Balamuc şi dadarism în Dragdanistan
0Cum li se iau minţile românilor, uscându-li-se lacrimile vărsate la moartea primului martir şi la decesul democraţiei? Li se distrage atenţia de la tragedia ţării prin transformarea ei în balamuc şi scenă de bâlci.
Teatrul absurd şi ieftin înscenat de Liviu Dragnea la Antena 3 cu Alessandra Stoicescu, femeia care, supărată pe criticile mele la adresa şefului ei securist, Felix, îi cerea cu ani în urmă directorului meu general să mă dea afară de la Deutsche Welle, nu e decât ultimul act dintr-un amplu spectacol.
Unul imund, ca pornografia de cea mai joasă speţă, dar cu grijă regizat în ideea că, după ce l-ai îndopat cu pâinea unor părelnice măriri de salarii şi pensii, după nimic nu va tânji mai mult poporul de prostit, care se crede bine hrănit, decât după circ.
Cu concursul politicienilor, latrinele dezinformatoare ale cleptocraţiei livrează deci un spectacol al demenţei bine dozate, al diversiunii, al da-dar-ismului, numit de anglo-saxoni „whataboutism“. E un sofism, un fault logic de genul celui aplicat de Putin când, întrebat de încălcarea violentă a drepturilor omului în Rusia, KGB-istul a răspuns, „da, dar ce e cu cenzura din Ucraina, ce fel de ziarist eşti de nu întrebi”? Nu mai puţin diversionist i-au acţionat dascălii bolşevici acum exact 50 de ani. Când, întrebaţi de ce invadează Cehoslovacia, o ţară socialistă prietenă, cozile de topor din agitpropul tiraniei ruse replicau: „Da, dar ce-i cu americanii în Vietnam?“ - disimulând faptul că americanii interveniseră în Indochina să apere libertatea, nu s-o sugrume, ca regimul Brejnev, la Praga.
Speriaţi de irezistibila forţă de atracţie a libertăţii care-i determinase pe cehi să-l urmeze, uniţi, pe izbăvitorul lor, Alexander Dubcek, un ex-aparatcik propunând „socialism cu faţă umană“, slugile stalinismului pur şi dur chemaseră Moscova în ajutor.
Comunismul sovietic şi tancurile sale ruseşti, nemţeşti şi ungureşti n-aveau să-i dezamăgească decât 21 de ani mai târziu. Când şi Ceauşescu le-ar fi chemat să-i susţină dictatura, clătinându-se perceptibil, după repetatele lovituri demolatoare în eşafodajul imperiului edificat după război de ruşi. Dacă la Kremlin timpul n-ar fi încetat să mai aibă răbdare cu satrapii şi fermitatea vestului n-ar fi promovat la domnie un soi de nou Dubcek, numit Gorbaciov, reticent în a escamota prin whataboutism, deci dadarism, bolile mortale ale imperiului său angrenat într-o disoluţie care n-avea să ocolească nici România naţional-ceauşistă, ţara omului nou, hibrid, securisto-legionar.
Reînscăunat în Dragdanistan pentru uzul marilor corupţi ai regimului Dragnea, cel născut de o mamă-hoţie-fanariotă şi de un tată-PCRisto-ceauşist, acest „om nou“ a împrumutat chipul unui Vâlcov, cel cu zeci de tablouri furate şi ascunse în pereţi. Al unui Toader, ale cărui iniţiative în materie de strâmbare a justiţiei şi de înmormântare a anticorupţiei sunt net mai respingătoare decât negii care-i mutilează faţa de politruc onctuos. Şi al unei Carmen Dan, veşnic în priză la şefia unui MAI şi a unei jandarmerii capturate de un grup infracţional, care şi-a pătat mâinile cu sânge conducând o operaţiune de maltratare şi gazare a românilor, în fapt de început de conflagraţie antiromânească.
Carmen Dan aplică, abil, dadarismul. Întrebată de ce jandarmii ei au gazat şi au lovit sălbatic, în capete, oameni paşnici, dezarmaţi, cu mâinile ridicate, Decât-Dan a replicat indirect, după metoda agitpropului sovietic.
Or, în ciuda monstruozităţii pe care foarte probabil a condus-o personal şi s-a soldat cu sute de răniri, ministrul de Interne refuză să demisioneze, scuipând pe demnitatea românilor la fel de nonşalant, vârtos şi cinic, precum aceia care au adus PSD la putere „pişându-se pe el de vot”.
În schimb, Carmen Dan aplică, abil, dadarismul. Întrebată de ce jandarmii ei au gazat şi au lovit sălbatic, în capete, oameni paşnici, dezarmaţi, cu mâinile ridicate, Decât-Dan a replicat indirect, după metoda agitpropului sovietic. Şi după tiparul publicitar, nu mai puţin diversionist, al „heringului roşu“. Într-o declaraţie ce n-a permis întrebări ale presei, ea a distras atenţia de la veritabila problemă a preparării, prin manipulări, a cruzimilor antiromâneşti, ca şi de la provocările probabil pregătitoare ale bestialităţilor, de care sunt responsabili regimul în complicitate cu vicleniile tactice ale jandarmeriei. Dar declaraţia ei n-a omis să-i culpabilizeze pe criticii barbariei.
Pe care i-a acuzat explicit de manipulare şi, implicit, de ipocrizie şi cruzime, când a lansat unul din da-dar-ismele ei. Da, dar „cum v-aţi fi dorit să iasă Stefania din spital? Erau fericiţi cei care au atacat-o mediatic, dacă ieşea în scaun cu rotile?“ - a întrebat ea, textual.
Ca şi cum indiciile n-ar sugera sau proba că jandarmii ei au expediat-o la moarte, voluntar sau nu, pe femeia jandarm, ca apoi cadavrul ei să livreze bestiilor şi televiziunilor arondate o justificare şi o legitimare ale barbariilor şi ale acuzei, false, de lovitură de stat, pusă, fireşte, în cârca victimelor şi nu a celor care au transpus-o întru debarcarea lui Iohannis şi capturarea ţării pe modelul Erdogan.
Diversionismul de tip sovietic e şi marca autovictimizării şi înscenării productive pe linia Mioriţei a unor Dragnea şi Vâlcov. Cum să se abată mai eficient atenţia de la cataclismicul eşec al conspiraţioniştilor dragnioţi consiliaţi de israelieni, dacă nu prin fictive, prezumtiv eşuate recrutări KGBiste şi tentative de asasinat sorosiste, în fapt prin manevre ultranaţionaliste şi antisemite, incriminând evrei, ca Soros, ruşi, ori străini, ca multinaţionalele, chipurile însetate de gaz românesc?
Râde lumea? Cu atât mai bine pentru diversionişti.
Cu atât mai greu va înţelege segmentul de prostit al naţiunii că, vorba lui Vladimir Tismăneanu, Dragnea a pus în scenă, la Antena 3, „fantasma perfidului alogen, ultimul refugiu al (liderului) ticălos“ apelând „la un naţionalism purulent şi specios“... spre a-şi procura şansa de a „răscoli magma celui mai josnic numitor comun“. Şi a-i readuce la matca PSDistă pe ultranaţionaliştii astfel orbiţi, care i-au dorit în ultima vreme „m..e PSD“.
Îl crede lumea pe Dragnea nebun? Cu atât mai profitabil pentru cleptocraţi. Cu atât mai neinteresantă devine tragedia reală a unei Românii transformate în Dragdanistan. În balamuc şi scenă de război civil, ca să scape de gratii Dragnea, Dan şi cleptocraţia.
Cu atât mai puţin îl va boci lumea pe Ilie Gâzea, primul martir al protestelor.
Românii ar face bine să evite să râdă excesiv la clovneriile insidioase şi toxice ale unui regim tiranic, potenţial asasin şi liberticid.
Cu atât mai rar va elogia lumea milionul de români care au demonstrat curaj, demnitate şi luciditate, susţinând campania „#Fărăpenali în funcţii publice“.
Cu atât mai redusă va fi indignarea stârnită, legitim, de clasificarea unor informaţii în fapt banale, de către ministrul de Interne. Ori revolta iscată de incapacitatea jandarmeriei de a răspunde la întrebări de bun simţ. Cum ar fi carenţele ei logistice şi surplusul de căşti cu numere de identificare ascunse, inexplicabile în condiţii de îndelungată şi minuţioasă pregătire propagandistică şi militară a unei intervenţii cu efectiv extrem de numeros şi armament ilegal.
Cu atât mai amplă va fi demobilizarea protestatarilor #rezist.
Are Dragnea un „cóté“ uşor hazliu, psihotic-conspiraţionist şi megaloman, ca Ceauşescu, Maduro, Chavez şi Erdogan? De bună seamă. Dar circul, bâlciul şi comedia unor penali şi infractori gândind exclusiv în oglindă, pe bază de „ba p'a mă-tii”, care acuză sistematic pe alţii de ce-ar fi vrut ei să facă, dar nu le-a ieşit, sunt mai ales o diversiune ca dadarismul lor de extracţie sovietică.
Râsul e bun. Dar subversivitatea lui poate acţiona în dublu sens. Românii ar face bine să evite să râdă excesiv la clovneriile insidioase şi toxice ale unui regim tiranic, potenţial asasin şi liberticid.
Petre Iancu - Deutsche Welle