Percheziţii la membrii unei reţele care au furat datele a peste 6000 de carduri din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul din membrii reţelei, reţinut la Turnu Severin FOTO Corina Macavei

Ofiţerii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Mehedinţi desfăşoară la această oră un număr de 14 percheziţii domiciliare în Drobeta Turnu Severin şi localitatea Dedoviţa, din comuna Şimian, vizaţi fiind membrii unei grupări infracţionale care au furat datele a mii de carduri de credit din SUA.

În paralel, oamenii legii mai efectuează percheziţii în Timişoara, Arad şi Hunedoara, ancheta fiind coordonată de DIICOT Timişoara.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării infracţionale cu ajutorul unui alt program informatic, au furat datele a peste 6000 de carduri din SUA, informaţiile ajungând într-o adresă de mail. Toate aceste informaţii  erau apoi vândute, cei care cumpărau datele şi parolele fiind cei care clonau cardurile şi apoi le goleau.

Liderii grupării infracţionale sunt din Turnu Severin, care din banii obţinuţi prin această metodă şi-au achiziţionat autoturisme de lux.

Citiţi şi:

Percheziţii la Satu Mare. Sătmăreni bănuiţi de evaziune fiscală cu legume şi fructe. Prejudiciul: 2,5 milioane de euro

Afaceri ilegale cu bani europeni în Ministerul Sănătăţii. Reprezentantul Băncii Mondiale: „Noi suntem cei care validează rezultatele licitaţiilor!“

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”