Un bărbat a murit în județul Vaslui după ce a fost călcat de un tractor condus de fratele său

0
Publicat:

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Vinderei a decedat, duminică, după ce a fost călcat de un tractor condus de fratele său, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

FOTO: SAJ Vaslui

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, victima ar fi stat în afara cabinei tractorului, pe aripa unei roţi, de unde a căzut, fiind călcată ulterior de roata vehiculului.

"În tractorul care se deplasa prin sat se aflau doi fraţi, unul la volan şi unul care stătea în afara cabinei, pe aripa unei roţi. La un moment dat, acesta din urmă a sărit sau căzut de pe aripă şi a fost călcat de roata tractorului. A fost trimisă o ambulanţă SAJ C2 cu medic care a găsit victima fără semne vitale şi cu leziuni incompatibile cu viaţa la nivelul capului şi al toracelui. A fost declarat decedat, iar cazul a fost preluat de poliţie", a precizat sursa citată.

Poliţiştii au efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort