Vaccinare la chiuvetă. Asistentă medicală filmată în timp ce primea banii pentru a falsifica certificatul VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură video

Anchetatorii Direcţiei Generale Anticorupţie au făcut publice imaginile în care asistenta medicală primeşte 1.000 de lei de la o persoană care vrea un certificat de vaccinare fără să se vaccineze.

DGA a făcut publice imaginile în cazul asistentei medicale din comuna Niculiţel, judeţul Tulcea, reţinută vineri, 4 martie 2022, sub acuzaţia de luare de mită, fals informatic, şi fals intelectual. Atât asistenta medicală, cât şi intermediarul „afacerii”, au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. 

Dacă iniţial anchetatorii spuneau că asistenta ar fi implicată doar în două cazuri de vaciinare la chiuvetă, pentru care ar fi primit suma de 2.000 de lei, DGA transmite că, în acest caz, este vorba despre mai multe certificate falsificate. 

„În urma cercetărilor efectuate până în prezent, în perioada 2021 – 2022, un număr mare de persoane, contra unor sume de bani cuprinse între 500 lei şi 500 de euro, ar fi beneficiat de certificate de vaccinare obţinute prin intermediari, de la cadre medicale care deservesc un cabinet medical în localitatea Niculiţel, judeţul Tulcea. Cetăţenii care doreau obţinerea certificatelor de vaccinare se foloseau de intermediari, costul pentru obţinerea acestuia fiind de 500 de lei pentru cei care se prezentau la cabinet şi putea ajunge la 500 de euro pentru cei aflaţi în afara ţării”, transmite DGA.

Anchetatorii au pus în aplicare şi ordonanţe de ridicare înscrisuri şi material probatoriu pentru dosarul penal de la cabinetul medical. 

Vă recomandăm şi: 

Sute de români de la marginea Deltei, afectaţi de războiul din Ucraina. „Cine mai vrea să facă bani acum?”

Isaccea, graniţa infernului: „Mi-am petrecut mama şi fiica, apoi iau bacul înapoi. Soţul a rămas acasă“ FOTO

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile