Adunarea Națională a Franței adoptă dreptul la avort pentru a fi înscris în Constituție

Marți, cu un vot majoritar de 493 „pentru” și doar 30 „împotrivă”, Adunarea Națională a Franței a adoptat un proiect legislativ considerat extrem de important și cu deosebită relevanță politică în contextul a ceea ce se petrece acum în Europa.

Este foarte interesant deoarece, chiar dacă dreptul la avort exista legalizat, s-a pus – și pe bună dreptate – că este ceva reversibil în condițiile în care condițiile ar fi favorabile revenirii influenței grupurilor de presiune religioase, așa cum s-a întâmplat în SUA sau în Polonia, pentru a lua doar aceste exemple. Inițiatorii proiectului de lege din Franța au spus că singura cale de a asigura măsuri maximale de protecție pentru exercitarea dreptului la avort este trecerea lui ca drept fundamental în Constituție, manifestare de voință politică care, pe fond, cosemnează și o măsură suplimentară extrem de puternică pentru apărarea valorilor statului laic, așa cum este el stabilizat acum în tradiția societăților occidentale. În acest sens vine și remarca făcută de Melanie Vogel (senator din partea ecologiștilor) care spunea că „miza votului depășește cu mult contextul politic actual și divergențele noastre politice”.

Cred că are dreptate deoarece, în funcție de alegerile din acest an (poate, în principal, în funcție de structura viitorul Parlament European), se pare că este foarte posibil, chiar inevitabil, să revină în actualitatea dezbaterilor pe plan european cel puțin patru teme care ar fi reactivate de eventuala realegere a lui Trump, susținut cum este în mod tradițional de evangheliștii misionari, inclusiv cu foarte influentele lor influențe în Europa, în particular în țările din Europa Centrală și de Est. Analiștii politici vorbesc deja despre apariția unor tendințe marcate de tip conflictual, folosite deja ca teme electorale, care vor repune în actualitate tema legalizării avortului, legalizării diverselor avantaje sociale pentru grupurile LGBTQ+, legalizării eutanasiei și a drepturilor și locului femeilor în raport cu Biserica.

În acest context, miza votului francez (în cazul în care va fi confirmat luna viitoare în Senat) depășește cu mult contextul politic actual și vorbește despre modul în care s-ar putea schimba societățile noastre în perioada următoare dacă partidele politice vor dori și vor reuși reveniri legislative la modele anterioare și vor putea mobiliza în acest sens opinia publică. Aici cred că este miza politică deosebit de importantă, chiar vitală pentru dezvoltarea Europei deoarece, în cazul Europei occidentale, asta ar însemna schimbarea radicală a sensului orientărilor sociale și spiritualității dominante în acest moment, cea determinată de valorile câștigate prin victoria Revoluției Franceze.. În cazul părții noastre de Europa, discuția este oricum foarte aprinsă și, după cum vedeți comportamentele și predicile unor înalți prelați ai Bisericii noastre, foarte aproape de direcțiile de spiritualitate și de politică generală transmise de Biserica Rusiei pravoslavnice a Rusei și de șeful său, Patriarhul Kiril.

Catedrală fără credincioși, devenită sală de mese a unui hotel din Belgia

Este oare pregătită societatea noastră pentru dezbateri autentice, de profunzime, pe aceste teme foarte serioase și, eventual, pentru modificări constituționale ca aceasta demarată în Franța? Suntem pregătiți pentru dezbateri care ar putea să învenineze foarte tare climatul social din momentul în care vor fi preluate politic pentru a fi folosite ca arme electorale, cu mare potențial de inflamare și dezbinare, aduse în prim plan doar pentru a mobiliza voturi, lăsându-ne și mai dezbinați și plini de resentimente ca acum? Dezbaterea ar putea fi una perfect inutilă dacă va rămâne, cum este adeseori, la nivel strict propagandistico-politico-electoral sau ar putea să fie pregătită cu mare atenție pentru a genera modificările legislative, pro sau contra cum vor dori ai noștri. Ar fi util un asemenea demers?

Cred că da tocmai pentru că ar oferi o perspectivă pe termen lung în care să fie reorganizată viața și destinul unei națiuni, evitând veșnica obsesie că totul este „diktat” venit de la Bruxelles. Scuză proastă pentru a acoperi neputința sau imbecilitatea guvernărilor de pe o zi pe alta care eliberează perdele de fum succesive în speranța că vor scăpa de marile probleme fundamentale pentru viitorul națiunii. Dar suveranitatea reală a unei națiuni începe tocmai prin definirea unor răspunsuri la acest tip de teme foarte grave și importante pentru cei de acum și pentru cei care ne urmează. Dar dacă tot nu vrem și nu vrem să vorbim, atunci, cu siguranță, vor decide alții. Și s-ar putea să ne trezim că n-o să ne placă.