Bătălia pentru fosta „Mare nostrum“: intrarea prin Marea Neagră

Ce avem acum şi, mai ales, ceea ce urmează să se deseneze ca raport de forţe în Mediterană, odinioară numită şi „Mare nostrum“, arată că tinde să dispară supremaţia occidentală de până acum, realmente enormă şi indiscutabilă, cea care se baza pe Flotă a VI-a americană combinată cu cea a forţelor maritime ale statelor riverane, plus a UK şi Canadei.

Pe toată durata Războiului Rece, „Garanţia Mediterană“ însemna că acolo erau masate forţe care permiteau exercitarea unui control total al întregii regiuni dar - şi evident asta era cel mai important - să servească, în caz de nevoie, drept bază de lansare a oricărui tip de operaţiuni militare la mare distanţă, folosind efectivele deja poziţionate în regiune, nave şi portavioane, ştiind că porturile şi aeroporturile erau securizate pentru a funcţiona în regim de război, constituindu-se drept cap de pod sau asigurând aprovizionarea şi mentenanţa necesare. Era asigurat accesul nelimitat şi aproape necondiţionat în Marea Neagră, se acoperea eficient şi fără mari probleme zona Magrebului şi era deschisă orice direcţie de intrare în Orientul Apropiat cu marile sale destinaţii strategice: zona Mării Caspice, Afganistan, Iran, Golful Persic.

Dintre toate aceste destinaţii strategice, linii posibile de joc în caz de conflict, zona Mării Negre a fost considerată foarte mult timp drept una secundară, cea mai puţin importantă dintre toate deoarece, militar, echivala cu o fundătură, un lac închis extrem de uşor de anihilat prin instituirea unei blocade totale asupra Bosforului, moment în care Marea Neagră s-ar fi transformat într-o cursă mortală de şoareci. Investiţiile militare în zonă au urmat această logică şi, până la momentul Crimeea, existau ceva nave militare în flota ucraineană, o forţă de mărime medie de partea ruşilor (dar cu nave vechi dotate cu sisteme de armament relativ depăşite) şi ce mai avea Turcia în materie de nave de pază de coastă.

Din punctul meu de vedere, Occidentul a căzut în capcana montată de serviciile militare ruseşti de informaţii care, şi în cazul situaţiei din Marea Neagră, au jucat acelaşi scenariu, transmiţând semnale succesive, foarte clare şi extrem de vizibile în scopul de a atrage atenţia adversarilor în altă direcţie, obligându-i astfel să se uite doar spre partea de nord a liniei de separare UE/NATO cu Rusia, lăsând pe planul doi zona Mării Negre şi, implicit, planurile de întărire a securităţii acestei părţi atât de sensibile a flancului de sud-est.  

Poate aceasta este explicaţia surprizei provocate de declaraţiile lui Vladimir Putin pe 16 mai, la Soci, la o întâlnire cu şefi militari de nivelul cel mai înalt şi conducători ai marilor complexe industriale militare. A anunţat atunci formarea unei forţe militare navale permanente în Mediterană, având în componenţă diverse categorii de submarine şi nave dotate cu lansatoare de rachete cu rază lungă de acţiune Kalibr. Aceasta în continuarea unei acţiune demarate în 15 iulie anul trecut atunci când în Mediterana apăruse pentru prima oară o forţă militară navală rusă compusă din 15 nave care foloseau baza navală rusă Tartous din Siria.

În acest moment, să sperăm că doar ca demonstraţie de forţă, ruşii au trimis în zonă nave suplimentare, anunţând începerea celui mai mare exerciţiu militar pe care l-au desfăşurat vreodată în Mediterana. Exact în momentul în care se pare că Assad este decis să iniţieze ofensiva finală pentru capturarea ultimei enclave rebele, Idlib. Au fost trimise în zonă forţe considerabile printre care fregatele Amiral Grigorovici, Pitlivii şi Amiral Essen, nava de debarcare Filcenkov, precedate de corveta lansatoare de rachete Volocek. Izvestia vorbeşte de un total de 10 nave suplimentare, multe dotate, cum spuneam, cu rachete de croazieră Kalibr.

Fregata Amiral Grigorovici la trecerea prin strâmtoarea Bosfor

Au fost semnale urgente de atenţie transmise de diverse institituţii şi, toate, ignorate la momentul respectiv pe principiul corectitudinii politice combinat cu cel al doctrinei militare a paşilor mărunţi, rezultatul fiind coceptul „măsurilor ponderate de răspuns gradual“. Asta ştiau şi strategii ruşi care, între timp, au jucat ce aţi văzut, adică şi-au anunţat planul când aveau deja toate elementele de joc gata poziţionate pentru acţiune imediată, încercând să opună doctrinei occidentale cea a mişcării supriză de poziţionare masivă de forţe într-un teritoriu şi creând astfel un status quo de securitate pe care-l prezintă drept normalitate pentru viitor.

Dacă vă interesează, iată un asemenea studiu exemplar, prin rigoarea analizei, publicat în vara anului trecut de doi cercetători de la Institute for the Study of War. De ce nu a vrut să-i asculte chiar nimeni? Mister. Puteţi accesa aici studiul respectiv.

Click pe imagine pentru a o vedea la rezoluţie maximă

Aşa se face că Marea Neagră a fost tratată de strategii Kremlinului în continuarea logicii Crimmea+Donbas, adică ca parte a unei mişcări ce are ca scop transformarea zonei în bază strategică regională de susţinere a următoarelor mişcări. Fie, în imediat, spre sud, în Mediterana de est. Fie, dacă şi când va fi nevoie, pentru schimbarea echilibrului în zona de contact a frontului de vest, adică pe lina de contact UE/NATO/Rusia.

Din acest moment, poate neaşteptat pentru mulţi, devine absolut limpede că o parte importantă a tuturor ecuaţiilor de securitate din Marea Mediterană vor fi iniţiate pe baza forţei platformelor terestre şi navale de care dispune ruşii aici, precum şi a celor pe care le construiesc în ritm accelerat pentru a întări capacitatea ofensivă a celor două flote îngemănate.

Acesta este contextul în care poziţia România ca ultim cap de pod, important în mod egal pentru est ca şi pentru vest, ar putea fi valorificată de diplomaţia noastră prin deschiderea de canale multiple şi care să ne întărească viabilitatea soluţiilor naţionale de asigurare a a securităţii şi integrităţii teritoriale. Este (sau ar putea fi) o uriaşă fereastră de oportunitate pe care, poate, cândva, după ce va fi fost încheiată vânătoarea internă de capete şi ele vor fi aşzate în mod ritual pe suliţele de pe zidurile cetăţii, vom vedea dacă mai e acolo şi mai poate fi exploatată.