Analiza discursului din Parlament al Elenei Udrea
0
A fi sau a nu fi sincer! Iată o întrebare ce nu-i chinuie prea tare pe politicieni. Nu pentru că nu ar fi sinceri, ci pentru că majoritatea nu ştiu cum să exprime asta în discursul public. Dacă le iese, e întâmplător şi nu ţine de tehnica de comunicator. Ştiind situaţia extrem de tensionată în care se află doamnă Udrea, avem o viziune clară despre cum ştie domnia sa să se raporteze la aceste momente.
În mod firesc, acum ar fi fost momentul să folosească discursul cel mai percutant, tehnicile de motivare cele mai energice. Şi totuşi, nu a făcut-o.
Mă întreb, aşa cum m-am întrebat şi în celebrele dezbateri Ponta a Iohannis, de ce nu îi văd pe aceşti oameni implicaţi în comunicare pe măsura mizei. Poporul nostru duce cu el, într-o mulţime de alte paradoxuri de expresie, şi pe asta. Nu acceptăm, nici măcar atunci când ne arde, să ne exprimăm determinarea, implicarea şi motivarea.
Dacă pe cei doi îi bănuiam pe unul de autosuficienţă iar pe celălalt de blocaj în expresie, acum sunt convins că doamna Udrea crede cu tărie că ăsta este modul în care ar avea impact maxim.
Am mai comentat apariţiile domniei sale, şi nu retrag impresia pe care încă o mai am, aceea că are resurse importante de energie şi expresivitate, din păcate puţin înţelese şi valorificate.
În primul rând, faptul că a început discursul citind a răcit relaţia cu publicul, şi-aşa destul de rece. Majoritate celor care ţin discursuri importante preferă să le citească pentru a nu omite puncte importante. Această enumerare exactă a ideilor dă de cele mai multe ori impresia de lipsă de comunicare sinceră cu publicul.
Această ruptură poate lăsa impresia de dispreţ, neputinţă, nepăsare, neimplicare. În cazul domniei sale nu a avut niciun efect de motivare pozitivă a celor prezenţi. Poate nici nu şi-a dorit, dar atunci de ce a mai vorbit? Ce şi-a propus?
Am apreciat întotdeauna frumuseţea vocii doamnei Udrea. Atunci când s-a întâmplat, vocea i-a sunat cald, feminin, dar ferm. Acum am auzit o voce puternică, rece şi aspră. Probabil că dezamăgirea şi lipsă încrederii în acel demers au determinat acest rezultat.
Discursul nu evoluează în niciun plan de expresie. Are acelaşi ritm de la început până la sfârşit. Doamna Udrea mizează totul pe semantica textului. Accentuează marcant cuvintele, uneori excesiv. Subliniază şi susţine corect informaţiile. Dicţia este corectă. Din păcate se limitează doar la aceste elemente tehnice reci.
Discursul domniei sale arată un om puternic, lucid şi raţional, însă total incapabil să emoţioneze şi să convingă altfel decât prin argumente logice. Recunosc lupta disperată de atâta vreme a domniei sale de a apăra brandul: blondă deşteaptă. Cred că inteligenţa, educaţia şi emoţiile se văd, fără vreun efort suplimentar de a le scoate în evidenţă. Această dorinţă intensă de a nu fi luată de „blondă simplă” a aruncat-o într-o expresivitate rece şi distantă.
Doamnă Udrea pare un om care duce multe. Dacă în acest discurs nu i-a tremurat vocea, nu a trădat-o respiraţia, nu i-a dispărut total expresivitatea corporală, înseamnă că resursele de comunicare ale domniei sale ar fi meritat o tehnică şi o înţelegere a comunicării mai bune. Acest discurs ar fi putut fi fulminant. N-a fost...
Gestul pe care l-a făcut după discurs este mai discutat decât e cazul. A făcut acariera” în context, nu prin semnificaţiile pe care le-ar avea.
Am mai făcut distincţia între gesturile de susţinere a mesajului verbal şi gesturile semn. Primele nu transmit un mesaj anume, ci doar susţin ideile şi atitudinea din cuvinte. Cele din urmă, printre care se număra şi acest gest, semnifica prin ele însele ceva. Uneori ştim ce semnifică, alteori nu. Convenţia unui grup de a-şi da semnale secrete nu are nimic de-a face cu expresivitatea comunicării. În cazul de faţă habar n-am ce a vrut doamna Udrea să comunice. Mai mult, nici nu mă interesează, pentru că nu-mi era adresat.
Să aveţi vorbă frumoasă!
Se încarcă comentariile...
