Jandarmii s-au întâlnit cu suporterii galeriei CS Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporterii au primit pliante de la jandarmi

Cu ocazia reluării  returului ligii I de fotbal din sezonul competiţional 2012-2013, la sediul Jandarmeriei Mehedinţi, a avut loc astăzi, o întâlnire între jandarmi şi reprezentanţi ai galeriei CS Turnu Severin.

Jandarmii au informat suporterii echipei severinene cu privire la faptele de natură contravenţională şi penală prevăzute de Legea 4/2008, modificată şi completată prin Legea nr.10/20122.

„Scopul întâlnirii a fost prevenirea producerii  faptelor antisociale în interiorul, dar şi în apropierea arenei sportive, relaţionarea cu monitorul de securitate care are, conform legii, responsabilitatea de a supraveghea comportamentul şi acţiunile suporterilor clubului din zona de responsabilitate.  La sfârşitul întâlnirii au fost distribuite pliante informative conţinând prevederi legislative şi obligaţiile pe care le au spectatorii la competiţiile sportive”, a precizat Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinţi.
          
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul campaniei demarate de jandarmi în vederea  prevenirii  violenţei în sport, intitulate ,,Stop violenţei în sport! Fii un suporter fair-play!”, ce se desfăşoară pe întreg sezonul competiţional. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG