Alina Mungiu-Pippidi: De ce mor ortodocşii mai mult de COVID? Cifre oficiale OMS
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat pe 6 mai 2022 lista sa oficială de morţi în exces, raportată la populaţia unei ţări.
Raportul OMS include o listă de 20 de ţări, care, spun ei, reprezintă „aproximativ 50% din populaţia globală [şi] reprezintă peste 80% din excesul de mortalitate global estimat pentru perioada ianuarie 2020 – decembrie 2021, totalul fiind de 14.9 milioane. Topul cuprinde, în ordine, Peru, Bulgaria, Bolivia, Macedonia de Nord, Federaţia Rusă, Armenia, Serbia, Lituania, Muntenegru, Georgia, Azerbaidjan, România, Belarus, San Marino, Mexic, Andorra, Bosnia şi Herţegovina, Ecuador, Ucraina, Moldova. Majoritatea ţărilor cu probleme sunt în Europa de Est cu doar câteva în America Latină. Peru, în fruntea listei, a avut aproximativ 437 de decese în exces la 100.000 de locuitori, iar Moldova (al 20-lea) a avut 225 la 100.000 de locuitori.
Am publicat între timp dovezi că numărul oficial de morţi este direct proporţional cu transparenţa unei ţări, iar numărul real de morţi („în exces”) e direct proporţional cu corupţia (vedeţi figura şi blogul de pe Open Government Parnership). Acesta era de fapt subiectul meu de cercetare cînd am căzut din întîmplare pe povestea cu ortodoxia. După cum se vede din lista oficială OMS, ortodoxia e şi aici semnificativă, ca şi pe numărătoarea de la The Economist, întrucît aproape toate ţările ortodoxe din lume (minus Grecia şi poate Etiopia) sunt în primii 20. Cine face modele explicative pe cifrele oficiale îşi pierde vremea, pe acelea Belgia moare pe capete, iar Yemen (cu război civil şi epidemie de holeră) o duce minunat. Deci hai să vorbim doar de morţi în exces de aici înainte pînă avem date mai bune.
Morţile oficiale şi transparenţa (1-14)
Morţile reale şi integritatea publică (1-10)
Am auzit că e fost mare isterie online şi pe la televiziuni că aş fi înjurat eu draga naţiune ortodoxă (pentru cine nu îşi aminteşte, e o perifrază a începutului de la Război şi pace de Tolstoi, unde un personaj spune ”Draga noastră armată ortodoxă fură îngrozitor”... Le fel zic şi eu: Draga noastră ortodoxie moare îngrozitor. Moare de COVID, şi acum şi de război, dar nu dezbate defel ce e comun între ţările astea ortodoxe care le atrage nenorocirea. Hai să zicem că sunt ţări succesoare ale Iugoslaviei (dar numai cele ortodoxe sunt în top) sau ale URSS (la fel, fără Baltice!), deci clar nu e geografia, trecutul comunist, etc.
Ca în investigaţiile din romanele SF ale lui Stanislav Lem, întrebarea este, ce practici au în comun ortodocşii care pot duce la un număr semnificativ mai mare de morţi COVID? Practici care lipsesc chiar la grupuri etnice şi lingvistice apropiate (e.g croaţi, sloveni, alţi baltici) care nu manifestă aceeaşi patologie.
Eu nu vă încurajez decît să dezbateţi. Că nu e ultima pandemie asta, şi măcar cu atîta să ne alegem din decese, cu ceva lecţii învăţate. Pentru cine poate să înveţe şi nu sparge oglinda ca maimuţa.