie Matei, pictor de costume Anastasia Spătaru, adaptare coregrafică și conducător artistic al trupei de balet, Anastasia Homițcaia. Dirijor Svetlana Popov.
În distribuție, Spartacus – Raffi Galstyan (Armenia), Phrygia – Marina Anghilinici, Aegina – Anastasia Homițcaia, Harmodius –Tudor Tudose, Robul grec – Mihai Mălin Gălan, Crassus – Alexandru Balan, Egipteana– IanaDavîdova.
„Văduva veselă” de Franz Lehár…
… a sosit de la Timișoara, ca producție semnată de Răzvan Mazilu (regie, coregrafie, costume), Vlad Vieru (decor), Costi Baciu (light design). Dirijor Ciprian Teodorașcu.
Din distribuție au făcut parte, pentru rolurile principale, Narcisa Brumar (Hanna Glawari), Bogdan Zahariea (Danilo), Ligia Popescu (Valencienne), Eusebiu Huțan (Camille de Rosillon), Mihai Prelipcian (Mirko Zeta) ș.a.
Săli pline, aplauze nestăvilite, ovații nesfârșite au fost consemnele sub care s-a desfășurat festivalul.
Pentru cei care nu au văzut spectacolele de la BOF 2025 le recomand să privească pe youtube cele 10 excelente scurte (până în 10 minute) episoade ale Jurnalului de Festival, semnate de Virgil Oprina ca producător, realizator, regizor, director de imagine și montaj, sub sigla Operei Naționale București.
Și să ne reîntâlnim peste un an la viitoarea ediție, a cincea, 12 - 21 iunie 2026.
Se încarcă comentariile...
