Percheziţii în Sălaj, într-un dosar de evaziune fiscală cu nucă. Prejudiciul este estimat la 10 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

42 de percheziţii au fost efectuate miercuri, 3 august, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, descinderile au avut loc în judeţele Argeş, Buzău, Satu-Mare, Bacău, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Constanţa, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 15 au vizat domiciliile unor persoane fizice,23, sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, iar patru, sediile unor instituţii publice. Acţiunea a avut ca scop destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare a banilor.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că grupul infracţional organizat a fost constituit pe patru paliere, pe primul palier aflându-se doi cetăţeni turci (iniţiatorii şi liderii grupului grupului) care au avut rolul de a înregistra în contabilitatea societăţii comerciale administrate operaţiuni comerciale nereale de aprovizionare cu nucă în coajă şi miez de nucă, în scopul diminuării taxei pe valoarea adăugată şi impozitului pe profit datorat bugetului de stat", se arată în comunicatul de presă.

Sursa citată susţine că un alt scop al iniţiatorilor grupului infracţional organizat a fost scoaterea din patrimoniul societăţii administrate şi însuşirea sumelor de bani ce reprezintă preţul mărfurilor menţionate în facturile înregistrate în contabilitate. Pe al doilea palier al grupului infracţional organizat s-au situat administratorii a două societăţi comerciale (cu  sediile în mun. Buzău, respectiv mun. Brăila), care au avut rolul de a emite facturi fiscale fictive către societatea liderilor grupului infracţional organizat cuprinzând operaţiuni comerciale nereale.

Pentru a crea o aparenţă de realitate a operaţiunilor comerciale înregistrate în contabilitatea societăţii comerciale administrate de către liderii grupului,  administratorii societăţilor comerciale aflate pe al doilea palier au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale de aprovizionare cu nucă în coajă şi miez de nucă de la societăţi comerciale aflate pe al treilea palier al grupului. Pe ultimul palier al grupului infracţional organizat s-a situat un cetăţean român care a avut rolul de a retrage din conturile bancare ale societăţilor aflate pe al treilea palier al grupului infracţional organizat sumele de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare.

În cauză se efectuează cercetări faţă de nouă suspecţi, persoane fizice (şase cetăţeni turci şi trei cetăţeni români) şi şapte suspecţi persoane juridice, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 10 milioane lei, susţin anchetatorii.

În aceeaşi cauză,  se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire de acte nereale constând în aceea că, în perioada 2010-2016, liderii grupului infracţional organizat au prezentat la autoritatea vamală competentă, cu ocazia exportului de nucă în coajă şi miez de nucă în Turcia, documente din care rezultă că marfa exportată este originară din România ori din spaţiul comunitar, deşi provine din Chile şi Ucraina.

La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti vor fi aduse în vederea audierii nouă suspecţi şi zece martori.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Constanţa, Bacău şi   Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa Năsăud, Buzău, Neamţ, Satu Mare, Dâmboviţa şi Sălaj, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, I.P.J. Argeş şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Vă mai recomandăm:

Prejudiciu de aproape 400.000 de lei cauzat de un afacerist din Sălaj. Ce a făcut bărbatul în speranţa unei pedepse mai blânde

Cât de profitabilă este afacerea cu sâmburi de nucă. Din culisele unui dosar de evaziune fiscală

Un poliţist din Sălaj a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală cu miei

Afacerişti trimişi după gratii pentru evaziune prin facturi fictive

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor