Aurul negru, satul şi ţăranii (1)

0
0
Vreo 20.000 de fermieri fac performanţă în România, dar la baza agriculturii se află ţăran despărţit de piaţă fie de intermediari, fie de stat FOTO Arhivă Adevărul
Vreo 20.000 de fermieri fac performanţă în România, dar la baza agriculturii se află ţăran despărţit de piaţă fie de intermediari, fie de stat FOTO Arhivă Adevărul

România, ca să ajungă la o creştere economică sustenabilă de 3-4 la sută pe an, într-un timp nu prea îndepărtat, condiţie esenţială pentru reducerea decalajelor faţă de celelalte ţări din Uniunea Europeană, are nevoie de creşteri importante de productivitate, de competitivitate şi de grăbirea reformelor structurale.

Această paradigmă sintetizează, într-o singură frază, dezbaterile de miercuri de la Banca Naţională, din cadrul conferinţei anuale a analiştilor financiari din bănci. Desigur, tabloul conferinţei a cuprins toate sectoarele din economie, inclusiv cel financiar. Totuşi, mă voi referi, aici, la un singur sector, ce a ocupat deseori prim-planul dezbaterilor: agricultura.

Motivul? A fost limpede exprimat de către participanţii la conferinţă. Ei au estimat, pentru anul în curs, o creştere economică de 2,4 la sută. Creştere ce ar putea încetini la 2 la sută în 2014, au arătat mai mulţi dintre analişti. De ce? Demonstraţia a pornit de la PIB-ul acestui an: „România, cu creştere de 2,4 la sută, va înregistra în acest an o performanţă mai slabă decât în 2012, când creşterea a fost de numai 0,7 la sută. Fiindcă surplusul de PIB din 2013, de la 0,7 la 2,4 la sută, îl vom datora performanţelor din agricultură.”

Toate bune, numai că agricultura e supusă capriciilor vremii şi climei, într-un an performează, în următorul recoltele sunt slabe, într-un an preţurile urcă, în altul scad, în timp ce în coşul de consum ponderea produselor agricole rămâne mult prea mare. În plus, o mare parte din acest sector îl constituie agricultura de subzistenţă. O schimbare radicală nu mai poate întârzia. E nevoie, aşadar, de intervenţii urgente, ferme şi inteligente. Mai exact, agricultura românească are nevoie de doxă, de hărnicie, de organizare şi de bani. Şi încă de ceva: ca societatea românească să se întoarcă cu faţa la satul românesc, la ţărani.

*

Un fost ambasador al Statelor Unite, care a călătorit mult prin România, a afirmat în 2006, într-o împrejurare, că a văzut nenumărate lucruri bune în satele româneşti. Dar şi lucruri rele. Între care … slănina. Bănuiesc cum au reacţionat ţăranii din satele Zalăului sau cei din Maramureş. Mulţi dintre ei pot să jure, cu mâna pe inimă, că o masă cu slană, pită, ceapă şi pălincă ar putea concura cu multe dintre bunătăţile aste-i lumi. Iată însă că nu numai ambasadorul american gândea aşa, că slănina ar fi un lucru rău, ci şi tot mai mulţi dintre medicii români. Adevărul e că deşi pita, ceapa şi pălinca taie ceva din răul pe care îl poate face slana, combinaţia rămâne nocivă. 

Ar fi o soluţie renunţarea la slănină? Poate că da. Numai că n-o vom face din proprie iniţiativă. Niciodată. Înţelegerile cu Uniunea Europeană, perfectate deja, n-au contribuit prea mult la producerea unor schimbări în alimentaţia românilor. Chiar dacă oficiali de la Bruxelles mai aruncă priviri în farfuriile noastre. Şi sunt tot mai atenţi la stilul nostru de a face agricultură. Şi la industria noastră alimentară.

Problema e că noi, dacă vrem într-adevăr să câştigăm pariul cu viitorul, în activitatea economică, dar şi în privinţa sănătăţii, n-avem de ales. Vom fi nevoiţi să începem să preparăm hrană sănătoasă, pentru consumul intern şi pentru export, folosind produse obţinute dintr-o agricultură sănătoasă.

Zootehnia e cel dintâi teren de încercare. Aici, cu deosebire, e nevoie de transformări radicale. Ceea ce nu înseamnă că sunt demne de luat în seamă proorocirile ce s-au tot vânturat în vremea din urmă, că vom vedea stingându-se o tradiţie: creşterea animalelor şi păsărilor în gospodăriile ţărăneşti, pentru comercializare. Gospodăria ţărănească chiar ar trebui să aibă un rol important în aprovizionarea din belşug a pieţei alimentare cu lapte, brânzeturi, ouă şi chiar carne. Numai că, de aici înainte, tot mai mult, vor avea căutare numai produsele în realizarea cărora vor fi respectate reţete ecologice.

La fel stau lucrurile şi în cultivarea pământului. Este cert că ţăranii cu spirit gospodăresc s-ar putea îmbogăţi practicând o agricultură în stil tradiţional, cu îngrăşăminte naturale. Dar punând la lucru şi ştiinţa modernă. Produsele obţinute ar putea să fie vândute pe bani grei în toată lumea, din America până în Japonia.

Cine i-ar putea ajuta? Statul, desigur. Nu cum a făcut-o până acum, prin structuri birocratice şi hipercentralizate. Ci prin legi bune şi structuri de piaţă, care să-i stimuleze pe ţărani şi să le îndrepte atenţia către preocupări de acest fel. Există la noi chiar o experienţă notabilă, din perioada interbelică, numeroşi ţărani fiind antrenaţi atunci în cultivarea unui tutun de o calitate specială. Când stimulentele şi preocuparea au dispărut, imediat după război, s-a năruit şi cultura acestui tip de tutun. De ce n-ar fi reluată şi generalizată această experienţă?

*

Încă o problemă: preţurile produselor agricole. Problemă ce a dominat la noi şi relaţiile agricole din anii interbelici. Între cauzele pe care profesorul Virgil Madgearu le vedea atunci, ca frâne în calea agriculturii, se numărau sistemul de preţuri şi politica impozitelor. Paradoxal însă, ţăranii se temeau cu precădere de impozite, ei dobândind împotriva fiscului o aversiune obsesivă. Deşi pericolul cel mai mare era preţul. În timp ce preţurile la produsele industriale creşteau în progresie geometrică, pentru a le asigura întreprinderilor industriale un profit tot mai mare, preţurile produselor agricole urcau doar în progresie aritmetică.

Ţăranul pierdea şi sărăcea. Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. La noi, desigur. Căci în vremurile noastre, în ţările dezvoltate, prin liberă iniţiativă, dar şi prin intervenţii de stat, dinamizarea pieţei este determinată de organizarea unor companii suple şi eficiente, cu scopul comercializării produselor agricole. Toate urmăresc să obţină profit. Din tranzacţii având ca obiect munca fermierilor. O întreagă reţea de servicii agricole îl susţin însă pe fermier, de la arat, semănat şi recoltat până la vânzarea produselor, îngrijindu-se să-i revină un câştig optim. Pentru că, dacă fermierul dă faliment, întreaga reţea dă faliment. Când profitul nu e îndestulător intervin subvenţiile.

La noi, se bâjbâie. Vreo 20.000 de fermieri fac performanţă, dar la baza agriculturii se află ţăranul român, despărţit de piaţă fie de intermediari, fie de stat. A primit pământ, dar sprijinul pe care-l primeşte ca să producă e palid. Nu se bucură nici de infrastructură, nici de preţuri stimulative de achiziţie, nici de reţele de servicii, nici de subvenţii şi nici de credite. Iar intermediarii din pieţele orăşeneşti nu sunt decât nişte bieţi amatori, ce nu înţeleg bine nici măcar dependenţa lor fundamentală de munca ţăranului. Şi de profitul lui.

Fără o reformă radicală, făcută cu faţa la viitor, agricultura noastră nu poate performa. O reformă a structurilor de producţie, a relaţiilor producţie-consum, a mentalităţilor ar fi singura şansă ca agricultura noastră să reziste în faţa concurenţei din Uniunea Europeană.

*

Din nefericire, ne amintim de ţărani numai când se adună prea mult grâu în hambare şi producătorii fie că n-au cui să-l vândă, fie că nu vor să-l vândă, că nu le convine preţul, cum se întâmplă în acest an. Sau când se face prea puţin grâu şi riscăm să nu ne ajungă pâinea, cum s-a întâmplat anul trecut. În rest, habar n-avem noi, orăşenii, de la simpli contribuabili la politicieni, că pâinea se produce într-un proces economic îndelungat, ce se supune legilor concurenţei, eficienţei şi competitivităţii. Un proces de muncă la fel ca oricare altul, ce se cere încurajat prin legi înţelepte, prin condiţii atrăgătoare şi prin câştig.

S-a mai încumetat cineva, în anii din urmă, să cerceteze aceste realităţi, în toată amploarea lor? Nimănui nu i-a trecut prin cap că, între atâtea sondaje de opinie cu iz electoral, ar putea să fie finanţată şi o amplă cercetare de natură să pătrundă în intimităţile acestui univers: ţăranul român.

De mult timp, din vremea în care echipele profesorului Gusti au împânzit ţara pentru a surprinde lumea satului în totalitatea manifestărilor ei, economice, spirituale, juridice şi politice, nimeni nu ne-a mai spus adevărul despre ţărani. La urma-urmei, ce ştim noi, acum, despre ei? Nu rareori orăşenii îi invidiază. Fiindcă astăzi, pentru tot mai numeroşi oameni din România, viaţa în conglomeratele urbane a devenit grea. Mâncarea e scumpă, întreţinerea la bloc la fel, dacă nu şi mai scumpă. Mulţi spun: nu mai putem continua să trăim aşa.

Dar continuă să trăiască „aşa”, chiar dacă îşi doresc să se mute la ţară sau măcar să-şi construiască o casă la ţară. Oraşul, cu marile aglomeraţii, cu dramele specifice tranziţiei, cu viaţa trăită sub tirania ceasului, totul desfăşurându-se după un program agasant: şi încălzirea caselor, şi goana după aprovizionare, şi destinderea, nu numai că nu-i alungă pe actualii lui locuitori, dar continuă să-i atragă pe ţărani. Tinerii de la ţară, îndeosebi, tind să se mute la oraş sau chiar se mută, pentru că aici au mai multe opţiuni, profesionale, economice, de petrecere a timpului liber. Totodată, locuitorii marilor oraşe, cei vârstnici îndeosebi, îşi doresc liniştea satului. Şi unii, şi alţii sunt nefericiţi. Dacă însă drumul către oraş e ceva mai bine cunoscut, drumul invers continuă să fie învăluit în mister şi în mit. Dar lucrurile ar putea să ia o cu totul altă întorsătură.

Scoaterea agriculturii din încremenirea ei actuală, ce durează de mai bine de o jumătate de secol, ar putea să îndrepte către sat importante fluxuri de bani, pentru case noi, pentru sisteme moderne de apă caldă şi de încălzit, pentru instalaţii sanitare în ton cu specificul civilizaţiei veacului XXI, care să „unifice”, până la urmă, ori măcar să apropie condiţiile de viaţă din oraşe şi din sate. Şi, astfel, satul să devină o atracţie pentru mase mari de oameni, care vor afla aici o şansă pentru o viaţă demnă. 

Continuarea: joia viitoare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite