Ecuaţia simpatiei. Continuare
0
De ce gesticulăm? Pentru ca aşa ne vine, veţi spune. Şi aveţi dreptate. Energia care ne motivează să vorbim dă expresie corpului, mâinilor, feţei. Dacă nu am acumulat prea multe inhibitii, gesturile sunt naturale.
Motto: Să plece cu ideile tale în cap şi cu tine în suflet!
Rezumatul articolului anterior: Să dai. Să ajungă ce dai până la ultimul om din public. Lasă vocea să îşi desfacă evantaiul de armonice.
De ce gesticulăm? Pentru ca aşa ne vine, veţi spune. Şi aveţi dreptate. Energia care ne motivează să vorbim dă expresie corpului, mâinilor, feţei. Dacă nu am acumulat prea multe inhibitii, gesturile sunt naturale. Domnul de care vorbeam în articolul trecut avea gesturi parcă rupte de vorbe. Gesticula exagerat, la fel cu ambele mâini, ameninţător parcă, cu impresia că altfel nu îl vom înţelege sau nu ne va convinge. Părea o traducere în limbajul mimico-gestual pentru surzi.
Gesturile care comunică un mesaj concret (Ok, Victorie, Stai, Fă linişte, etc.) sunt rare în discurs. Natural această parte a nonverbalului are altă funcţie. Un gest ne poate sublinia că ceea ce spunem este o întrebare, o provocare, un lucru important, ceva neimportant, o alegere, ceva important şi preţios, etc. Adică prin gesturi ne exprimăm atitudinea şi amplitudinea atitudinii faţă de ideile spuse în cuvinte. Adăugăm greutate, colorăm, anulăm, aruncăm, rostogolim. Orice gest inutil provoacă o încercare zadarnică din partea publicului a-i înţelege mesajul inexistent.
SFAT: Nu lasaţi mâinile să dubleze vorbele. Lăsaţi-le să le descrie ca şi cum ceea ce spuneţi ar fi ceva concret pe care îl arătaţi, îl daţi deoparte, îl împingeţi, îl striviţi de o masă imaginară din faţa voastră. Lăsaţi-vă imaginaţia să modeleze acel ceva cu mâinile.
Reţineţi că măsura, moderaţia sunt obligatorii în comunicare. Nu exageraţi cu gesturi prea mari sau prea mici. Începeţi discursul cu moderaţie în gesturi. Lăsaţi-le să evolueze şi urmăriţi publicul, el vă va spune din reacţia lui cât să le amplificaţi.
Microfonul ne scapă de multe necazuri. Amplifică vocea şi umple stadioane. Ceea ce încă nu face este să completeze vocalele şi consoanele lipsă din vorbirea fără dicţie. Ce-i drept, creierul uman face aceasta treabă. Cu efort şi fără nicio plăcere, dar o face. Nu vă miraţi de lipsa de simpatie de care ”se bucură” un vorbitor cu deficienţe în dicţie. Cum a* fi să fisi nevoisi să citisi un a*ticol înt*eg care a* a*ată asa?
Dicţia este însă responsabilă şi de vocale, nu numai de consoane. Ş* *ar v* întreb, c*m ar f* ca *rtic*lul s* fie scris *şa?
SFAT: Daţi dicţiei importanţa cuvenită. Reduceţi efortul pe care îl face publicul ca să vă înţeleagă ideile. Nu faceţi economie de efort şi articulaţi clar consoanele şi deschideţi bine maxilarul, care, foarte probabil, s-a obişnuit să stea închis. Evitaţi transformarea vorbirii într-o înşiruire de consoane printre care cu greu apare şi o vocală.
Aş da amenzi pentru abuzul de accente. În mod cert, televiziunile de ştiri ar da faliment. Accentele sunt acele instrumente din vorbire prin care comunicăm o decizie. Mai mult de un accent într-o propoziţie crează confuzie. Una e să zici: ”Ana are mere”, alta ”Ana are mere” şi alta ”Ana are mere”. Dar ”Ana are mere” nu mai are niciun înţeles.
SFAT: Undeva în noi există clişeele corecte pentru accente. Nu le schimbaţi pentru că vă faceţi un deserviciu. Cei care vă ascultă vor fi nevoiţi să refacă ceea ce aţi făcut greşit, iar asta vă va îndepărta de simpatia lor.
Ecuaţia simpatiei are multe alte necunoscute ce vă aşteaptă să le descoperiţi şi să le folosiţi.
Dragi prieteni, veţi deveni simpatici publicului dacă nu îl obligaţi la un efort inutil, dacă îl urmăriţi să vedeţi dacă a înţeles, dacă mai vrea, dacă îi place. Arataţi-i ca aveţi emoţii şi le stăpâniţi (dacă aveţi), că vă face plăcere să îi vorbiţi şi faceţi tot ce puteţi să îi daţi un mesaj de calitate.
Vă doresc vorbă frumoasă!
Se încarcă comentariile...
