Neştiinţă sau nepăsare? „Legea picnicului“ nu îi sperie pe vasluieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea frumoasă din ultimele zile a  adus multă bucurie în rândurile vasluienilor care au profitat din plin de razele călduroase ale soarelui.

Fără îndoială, cei mai fericiţi au fost copiii, care au putut ieşi şi alerga în voie pe afară, după multe zile de frig pe care le-au petrecut mai mult prin casă. Nici părinţii lor nu s-au lăsat mai prejos şi, dornici de gustul unui mic la grătar, nu au stat prea mult pe gânduri şi şi-au pus planul în aplicare. Practic, nu era zonă în oraş în care, ieri,  să nu vezi instalat câte un grătar lângă un bloc, deşi legea interzice o astfel de practică.

Ce spune Legea?

„Legea picnicului“, actul care interzice să se facă grătar între blocuri, a fost adoptată şi promulgată în primăvara anuui trecut. Potrivit acesteia, ieşirile la iarbă verde se vor face în locuri special amenajate pentru picnic, pe domeniu public ori privat, zone care vor fi doptate cu uitlităţi şi facilităţi pentru această activitate. Aceste zone pot fi găsite în parcuri sau în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităţilor. 

Această lege defineşte picnicul ca „orice activitate de recreere desfăşurată în zone de afluenţă publică consacrate pe domeniul public sau privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale de una sau mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente şi, după caz, aprinderea sau nu a focului“. 

Pentru nerespectarea acestor prevederi se pot aplica amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare