HC Vaslui-CSM Călăraşi 27-22: victorie muncită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii lui Bibirig au avut un meci greu FOTO:adevarul

HC Vaslui a reuşit, astăzi, pe teren propriu, o victorie de orgoliu în faţa mult mai experimentaţilor jucători de la CSM Călăraşi, urcând pe poziţia a treia a clasamentului Diviziei A la handbal masculin.

Partida a fost una echilibrată încă din primul minut. Cele două formaţii au mers de la egal la egal pe toată durata primei reprize, doar că cei de la Călăraşi au fost mereu cu un gol în faţa elevilor lui Bibirig. Cei care au intrat în avantaj la pauză au fost tot oaspeţii, care după primele minute conduceau cu 11-10, spre disperarea celor peste 800 de spectatori prezenţi în Sala Polivalentă.

Scenariul a fost cam acelaşi şi în cea de-a doua parte a jocului, doar că cei care au preluat avantajul minim de un gol au fost elevii lui Bibirig. Cu 10 minute înainte de finalul meciului, în urma unei eliminări de două minute din tabăra oaspeţilor, handbaliuştii vasluieni s-au dezlănţuit şi au înscris 6 goluri consecutive fără să primească niciunul, scorul pe tabelă fiind de 26-20. Până la sfârşitul celor 60 de minute regulamentare de joc, gazdele au mai înscris o dată, iar oaspeţii l-au mai învins de două ori pe portarul Pleşca, cel care a fost într-o zi de mare graţie.

„A fost o victorie muncită, dar şi frumoasă. În faţa unei echipe precum cea din Călăraşi, a cărei componenţă este formată din jucători care au evlouat în Liga Naţională, de fiecare dată avem meciuri grele. Vreau să îmi felicit elevii, deoarece ei au cel mai mare merit pentru acest succes. Mai vreau să mulţumesc şi publicului, care, de când mă ştiu, a fost mereu cel de-al 8-lea jucător“, a declarat Leonard Bibirig la finalul partidei.

Etapa viitoare, HC Vaslui va juca tot pe teren propriu, în compania celor de la ACS Interhnadbal Bucureşti, întâlnire care va avea loc miercuri, cel mai probabil de la ora 17:00. 

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online