Patronul firmei care a realizat deratizarea din blocul groazei de la Timişoara, plasat în arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Buţă, patronul firmei care a realizat deratizarea în blocul de pe strada Mioriţa din Timişoara, acolo unde trei persoane au murit intoxicate, a fost plasat în arest la domiciliu.

Tribunalul Timiş a judecat marţi cererea de prelungire a arestării preventive pentru Sorin Buţă, patronul firmei care a realizat deratizarea în „blocul groazei” de la Timişoara. Judecătoria Timişoara a decis menţinerea în arest preventiv a lui Buţă pentru încă 30 de zile. Măsura dispusă de Judecătorie a fost contestată la Tribunalul Timiş, iar judecătorii de aici au admis contestaţia, dispunând plasarea lui Buţă în arest la domiciliu.

Sorin Buţă este acuzat că în cursul lunii noiembrie a realizat o deratizare cu o substanţă interzisă care ar fi provocat moartea a doi copii şi a mamei unuia dintre ei. Procurorii îl acuză pe Buţă că, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale cu sediul în Timişoara, a executat servicii de deratizare în imobilul respectiv, în baza unui contract încheiat în acest sens, activitate ce a avut loc în perioada 16.11.2019  - 18.11.2019. În cauză există indicii că, în procesul de deratizare, suspectul a folosit un insecticid denumit “Delicia - GASTOXIN”,  ce are în compoziţie fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, şi care necesită pentru utilizare autorizaţie specială.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea