Basarabia evlaviei şi a nesimţirii

0
0

Sărbătorile pascale la moldoveni sunt, în ciuda furtunii politice pe care o traversăm, un prilej de reflecţie şi meditaţie asupra celor sfinte. Am văzut în seara de Înviere, spre dimineaţă, mulţi oameni venind acasă cu mici lampadare, purtând lumina luată de la Biserică.

Orăşenii noştri, cu rădăcini la ţară, mai păstrează această veche tradiţie. Şi mai copleşitoare este evlavia care coboară, o săptămână mai târziu, peste basarabeni de Paştele Blajinilor. Cimitirele sunt invadate de oameni reuniţi pentru a cinsti memoria celor decedaţi. Este un prilej de a-ţi revedea rudele, de a-ţi număra verişorii pe care i-ai pierdut din ochi de ani de zile, de a afla veşti triste despre unii dintre ei, dispăruţi prematur, şi veşti bune despre reuşita altora, pe scurt: îţi completezi geografia risipirii neamului tău prin lume (Roma, Lisabona, Muntenegru, Ujgorod, Moscova, Bucureşti, Cluj…). 

Acolo, la baştină, aduni energii şi motivaţii pentru un an înainte. Fiecare vine cu povestea lui şi, alături de mormintele buneilor şi străbunilor noştri – întemeietorii clanului –, evocăm împreună anii copilăriei, când lumea ni se părea mult mai frumoasă şi mai dreaptă decât am descoperit-o mai târziu, la vârsta maturităţii…

Din păcate, această tradiţie blândă, cu valenţe mitice, a căpătat o turnură cu aspecte triviale, chiar respingătoare. Pomenirea celor răposaţi îi face pe unii concetăţeni ai noştri să organizeze adevărate petreceri bahice printre cruci. Alţii, manifestând o nesimţire nu mai puţin condamnabilă, se grăbesc să-şi etaleze maşinile scumpe, la porţile cimitirelor, bijuteriile şi hainele luxoase. De mai mulţi ani răsună critici împotriva acestor fapte de inconştienţă şi obscenitate. În zilele ce au premers Blajinii, chiar şi unii reprezentanţi ai clerului – bunăoară, părintele Pavel Borşevschi – au lansat apeluri la decenţă şi sobrietate, rămase fără mare ecou. Judecând după reportajele televiziunilor şi comentariile de la faţa locului ale mai multor jurnalişti, îţi dai seama că fenomenul a luat o amploare paroxistică.

Fluxul de evlavie care pogoară peste basarabeni de două-trei ori pe an lipseşte cu desăvârşire în restul zilelor. Satul, plin de oaspeţi de departe, mustind de arome de cozonaci, devine pustiu, sărac şi chinuit după ce freamătul sărbătorilor pascale se stinge. Bătrâni rămaşi singuri, case părăsite, copii rufoşi – embleme ale disperării, desprinse parcă din tablourile maeştrilor flamanzi care au pictat Apocalipsa… E o contradicţie uriaşă între acest efluviu al reculegerii, care ne învăluie în faţa mormintelor celor dragi, şi imaginea cotidiană, apăsătoare, a unei Basarabii lipsite de demnitate. Abia întorşi de la ţară, încărcaţi de emoţie şi răvăşiţi de amintiri, recădem în marasmul existenţei noastre banale: dezmăţ şi ură animalică între aleşii poporului, funcţionari corupţi, tabere mediatice împroşcându-se cu delaţiuni, acuzaţii şi parodii vulgare, judecători care judecă strâmb, vânzători care înşeală la cântar ş.a.m.d., încât te întrebi uluit: unde au dispărut acei oameni care aduceau în mână, cu pas tremurat, flacăra căinţei şi speranţei din noaptea Învierii?

Dacă ne-am pune mai mulţi, cu responsabilitate, această întrebare, poate am face viaţa noastră mai suportabilă.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite