FOTO Un... ţăran la Palatul Elisabeta. Mircea Groza a dus Casei Regale un coş cu bunătăţi locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceapă de Pericei, brânză de capră de la Fântânele, pălincă veche de 24 de ani, silvoiţă de Hida şi produse apicole de pe Valea Barcăului - sunt produse ce ar putea sta pe masa Casei Regale a României, după ce ele au fost duse de Mircea Groza la Palatul Elisabeta, unde cunoscutul sălăjean a participat la petrecerea de Ziua Regalităţii.

Mircea Groza, cunoscut în special pentru pasiunea sa pentru bucătăria tradiţională sălăjeană, dar mai ales pentru bucatele pregătite în stilul strămoşilor noştri romani, s-a numărat printre românii aleşi să fie alături de Regele Mihai şi de Casa Regală a României la sărbătorirea Zilei Regalităţii - 10 mai. "Am primit invitaţia din partea Casei Regale la recomandarea lui Alin Prunean, care are o colaborare mai veche cu o fundaţie a instituţiei", ne-a spus Mircea Groza la întoarcerea acasă, precizând că participarea lui la evenimentul de la Bucureşti a fost în calitatea sa de coordonator al echipei "Nişte ţărani", cu care a câştigat inimile multor pasionaţi de gastronomie din ţară, dar şi din străinătate.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA GALERIA

Şi, ca un "ţăran" care se respectă, Mircea Groza s-a înfăţişat în faţa familiei regale aşa cum îi stă bine unui sălăjean autentic: într-un costum popular vechi de peste o sută de ani. "Am avut de la cămaşă şi gaci de cânepă, la opinci şi şorţ bărbătesc de sărbătoare cu cipcă şi nelipsitul clop de paie", îşi descrie Groza ţinute care a atras privire tuturor participanţilor de elită la marele eveniment. "Principele Radu a venit direct la mine să-mi mulţumească pentru că m-am îmbrăcat în acest fel şi a ţinut să îşi facă poze cu mine", povesteşte el.

Mircea Groza nu s-a dus la Bucureşti cu mâna goală. El a dus Casei Regale un coş, în care a pus o cunună de ceapă de Pericei, brânză de capră de la Fântânele (comuna Dragu), de la ferma familiei Ghiuruţan, pălincă de prune veche de 24 de ani, silvoiţă de Hida şi produse apicole şi fructe uscate de pe Valea Barcăului, ambalate de intreprinderea socială deschisă la Valcău de Jos de Alin Prunean. "Am fost printre puţinii care au dus mici atenţii Casei Regale", ne-a spus bucătarul, adăugând că după ce au preluat coşul gazdele au cerut cărţi de vizită în eventualitatea unei colaborări viitoare cu producătorii locali. De alfel - spune Groza - la eveniment a fost prezentă şi Mirela Crişan, reprezentanta comunităţii din Pericei, posibilă viitoare colaboratoare a Casei Regale, dar şi Alin Prunean, ale cărui prune uscate umplute cu sâmburi de nucă ori mierea cu scorţişoară sau ardei iute sunt cărţi de vizită cunoscute de multă lume.

Dincolo de latura gastronomică a evenimentului, Mircea Groza se declară impresionat de ceea ce a văzut acolo: "M-a suprins că totul era extrem de elegant, fără a fi, însă, opulent, senzaţia că toţi sunt egali. Fără discursuri, fără fiţe, cu o căldură umană atât de firească - principele Radu şi principesa Margareta au fost tot timpul printre invitaţi".

Gem de Topoloveni, făcut din picioici de Românaşi


Printre produsele oferite participanţilor la eveniment s-au numărat şi vestitul magiun şi gemurile de Topoloveni, unde Mircea Groza a descoperit, cu suprindere, că unul dintre produse îşi ia materia primă din Sălaj. Este vorba despre un gem de topinambur, o rădăcinoasă numită popular picioică sau nap dulce, trimisă la Topoloveni tocmai din comuna sălăjeană Românaşi.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €