Percheziţii la membrii unei reţele care au furat datele a peste 6000 de carduri din SUA
0
Ofiţerii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Mehedinţi desfăşoară la această oră un număr de 14 percheziţii domiciliare în Drobeta Turnu Severin şi localitatea Dedoviţa, din comuna Şimian, vizaţi fiind membrii unei grupări infracţionale care au furat datele a mii de carduri de credit din SUA.
În paralel, oamenii legii mai efectuează percheziţii în Timişoara, Arad şi Hunedoara, ancheta fiind coordonată de DIICOT Timişoara.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupării infracţionale cu ajutorul unui alt program informatic, au furat datele a peste 6000 de carduri din SUA, informaţiile ajungând într-o adresă de mail. Toate aceste informaţii erau apoi vândute, cei care cumpărau datele şi parolele fiind cei care clonau cardurile şi apoi le goleau.
Liderii grupării infracţionale sunt din Turnu Severin, care din banii obţinuţi prin această metodă şi-au achiziţionat autoturisme de lux.
Citiţi şi:




