VIDEO Misiune îndeplinită. Militarii români care au consiliat şi instruit armata afgană s-au întors acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
21 de militari români au luat parte la misiunea din Afganistan FOTO Andreea Vilcovschi

După şase luni de misiune în teatrele de operaţii din Afganistan, echipa românească de consiliere, asistenţă şi instruire a revenit acasă.

Cei 21 de militari români care au asigurat, în ultimele şase luni, consiliere, asistenţă şi instruire pentru forţele de securitate afgane s-au întors acasă, fiind întâmpinaţi de către oficiali ai Armatei Române, colegi, autorităţi, şefi de instituţii militare, familii şi apropiaţi.

Momentul a fost marcat vineri, 7 septembrie, la Zalău, printr-o ceremonie de repatriere organizate la sediul Batalionului 317 Sprijin Logistic "Voievodul Gelu", defăşurată în prezenţa şefului de Stat Major al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, colonel Petru Pah.

"Ne onorează să vedem atâta lume pregătită să ne primească din nou acasă şi totodată ne bucurăm să ne vedem reîntorşi printre dumneavoastră. Nu a fost o misiune uşoară, dar angajamentele făcute la începutul acesteia ne-au motivat în permanenţă reuşind astfel ca după şase luni să putem raporta: misiune îndeplinită. Cel mai important lucru pentru mine, ca şef de echipă, este faptul că la sfârşit de misiune ne-am întors împreună la cei dragi", a spus comandantul echipei TAAC-S, lt. col. Gheorghe Bendea.

Acesta a precizat că pe parcursul celor şase luni ale misiunii, militarii români au realizat peste 300 de consilieri individuale cu liderii afgani, peste 100 de conferinţe, sesiuni de planificare şi coordonare, zeci de cursuri de diferite specialităţi şi activităţi de mentenanţă şi inventariere a echipamentelor din dotarea forţelor de securitate afgane. Toate acestea, pentru întărirea capacităţii de luptă a armatei naţionale afgane şi poliţiei afgane.

Din echipele de instruire, consiliere şi asistenţă au făcut parte 14 ofiţeri, şase subofiţeri şi un maistru miliar din Zalău, Şimleu Silvaniei, Bucureşti, Piteşti, Iaşi, Braşov, Bacău, Cluj-Napoca şi Bistriţa.

Mai puteţi citi:

Militarul care reprezintă România într-o misiune UE în Africa

72 de ani de la eliberarea Sălajului. Cum a reuşit armata română să redea ţării teritoriile răpite prin Dictatul de la Viena

Aventurile unui militar român în Mali: „Este o ţară din lumea a treia: sărăcie, mizerie, boli, multe conflicte“

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente